Business

Șase proiecte câștigătoare la prima ediție a Fondului IKEA pentru Mediul Urban

IKEA România, alături de Fundația Comunitară București, anunță cele șase proiecte care vor fi finanțate în primul an cu suma totală de 394.963 de lei. Pe baza rezultatelor obținute, proiectele pot fi susținute trei ani, cu bugete similare în fiecare an.

79 de proiecte au fost înscrise la Fondul IKEA pentru Mediul Urban, pe următoarele arii: protejarea resurselor naturale, educație și conștientizare, prevenirea și adaptarea la efectele schimbărilor climatice.

Proiectele selectate au trecut prin patru etape de selecție. Astfel, preselecția proiectelor ce a avut la bază criterii de eligibilitate, selecția realizată în două valuri de către un juriu independent și interviuri cu aplicanții de pe lista scurtă de opt de proiecte finaliste.

Din juriu au făcut parte Dana Dobrescu, Communications Manager Unilever South Central Europe; Diana Culescu, Președinte Asociația Peisagiștilor din România; Florin Stoican, Manager Sustenabilitate & Conformitate IRI Forest Management; Mircea Ilie, Sustainability Leader IKEA România; Oana Bitan, Ofițer Administrativ și Financiar Ambasada Suediei; Vera Marin, Președinte Asociația pentru Tranziție Urbană; Theodor Nica, Manager Comunicare și Design Interior IKEA România.

Cele șase proiecte câștigătoare sunt:

Acoperișul Verde /Asociația Cartier Aviației. În cartierul Aviației va fi construit primul acoperiș verde din țară pe un bloc de locuințe colective, ca o alternativă de a recupera ecologic și tehnic plafoanele de beton ale vechilor blocuri comuniste. Experiența va continua în anii următori pe alte blocuri, iar echipa proiectului va crea un manual de bune practici, care va putea fi folosit de autoritățile locale, dezvoltatori și proprietari.

Centrul pentru Agricultură și Regenerare Urbană / Institutul de Cercetare în Permacultură din România. Orașul București poate da tonul în ecologie aplicată, agricultură urbană practicată cu respect pentru natură (regenerativă). Echipa proiectului propune o fermă urbană demonstrativă în comunitate, o grădină urbană comunitară organizată după modelul „plot share”, un centru de cercetare, promovare și instruire în agricultură urbană regenerativă și o zonă de colectare și compostare a resurselor biodegradabile (tocătură de lemn, iarbă cosită, resturi vegetale etc).

Green Floreasca / Grup de Inițiativă Civică Floreasca. Grupul de Inițiativă Civică Floreasca  deschide apetitul locuitorilor din cartier pentru soluții de eficiență energetică. Vor monta pe un bloc panouri solare, iar locuitorii cartierului Floreasca vor învăța să reducă emisiile de CO2 atât pentru locuințe, cât și pentru părțile comune ale blocului în care locuiesc, în sesiuni de training-uri și workshop-uri. Grădina cu Oameni / Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu. Grădina cu Oameni va fi o platformă locală care pune în legătură specialiști din domeniile asociate ecologiei, locuitorii din zonă, vizitatori și autorități locale. În paralel cu platforma creată, se vor organiza acțiuni care pun accent pe dezechilibrul ecosistemului Grădinii Cișmigiu, iar un ghid de intervenție va fi scris pentru a ajuta și alte zone urbane cu probleme similare.

Liliecii din mediul urban / Asociația Wilderness Research and Conservation. Populațiile de lilieci pot fi folosite drept prădător natural al insectelor dăunătoare. Existența lor în mediul urban ajută la utilizarea de cantități reduse de insecticide, care au un grad de toxicitate ridicat, atât pentru oameni, cât și pentru mediu. Cu acest proiect, echipa asociației va crește gradul de conservare al speciilor de lilieci din mediul urban și suburban (București și Ilfov).

Motivați să Reciclăm! / Fundația Motivation România. Echipa Fundației Motivation va construi un atelier-școală de reciclare a deșeurilor din plastic, care reduce risipirea plasticului în comunitatea din Bragadiru. Plasticul colectat va fi reciclat și transformat în obiecte utile persoanelor cu dificultăți motorii. Mai mult, obiectele produse vor fi vândute pentru a susține activitatea Fundației.

Fondul IKEA pentru Mediul Urban este finanțat de IKEA România și gestionat de către Fundația Comunitară București.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button