EuropaTravelTrends

Românii, cei mai cheltuitori turişti ai Austriei. Câţi turişti români îşi petrec concediul de iarnă pe pârtiile din Tirol?

Austria.infoAproximativ 63 de milioane de persoane au vizitat în 2013 Austria, 140.000 de turişti venind din ţara noastră, au anunţat reprezentanţii Oficiului de Turism al Austriei în cadrul unui eveniment de presă desfăşurat azi, numărul total al înnoptărilor fiind de circa 132 de milioane.

În acelaşi timp, în perioada ianuarie – august 2014, Austria a înregistrat un plus de 1,5% al numărului de turişti, chiar în ciuda vremii nefavorabile din această vară, când numărul românilor care au călătorit în Austria a înregistrat, de asemenea, un plus de 1,6%. “Destinaţiile preferate pentru sezonul de vară sunt oraşele importante ale ţării, vorbim despre Viena, desigur, Salzburg, Innsbruck, Linz, în timp ce în sezonul de iarnă, turiştii care ne vizitează aleg Ischgl şi toată zona Tirolului, Innsbruck, dar şi Viena”, a declarat pentru Gadget&Trends Magazine Gabriele Lenger, Directorul Oficiului de Turism al Austriei.

Potrivit acesteia, şi turismul din Austria a fost afectat de efectele crizei financiare, anii 2009-2011 fiind marcaţi de o scădere a industriei de travel, o revenire fiind observată în 2012, numai pentru a intra, din nou, pe o pantă descendentă în urmă cu un an.

“Bulgaria este pentru noi unul dintre cei mai aprigi competitori pentru că au o infrastructură bună, au ce le oferi turiştilor în timpul sezonului de iarnă iar preţurile sunt mai mici ca la noi. Însă turiştii care au venit în Austria revin chiar dacă decid să mai viziteze şi alte destinaţii”, a mai spus Gabriele Lenger.

(c) Tirol Werbung_Advent in Tirol LienzÎn ceea ce priveşte turiştii români, aceştia se află pe locul 12 în clasamentul naţionalităţilor care aleg Austria ca şi destinaţie de vacanţă, după turişti din Germania, Olanda, Italia sau Elveţia. Potrivit informaţiilor repezentanţilor Oficiului de Turism al Austriei, Tirolul este cea mai căutată destinaţie pentru vacanţa de iarnă printre români. În sezonul de iarnă 2013-2014, circa 27.000 de români au vizitat regiunea Tirol, în întreg anul 2013, regiunea fiind căutată de 40.000 de turişti din ţara noastră.

“În sezonul de iarnp 2012-2013 am observat o scădere a numărului de turişti veniţi din România cu circa 5 procente, însă pentru 2014-2015 ne aşteptăm la un plus de 2%”, a precizat Christina Ruhfass, Country Manager în cadrul Tirol Tourism Board. Din datele acesteia, în ceea ce priveşte strict regiunea Tirol, România este pe locul 14 în rândul ţărilor de origine ale vizitatorilor, 64% dintre români preferând să viziteze Austria în timpul sezonului de iarnă.

“Românii cheltuiesc în medie 125 de euro pe zi, în timp ce alţi turişti cheltuiesc doar 95 de euro într-o zi, sunt mai tineri, media de vârstă fiind de 35 de ani, comparativ cu media de 45 de ani a celorlalţi vizitatori, iar 32% dintre români preferă cazarea în hoteluri de 4 şi 5 stele”, a mai spus Grabriele Lenger.

Comparativ, doar 20% dintre vizitatorii din alte ţări din Europa Centrală şi de Est preferă cazarea în hoteluri de lux. Observăm clar o tendinţă: deşi nu sunt printre cei mai de top vizitatori ai Austriei în ceea ce priveşte numărul acestora, românii sunt mai cheltuitori, apreciază mâncarea bună şi sunt dispuşi să facă cumpărături.

