HealthLife&Style

Tehnologia CTC, una dintre cele 10 inovații ale anului 2015, disponibilă în cadrul Centrului Medical Anadolu

Centrul Medical Anadolu din Istanbul, Turcia, unul dintre cele mai bune spitale din lume, își completează serviciile medicale cu o tehnologie revoluționară în depistarea cancerului, oferindu-le astfel pacienților un mijloc alternativ și neinvaziv de diagnostic și tratament complet.

Analiza celulelor tumorale circulante (CTC) este o metodă eficientă, minim invaziva care, spre deosebire de investigațiile PET/CT sau RMN, permite depistarea celulelor canceroase și identificarea numărului și tipului acestora în stadiu incipient.

Noua metodă inovatoare de depistarea a cancerului constă într-un test simplu de sânge și joacă o contribuție majoră în diagnosticarea precoce și procesul de tratament personalizat.

Sunt utilizați în depistarea cancerului parametri precum dimensiunea tumoarei și extinderea la ganglioni limfatici regionali sau organe. De acum încolo însă, datorită noii tehnologii CTC, va fi posibil să detectăm tumoarea cât încă este de mici dimensiuni”, a declarat Prof. Dr. Hüseyin Baloğlu, medic patolog în cadrul Anadolu Medical Center

Pacient Anadolu Medical Center

Studiile arată că celulele canceroase pot trece în sânge chiar și atunci când tumoarea este de mici dimensiuni. Noua tehnologie poate izola aceste celule, împiedică trecerea lor în sânge și le identifică. Orice schimbare la nivelul celulelor tumorale le furnizează medicilor informații importante despre prognosticul afecțiunii încă din primele stadii ale terapiei. În plus, analiza mutațiilor ca bază de tratament poate fi realizată datorită tehnologiei CTC.

Această tehnologie oferă opțiuni mai fiabile și condiții favorabile pentru cazurile cu acces dificil la tumoare sau cele care necesită intervenții pentru prelevarea de probe cu risc ridicat.

Avantajele tehnologiei CTC

Este o procedură rapidă și ușoară

Orice pacient poate fi supus analizei CTC. „Mostra de sânge luată de la pacient este examinată cu ajutorul unui dispozitiv special. Noua metodă prinde celulele canceroase, furnizează informații despre numărul lor și identifică tipul de cancer. Toți acești pași pot fi parcurși într-o singură zi”,  a declarat Prof. Hüseyin Baloğlu.

Oferă un diagnostic clar

Potrivit Prof. Dr. Hüseyin Baloğlu, noua metodă face posibilă detectarea timpurie a celulelor canceroase, un aspect care este foarte important pentru tratament.

Datorită tehnologiei avansate, putem diagnostica celulele canceroase încă din primele stadii. Un alt avantaj foarte important al acestei metode îl reprezintă identificarea tipului de tumoare canceroasă. Astfel, putem diagnostica ușor tumoarea de plămâni, de colon și de prostată”, a adăugat acesta.

Echipa medici Anadolu Medical Center

Furnizează tratament personalizat

Această metodă nouă, implementată pentru prima dată în Turcia, îi permite pacientului monitorizarea constantă în timpul terapiei. În vechiul sistem, răspunsurile favorabile/nefavorabile sau neutre pot fi determinate abia după 3 luni. Datorită acestei tehnologii, modificarea la nivelul numărului de celule tumorale înainte și după tratament poate fi determinată în primele 2 săptămâni. Potrivit Prof. Dr. Hüseyin Baloğlu, această metodă este una dintre cele mai avansate sisteme de monitorizare a tratamentului pentru cancer și subliniază importanța tratamentului personalizat.

Ajută la o mai bună cunoaștere a cursului bolii

Un pas crucial în evaluarea pacientului de cancer îl reprezintă acuratețea diagnosticului, care oferă o predicție a cursului și evoluției bolii. Datorită tehnologiei CTC, medicii pot să își dea seama repede dacă tratamentul funcționează și dacă este necesară continuarea monitorizării tratamentului, în cazul în care cancerul dezvoltă o rezistență la acesta.

Depășește metodele standard de evaluare

Metodele standard de evaluare a eficienței tratamentului sunt în dezavantaj față de performanța tehnologiei CTC. În mod tradițional, răspunsul la tratament este determinat prin măsurarea modificărilor la nivelul dimensiunii tumoarei prin CT și RMN. Însă poate dura săptămâni sau luni până când  tumoarea poate fi vizibilă la scanare. O altă metodă este biopsia, însă această intervenție nu se poate efectua săptămânal pentru a vedea evoluția. Cu ajutorul tehnologiei CTC, medicii pot face doar un test de sânge ori de câte ori este nevoie. Este permisă astfel monitorizarea frecventă a tumorilor pe măsură ce se răspândesc, dezvoltă mutații sau rezistență la tratament.

Prezice riscul de recidivă

Prin detectarea și monitorizarea nivelului de CTC în sânge, medicii pot obține informații importante despre prognostic, fapt care poate influența puternic deciziile de tratament. Numărul mai mare de CTC în sânge este strâns legat de un risc crescut de metastază, precum și un prognostic mai sărac și o rată de supraviețuire scăzută. Celulele tumorale circulante pot răspândi cancerul în organismul.

Evaluarea CTC este mai precisă pentru punerea unui diagnostic la pacienții cu cancer metastatic. Abordarea convențională a cancerului a fost axată pe tumoarea primară, deciziile de tratament fiind luate pe baza caracteristicilor celulelor canceroase primare. În acest caz, celulele tumorale circulante ar putea să nu fie distruse dacă CTC sunt genetic diferite de celulele canceroase din tumoarea primară.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button