Going OutLife&Style

Un brunch de nota 10 la Athénée Palace Hilton! Cum arată meniul? – Galerie FOTO!

Zilele de duminică sunt pentru relaxare, pentru timp dedicat familiei și prietenilor, și, bineînțeles, pentru mâncare delicioasă. Așa că, recent, ne-am decis să ieșim în oraș, să ne bucurăm de ultimele zile călduroase de toamnă și să servim masa în cadrul brunch-ului organizat de către cei de la Athénée Palace Hilton. Cum a fost atmosfera și ce am servit?

Odată ajunși, am fost întâmpinați cu un pahar de Prosecco  și conduși către masa noastră. Am servit băutura și apoi am dat o scurtă raită prin restaurant pentru a observa bunătățile pregătite, deja, de bucătarii de la Roberto’s Restaurant.

În scurtul raid am observat că bufetul include, printre altele, o selecție bogată de aperitive, fructe de mare, delicatese din carne și brânzeturi variate, paste făcute în casă și risotto pregătit în stil italian, specialități din carne rotisate, precum delicioasa porchetta, dar și un întreg colț cu dulciuri fabuloase.

Pentru început, ne-am deschis apetitul trecând pe la „LA SALUMERIA” – unde am găsit o colecție extinsă de brânzeturi excepționale, legume marinate și cele mai delicioase mezeluri italienești: Prosciutto di Parma, Mortadella di Bologna, Finocchiona Toscana și Spianata Romana, proaspăt tăiate.

Am continuat apoi cu “MOZZARELLA BAR” – brânzeturi aduse din Italia în fiecare săptămână: cele mai bune specialități de Burrata di Puglia și Buffalo Mozzarela di Campania. Nu am ocolit raionul “IL MARE” – unde am dat peste creveți uriași, midii proaspete, pește afumat, caviar de Dunăre sau salată de caracatiță.

Atracția Brunch-ului de la Athénée Palace Hilton a fost, însă, Porchetta, o delicatesă pregătită după o rețetă italiană de friptură de porc umplută cu ierburi aromate și tăiată proaspăt de către bucătarii restaurantului chiar în fața oaspeților.

Nu am neglijat nici “I CLASSICI DI ROBERTO’S” – de la Focaccia de casă și până la Risotto cu fructe de mare sau Penne alla Norma, brunch-ul oferind o selecție de rețete clasice, specifice restaurantului Roberto’s.

Și cum brunch-ul nu poate fi complet fără deliciile dulci, iar, după cum bine știți, eu sunt abonat la deserturi ori de câte ori calc pragul unui restaurant, aici am găsit așa: prăjituri asortate, bomboane, Tiramisú, Panna-cotta, crostata și alte câteva deserturi de inspirație italiană și franceză. Ceva de te lingi pe degete, cum se mai spune pe la noi.

Pe scurt, pentru cei care doresc o zi de relaxare, brunch-ul de la Athénée Palace Hilton poate să fie locul perfect!  Noi vă recomandăm acest brunch unde puteți să savurați un bufet bogat, completat cu stații de servire, deserturi deosebite și o ambianță plăcută asigurată de muzica live. Servirea este impecabilă.

Altfel spus, lăsați grijile la o parte și bucurați-vă de un adevărat ospăț creat cu cele mai bune ingrediente locale și italienești.

Invitați-vă prietenii în fiecare duminică în restaurantul Roberto’s, la Sunday Brunch începând cu ora 13:00, până la 16:30. Copiii sub 10 ani beneficiază de gratuitate. Divertismentul pentru copii este disponibil pe tot parcursul brunch-ului în spațiul special amenajat. Pentru rezervări contactați: +40 731 305 777 sau email reservations@robertos.ro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button