Nu mai țin minte exact momentul în care Cuba a intrat pe lista destinațiilor pe care îmi doream neapărat să le văd. Știu doar că am fost mereu fascinată de acele mașini americane din anii ’50, emblematice atât pentru Havana cât și pentru restul întregii țări, de muzica ritmată care se aude la fiecare colț de stradă și de clădirile coloniale colorate care dau impresia că, în capitala celei mai mari insule din Caraibe, timpul s-a oprit în loc acum zeci de ani.
Chiar dacă a trecut ceva timp de când am ajuns acolo, și acum sunt momente în care închid ochii și îmi închipui că sunt încă pe acea bancă ferită de soare din apropierea hotelului unde a trăit și lucrat Hemingway, sorbind dintr-o sticlă de Coca-Cola găsită cu greu la o terasă din zonă, ascultându-i pe acei bătrânei simpatici cântând cu foc și cu o plăcere greu de imaginat. Pentru că aici, în Havana, ritmul de salsa și rumba curge prin sângele cubanezilor și face parte din identitatea lor.
Dar să o luăm cu începutul. Acum mai mult de un an porneam într-una dintre cele mai frumoase călătorii ale vieții mele. Dar nu despre nunta mea vreau să vă povestesc. Ci despre cea mai frumoasă lună de miere. Când soțul meu m-a întrebat dacă aș vrea să mergem în Cuba, nu am ezitat nicio secundă. Chiar dacă călătoria a avut loc abia acum vreo trei luni, în tot acest interval am făcut fel de fel de scenarii legate de experiența pe care urma să o avem. Și totul a meritat.
Într-o după amiază răcoroasă de aprilie (la București și în Paris), mă îmbarcam la bordul aeronavei Air France cu care aveam să fac primul meu salt transatlantic și în care aveam să petrec cele mai multe ore de zbor. Mi-am făcut curaj, am luat un braț de reviste pe care le-am răsfoit pe parcursul zborului, multe episoade din serialul meu preferat și am stat cuminte strângând cu putere, câteodată, brațele scaunului meu. Doar nu puteam să ratez o asemenea aventură!?
Nouă ore mai târziu ajungeam în țara în care și acum mă visez. Am găsit o Cubă oarecum diferită de ceea ce-mi imaginam, unde regimul pe care l-am cunoscut și noi până în ’89 – și restricțiile sale -, se împletește cu democrația. Una moderată, instituită mai ales după preluarea funcției de președinte de către Raul Castro, fratele celebrului Fidel Castro.
O țară în care localnicii, deși săraci (salariul de bază al unui cubanz este de circa 18 dolari/lună) sunt binevoitori și amabili chiar și fără a le da acel peso care înseamnă atât de mult pentru ei (mai ales că la cursul de schimb al monedei pentru turiști – CUC – paritatea acesteia este de 1 la 1 cu euro sau cu dolarul), în care la orice colț muzica de împletește cu vocile turiștilor veniți de departe, dornici să vadă străzile pline de istorie ale Havanei și să soarbă cu nesaț din paharele cu Mojito sau Cuba Libre.
“Orice este posibil în Havana”, scria autorul britanic Graham Greene, chiar și să te îndrăgostești iremediabil de străduțe înguste și pline de viață, de oameni veseli și zâmbitori, de muzică, de trabucuri și de rom, mult rom.
Havana mea miroase a fum de Cohiba și a mentă verde, e dulce ca trestia de zahăr, e arsă de soare și scăldată de apele oceanului. Havana mea a rămas încremenită în istorie, desprinsă parcă dintr-un film cu gangsteri, are clădiri colorate – de pe a căror fațadă câte un Che și un Fidel ne amintesc de visul cubanezilor de a-și lua destinul în propriile mâini și de a fi liberi (ce ironie a sorții!) – și muzee auto în aer liber, la fiecare pas muzica cântăreților de pe strada sau din baruri împletindu-se cu huruitul vechilor motoare de Cadillac sau Chevrolet.
