BusinessCompaniiUncategorized

SAP: Companiile din producţie, printre cele mai active în acest an în adopţia soluţiilor software specifice

softwareSAP România, subsidiara locală a liderului mondial pe piaţa de soluţii software de business SAP AG, apreciază că, în primele luni ale anului 2013, cele mai active companii locale în adopţia soluţiilor software specifice au fost cele din domeniul producţiei.  Costurile cu energia şi întreţinerea echipamentelor, printre principalii factori care determină companiile locale din producţie să adopte soluţii software specifice.

Reprezentanţii companiei estimează că această tendinţă se va manifesta pe parcursul întregului an, odată cu creşterea presiunii pentru eficientizarea business-ului. Printre principalii factori care determină companiile locale de profil să adopte soluţii software specifice se numără creşterea preţurilor cu energia şi întreţinerea echipamentelor, precum şi nevoia diminuării întârzierilor în finalizarea şi livrarea comenzilor.

În orice companie din domeniul producţiei, costurile cu energia şi întreţinerea echipamentelor reprezintă o componentă importantă a cheltuielilor, iar managerii acestora vor să aibă o imagine de ansamblu clară asupra costurilor pentru fiecare consumator în parte sau asupra proceselor operaţionale desfăşurate pe linia de producţie. În condiţiile creşterii presiunii pentru eficientizarea business-ului şi, astfel, păstrării competitivităţii pe piaţa europeană, companiile locale din domeniul producţiei se numără printre cele mai active în adopţia soluţiilor software pentru optimizarea proceselor sau urmărirea costurilor”

Valentin Tomşa, directorul general al SAP România

Potrivit estimărilor companiei, orice variaţie cu circa 5% cu costurile energiei, precum şi posibilitatea de prelungire a vieţii echipamentelor prin optimizarea proceselor de producţie, poate aduce creşteri cu peste 10% a profitului anual.

Printre cele mai utilizate soluţii SAP la nivel internaţional, specifice companiilor din producţie, se numără SAP Manufacturing Integration and Intelligence (SAP MII), prin care societăţile de profil pot obţine în orice moment informaţii despre procesele operaţionale desfăşurate şi costurile implicate, putând astfel să ia imediat cele mai bune decizii. Prin utilizarea SAP MII, companiile pot înregistra anual reduceri de costuri cu energia cu 15% şi creşteri ale eficienţei exploatării utilajelor şi echipamentelor cu 6%.

„Soluţiile software specifice permit producătorilor să răspundă neconcordanţelor din procesul de fabricaţie prin acţiuni preventive şi de corecţie, ce ajută la îmbunătăţirea utilizării activelor şi sprijină livrările produselor la timp, aceasta fiind o altă dificultate cu care companiile locale se confruntă tot mai des”, a adăugat Valentin Tomşa.

La nivel internaţional, SAP se aliniază conceptului Industrie 4.0

La nivel internaţional, SAP a lansat noi versiuni ale soluţiilor destinate companiilor din producţie şi a actualizat soluţiile existente, acoperind întregul proces de fabricaţie, de la operaţiunile de inginerie şi asamblare, la operaţiunile pentru protecţia mediului, desfăşurate de organizaţiile de profil. Noile soluţii SAP subliniază angajamentul SAP de a inova procesele de producţie desfăşurate de organizaţii, ca parte a noului concept “Industrie 4.0”, care promite să aducă împreună două lumi — producţia industrială şi următoarea generaţie de tehnologii IT — pentru a crea un nou nivel de eficienţă.

Compania adaptează principiile Industriei 4.0 prin dezvoltarea conceptului “de la idee la performanţă,” pentru a creşte performanţa produselor şi serviciilor furnizate. Această abordare permite gestionarea completă a întregului ciclu de viaţă al unui produs, de la proiectare la utilizare de către consumatorul final, folosind diverse scenarii.

“În mediul de afaceri competitiv al zilelor noastre se pune din nou accentul pe producţie ca spaţiu pentru inovaţie şi revoluţie; IT-ul oferă un potenţial semnificativ pentru inovarea proceselor de afaceri în industria prelucrătoare,” a spus Kerstin Geiger, Vicepreşedinte Senior, Solution Management, Discrete and Process Industries, SAP. “Prin investiţiile în analiza predictivă şi tehnologii suntem mai capabili să servim industria prelucrătoare pe măsură ce aceasta continuă să evolueze”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button