TravelTrends

Travel trends: care sunt cele mai tari destinaţii pentru turism medical?

medical-tourism-imageSuntem în mijlocul verii, ceea ce se traduce prin vacanţă pentru cei mai tineri dintre noi şi prin concedii. Pe scurt, soare şi distracţie pentru toată lumea!

Sunt, însă şi persoane pentru care vacanţa de vară este momentul potrivit pentru a beneficia de tratamente medicale şi pe al căror paşaport sunt trecute destinaţii recunoscute ca fiind în topul celor mai bune pentru turism medical.

Astfel, anual, circa şapte milioane de persoane călătoresc pentru a beneficia de cele mai bune tratamente medicale, fie că vorbim despre cele stomatologice, de înfrumuseţare sau pentru tratarea cancerului, anunţă jurnaliştii Bloomberg. Aceşti turişti alimentează o industrie a cărei valoare este estimată de Patients Beyond Borders la 40 de miliarde de dolari.

Dar care sunt destinaţiile de top pentru turism medical?

IndiaIndia:

Circa 400.000 de persoane au călătorit în India în 2012 pentru a beneficia de tratamente medicale, plasând această ţară între primele cinci cele mai vizitate destinaţii pentru turism medical. Unul dintre motive poate fi reprezentant de faptul că operaţii complicate sunt cu 90% mai ieftine în această ţară comparativ cu Statele Unite.

Care sunt diferențele dintre o Asigurare Privată de Sănătate și Cardul European de Sănătate

Singapore:                                                                                                                                                             

singapore

Această ţară are unul dintre cele mai sofisticate sisteme medicale din lume, mai ales în ceea ce priveşte tratamentul cancerului. În urmă cu un an, circa 610.000 de turişti au vizitat Singapore pentru a beneficia de cel mai bun tratament cu putinţă.

Casa AlbaStatele Unite:

Statele Unite ale Americii sunt reşedinţa unora dintre cei mai buni specialişti medicali ai lumii. De aceea nu reprezintă nicio surpriză faptul că în 2012, peste 800.000 de persoane au vizitat SUA în scopuri medicale.

Mexic:

Văzut ca o destinaţie mai mult pentru distracţie, Mexic a ajuns să atragă în 2012 peste un milion de pacienţi, marea majoritate a acestora fiind de naţionalitate hispanică şi venind din statele americane învecinate: California, Arizona sau Texas. mexic

Printre cele mai populare proceduri încercate de turiştii veniţi în scopuri medicale sunt procedurile stomatologice şi intervenţiile pentru scădere în greutate.

Thailanda:

Cunoscută mai mult pentru procedurile medicale de schimbare de sex, Thailanda oferă cea mai bună valoare pentru serviciile medicale practicate.

thailandaProceduri medicale importante pot fi chiar cu 70% mai ieftine comparativ cu SUA. Cu acest procent în minte, nu ne miră faptul că peste 1,2 milioane de persoane au vizitat această ţară în scopuri medicale anul trecut.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button