Havana mea este bătrână, dar tresare de fiecare dată când aude o chitară căreia îi ține isonul un guiro sau o pereche de maracas. Havana mea dansează și bea rom, mult rom.
O mică incursiune în istorie
Havana, sau La Habana, este capitala, una dintre cele mai importante provincii ale țării, principalul port și cel mai important centru commercial al Cubei. Orașul are o populație de peste 2 milioane de locuitori, fiind a treia zonă metropolitană din regiunea Caraibilor.
Orașul Havana a fost fondat de către spanioli în secolul 16, mai ales prin prisma poziției sale strategice în planurile de cucerire ale continentului american. Titlul de oraș i-a fost acordat în 1592 de către regele Filip al II-lea al Spaniei. Centrul istoric al Havanei a intrat pe lista monumentelor din patrimonial UNESCO în 1982, fiind renumit pentru arhitectura, cultura și monumentele sale (în timpul vizitei noastre am observat și am aflat că multe clădiri din Havana sunt în curs de modernizare, banii venind de la UNESCO).
Din cele mai recente informații disponibile, Cuba este vizitată anual de circa 3 milioane de persoane, în timp ce Havana atrage aproximativ jumătate dintre aceștia.
Pentru mai mult de 50 ani, Cuba a fost “protejată” de dezvoltarea urbană modern și excesivă, parte a acestei izolări având de-a face cu embargo-ul impus de către Statele Unite. Cea mai mare parte a Havanei moderne a fost construită la începutul secolului 20, orașul păstrând încă imaginea sa ce pare încremenită în timp, parte a identității sale ce atrage, deopotrivă, populația dar și turiștii care vizitează capitala cubaneză.
Noile relații dintre Cuba și Statele Unite ar putea, totuși, aduce câteva schimbări în peisajul orașului, și nu numai. Deja, încă de la începutul acestui an se pregăteau câteva investiții americane ce aveau ca scop ridicarea unor noi hoteluri pentru noul val de turiști americani care vor avea, de acum, libertatea de a vizita țara.
În prezent, unul dintre cei mai importanți parteneri de afaceri ai Cubei este China. De altfel, țara lui Castro importă autocarele destinate transportului turiștilor din China.
Havana, la pas
Orașul actual este, de fapt, alcătuit din trei zone importante. Una dintre ele este Habana Vieja (Old Havana sau Centrul Vechi al Havanei), care, cu străzile ei înguste, este centrul comercial, industrial și turistic al orașului, cea care păstrează cele mai importante monumente, muzee și parcuri ale orașului.
Vedado, sau cartierul nou, este un rival al centrului vechi în cee ace privește viața de noapte și activitățile comerciale din oraș. O altă zonă importantă din oraș este reprezentată de cartierele rezidențiale și industriale, aflate mai ales în vestul Havanei.
În anii ’80, o mare parte din centrul vechi al orașului a intrat pe lista unui proiect de restaurare în valoare de câteva zeci bune de milioane de dolari, proiect ce se desfășoară pe o perioadă de 35 de ani.
O vizită în Havana nu poate fi făcută fără a vedea monumentele coloniale, palatele păstrate într-o stare excelentă sau piețele pline de terase, magazine cu tablouri sau vânzători ambulanți.
Am încercat să descoperim frumusețile arhitecturale ale orașului și să absorbim cât mai mult din cultura Havanei într-o scurtă incursiune, la pas, pe străduțele sale. Iată ce am văzut și ce, credem noi, că nu ar trebui să ratați odată ajunși în orașul care a dat lumii întregi salsa, mambo, romul Havana și trabucurile Cohiba.
Plaza de la Revolution – Piața Revoluției găzduiește sediile celor mai importante ministere din Cuba, precum și memorialul Jose Marti, eroul național al Cubei. Ideea amenajării acestei piețe a pornit în anii ’40, construcția demarând în 1952 și fiind finalizată în 1959, anul în care Fidel Castro a venit la putere. Tot aici este celebra imagine a lui Che Guevara, de pe fațada Ministerului de Interne, cu la fel de celebrul slogan “Hasta la Victoria Siempre”.
