GadgetTrends

Trends: Apple Pay în “oferta” Western Union

WU_Applepay-pictorialWestern Union, unul dintre liderii globali în servicii de plăţi, a anunţat că soluţia de plăți mobile Apple Pay – având la bază tehnologie Apple – este de acum disponibilă utilizatorilor serviciului pe teritoriul S.U.A. Astfel, consumatorii beneficiază de o nouă opțiune pentru a efectua transferuri de bani şi a face plăți.

Pentru început, soluția Apple Pay este accesibilă consumatorilor din S.U.A. în rețeaua de locații ale Agenților Western Union, precum și la cele peste 7.600 de chioşcuri din rețeaua Walgreens şi Duane Reade.

Opţiunile inovatoare de plată reprezintă un obiectiv strategic pentru Western Union, iar disponibilitatea soluţiei de plată Apple Pay este în linie cu strategia de viitor a companiei“, a declarat Odilon Almeida, Președinte Western Union pentru America de Nord și de Sud şi Uniunea Europeană. “Nevoile şi preferinţele clienţilor noştri reprezintă o prioritate absolută pentru noi“, a adăugat el.

Studii recente efectuate de Western Union arată că persoanele care folosesc serviciile de transferuri de bani pentru a face trimiteri internaționale de bani, în special imigranții, utilizează serviciile mobile şi mediul digital la fel de mult ca și celelalte segmente de populație. Aproape șase din zece imigranți deţin un smartphone, dovadă că acest dispozitiv a ieșit din zona luxului și a fost inclus în zona necesarului cotidian. Peste două treimi din imigranții care efectuează transferuri internaționale de bani şi mai bine de 80% din rezidenţii care efectuează transferuri de bani deţin un telefon inteligent.

Clienții noștri se așteaptă să poată folosi tehnologia mobilă pentru ca serviciul de transfer de bani şi accesul la produse să fie mai ușoare. Western Union răspunde unei asemenea așteptări prin dotarea sistemelor noastre cu facilități care să permită integrarea transferurilor fizice de bani, din locații, cu cele digitale, cu cele făcute de pe telefonul mobil, folosind carduri preplătite, făcute din conturi bancare online şi tradiționale şi de la ATM-uri“, a spus David Thompson, Executive Vice President, Global Operations and Technology and Chief Information Officer Western Union.

Noua modalitate de transfer de bani a fost lansată într-o locație etalon Western Union din New York City, urmând ca aceasta să devină disponibilă și în alte locații Western Union în scurt timp. Clienții pot folosi telefoanele iPhone 6 pentru a efectua tranzacții Western Union Money Transfer® sau pentru plata facturilor.

Pentru a putea folosi acest nou serviciu, clienții trebuie să-şi înregistreze cardul de debit pe dispozitivul lor mobil şi să se asigure că banca lor este partener al serviciului Apple Pay. După aceea, ei pot să efectueze o plată prin simpla apropiere a telefonului lor mobil de cititorul contactless, ținând apăsat degetul pe Touch ID. Numerele cardurilor de debit ale consumatorilor nu sunt transmise în cursul efectuării plății şi nici nu sunt divulgate operatorului Western Union din locație.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button