Cementerio de Cristóbal Colón – denumit în cinstea lui Cristofor Columb, cimitirul Colon este unul dintre cele mai importante din America Latină și din lume, datorită însemnătății arhitecurale și istorice. A fost fondat în 1876, în prezent fiind peste 500 de mauzolee și capele importante ce se desfășoară pe cele 57 de hectare ale acestuia.
Vedeți aici o galerie foto pe larg.
Plaza de Armas – orașul a fost fondat în 1519 pe partea de nord-est a ceea ce avea să fie Plaza de la Iglesia (denumirea vine de la biserica înălțată acolo până în 1741). Odată cu distrugerea bisericii, piațeta a fost redenumită și a devenit centrul administrativ al Havanei. În centrul pieței este Parcul Cepedes, cu statuia lui Carlos Manuel de Cespedes (inițiatorul războiului cubanez de independență). Totodată, zona de vest a pieței, în fața palatului guvernatorului (Palacio de los Capitanes Generales – construit în 1772), este acoperită cu dale de lemn. Se spune că guvernatorul a ordonat înlocuirea dalelor din piatră cu cele din lemn pentru ca somnul să nu-I mai fie deranjat de trăsurile care treceau prin fața palatului.
El Templete – construit în 1827, acesta comemorează prima slujbă și primul consiliu de oraș ce au avut loc în Havana. Structura sa imită un temple greco-roman. A se observa ananașii care stau falnici în vârful stâlpilor de la intrarea în curtea acestuia.
Castillo de los Tres Reyes del Morro – operă a inginerului Italian Juan Bautista Antonelli, Castelul Morro a fost construit în secolul 16 cu scopul de apăra orașul San Cristobal de la Habana. Azi, castelul este un simbol al orașului și unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Havanei.
Fortaleza de San Carlos de la Cabana – fortăreața a fost construită după ivadarea Havanei de către armata britanică, fiind opera lui Silvestre Abarca și unul dintre cele mai avansate concepte defensive ale secolului 18. Această fortăreață este cea mai mare din zona Americilor și se pare că l-a costat pe regele Carlos al III-lea 14 milioane de monede din aur. În prezent, în fiecare seară de la ora 9, turiștii și locuitorii Havanei care se plimbă pe bulevardul Malecon pot admira o ceremonie cu salve de tun.
Cristo de la Habana – un alt element ce ține de identitatea Havanei, deși are doar 40 de ani, este statuia ce îl reprezintă pe Iisus Hristos ce veghează asupra portului orașului. Statuia are 20 de metri înălțime, cântărește 320 de tone și este realizată din marmură de Carrara.
Plaza de San Francisco – peste drum de portul din Havana, această piață este una dintre primele trei construite în secolul 16. Numele său este dat de la mănăstirea franciscană construită acolo. Piața găzduiește Mănăstirea lui San Francisco de Asisi (secolul 18), Lonja del Comercio (1909) și clădirea vămii, precum și Fuente de los Leones (fântână sculptată în 1836 de artistul Italian Giuseppe Gaggigi).
Plaza Vieja – este a treia piață din secolul 16, fiind înconjurată acum de clădiri coloniale elegante care găzduiesc restaurante sau magazine.
Plaza de la Catedral – este unul dintre cele mai frumoase puncte ale Havanei. Initial, s-a numit Plaza de la Cienaga (a mlaștinilor), însă a primit numele actual după ce Iglesia de la Compania de Jesus a devenit catedrală (clădirea este construită în stil baroc). Odată ajunși în piață aruncați un ochi și pe la Casa del Conda de Casa Bayona (1720), Casa de Don Luis Chacon (cea mai veche reședință din zonă, care găzduiește azi Muzeul de Artă Colonială), Casa de Lombillo, Casa de Marques de Arcos, Casa del Marques de Aguas Claras (în prezent acolo funcționează restaurantul El Patio) sau Casa de los Condes de Penalver, toate construite pe marginile pieței.
Muralul de pe Strada Mercaderes, vizavi de la casa Marques de Arcos – se întinde pe aproape 300 de metri pătrați și înfățișează 67 de persoanaje ale istoriei și culturii cubaneze.
La Bodeguita del Medio & El Floridita – două dintre celebrele baruri ale Havanei, frecventate de Hemmingway sau Pablo Neruda (printre alții), sunt pline ochi de turiști care vor să vadă o bucățică de istorie. Ca să savurați în liniște un mojito, o bere la halbă sau să gustați din bucatele cubaneze, noi vă recomandăm să încercați Café del Oriente, restaurantul hotelului Melia Habana, El Mercurio, Factoria Plaza Vieja.
Hotel Ambos Mundos – acest hotel de prin anii ’20 și-a căpătat faima după ce Ernest Hemingway a spus despre el că “este un loc perfect pentru a scrie”. Scriitorul a stat aici până în anii ’30 (a scris, printre altele, și câteva capitole din For Whom The Bell Tolls), însă și acum camera sa, nr.511 este păstrată ca un fel de mini muzeu. Hotelul încă păstrează liftul original.
Parcul Central – finalizat în 1877, după dărâmarea zidurilor orașului vechi, parcul este mărginit de bulevardele El Prado, Zuluera, San Jose și Neptuno. Nu lipsesc nici clădirile monument: hotelulurile Inglaterra, Parque Central și Plaza, sau Capitoliul (la mică distanță). Parcul este dominat de statuia lui Jose Marti, primul monument din țară dedicat memoriei poetului, scriitorului, avocatului și luptătorului pentru independență (1905). Ca fapt interesant, statuia este înconjurată de 28 de palmieri, semnificând data nașterii lui Marti: 28 ianuarie.
Capitolio Nacional de Cuba – este una dintre cele mai notabile clădiri ale orașului și ale țării, amintind de clădirea capitoliului din Washington DC. Construcția sa, ca și palat prezidențial, a început în 1910. Domnul (62 metri) a fost cândva cel mai înalt punct din oraș, cubanezii lâudându-se mereu că este cu un metru mai înalt decât cel din Washington. În prezent, Capitoliul este în curs de renovare (deja lucrările se desfășoară de peste un an), fiind posibil ca, în continuare, până la finalul lui 2015 să nu fie deschis publicului.
Parcul Simon Bolivar
Muzeul Farmaciei – a fost deschis în 2004 în clădirea unde se afla vechea farmacie La Reunion. Vizitați și Museo Farmacia Taquechel.
Edificio Bacardi – primul exponent al art deco din Havana a aparținut lui Emilio Bacardi și a funcționat ca sediu al celebrului producător de rom. Construcția clădirii s-a realizat în 300 de zile în 1930.
Universitatea din Havana
Hotel Nacional – hotelul, construit de 2 companii din SUA, era faimos în anii ’50 pentru divertisment și pentru jocurile de noroc, fiind punctul zero pentru turiștii americani care fugeau de prohibiția din State.
El Malecon – nu ratați o plimbare pe unul dintre cele mai celebre bulevarde din Havana. Malecon se întinde de-a lungul coastei de nord a orașului.
Havana mai are o multitudine de alte clădiri, parcuri, monumente, biserici vechi, hoteluri și restaurante de oferit. Noi v-am prezentat doar o mică parte din ele și din ce am văzut plimbându-ne, la pas, prin oraș, însoțiți doar de o hartă. Mergeți pe străduțele mai puțin umblate de turiști (fără teamă, poliția este prezentă la fiecare intersecție, iar cubanezii țin prea mult la turiști – și la libertate – pentru a risca să-i piardă) și veți descoperi cum trăiesc localnicii, veți vedea acele vechi alimentare atât de cunoscute nouă, de la parterul clădirilor colorate. Pentru că în Cuba, culorile, muzica și voia bună ascund durerea atâtor ani în care cubanezii au fost prizonieri pe propria insulă. Iar ei nu au uitat niciodată că “La vida es un carnaval”.