Revenind la zona Tirolului, în 2013, circa 10,4 milioane de turişti au ales munţii, traseele şi pârtiile de schi de aici, numărul înnoptărilor fiind de circa 45 de milioane. Potrivit Christinei Ruhfass, hotelierii din Tirol se aşteaptă la o scădere de circa 10% a numărului de turişti care vin din Rusia, pe fondul problemelor politice. “Rusia se află pe locul 7 ca număr de turişti pentru Tirol, însă sperăm să contrabalansăm veniturile şi numărul de turişti prin cei care vor veni de pe alte pieţe europene”, a comentat Ruhfass.

Regiunea  Tirol – schi şi distracţie în inima Alpilor

Indiferent dacă sunteţi începători sau avansaţi, Tirol este land-ul unde schiul este la superlativ. Peste 70 de staţiuni de schi şi aproape 5.200 km de părţii ce includ toate gradele de dificultate, aşteaptă să fie descoperite şi explorate alături de spaţiile recreative post-schi recunoscute pentru atmosferă prietenoasă.

Înconjurat de panorama impresionantă a Alpilor, Tirol este denumit şi „tărâmul dintre munţi”, iar regiunile acestui land au pentru fiecare gust o ofertă potrivită – începând cu traseele teleferice şi pârtiile nocturne din Zillertal, până la Alpii Kitzbühel cu peste 1000 km de zone schiabile şi Ötztal, singura staţiune din Austria care oferă posibilitatea de a schia pe 3 piscuri de 3000m altitudine.

Indiferent de alegere, ofertele turistice încep de la 350 euro/persoană pentru 7 nopţi cazare în Kitzbühel cu abonament AllStarCard pentru 6 zile de schi şi până la 484 euro/persoană în Ötztal pentru  5 nopți cazare, 4 zile abonament de schi inclusiv KeyCard şi intrare în complexul termal Aqua Dome. Pentru mai multe detalii despre ofertele de iarnă în regiunea Tirol, vizitaţi www.austria.info.

Innsbruck – când sporturile de iarnă întâlnesc spiritul sărbătorilor

Deşi este locul unde delicatesele austriece, feeria Crăciunului şi târgurile de sărbători sunt la ele acasă, Innsbruck este renumit în primul rând pentru ofertele variate pentru sporturile de iarnă şi alegerea preferată a turiştilor, inclusiv cei din România.

Încă de la deschiderea sezonului de iarnă, capitala cosmopolită a Alpilor este învăluită în aroma sărbătorilor, iar cele 9 staţiuni de schi şi zonele de apres ski îşi întâmpină vizitatorii cu aventuri de iarnă pe pârtiile olimpice sau în snowpark-ul din Nordkette.

Începând cu 369 euro/persoană vă puteţi bucura de cazare de minim 4 nopţi la  demipensiune, cartela de schi OlympiaWorld pentru 9 domenii schiabile: Axamer Lizum, Patscherkofel, Muttereralm, Nordkette, Rangger Köpfl, Kühtai, Schlick 2000, gheţarul Stubai, Glungezer şi transportul cu autobuzul către acestea.

Basmele de iarnă încep în Salzburg

Iarna în oraşul lui Mozart este o adevărată sărbătoarea a iernii! Pieţele şi clădirile istorice devin gazdele renumitelor Târguri de Crăciun cu tradiţie de peste 500 de ani şi sunt inundate în miros de vin fiert şi castane prăjite ce străbat Domul din Salzburg şi Palatul Residenz. Pentru cei dornici de aventură,  plimbările  în zone ca Radstadt/ Altenmarkt/ Zauchensee  oferă peisaje de neuitat, dar şi  120 de km de piste cross-country de schi.

Se spune că o parte din sufletul austriecilor se regăseşte în munţi, tocmai de aceea cărările alpine şi pârtiile de schi sunt locul unde turiştii şi localnicii se întâlnesc pentru a trăi experienţa autentică austriacă, unde muntele înseamnă viaţă. Oficiul de Turism al Austriei inaugurează deschiderea sezonului de iarnă pe data de 18 octombrie la Promenada unde destinaţiile de poveste ale Austriei vor prinde viaţă în 8 ore de aventuri, multe premii şi un aprés-ski party ca pe pârtiile din Alpi.

Nachtskilauf-HochzillertalW+Ârg+Âtter&friends ml A0001793 gg_resort1 Bild Angbeot SkiHit Osttirol (c) Angebot 2_Kitzbüheler Alpen_MEDIUMSkiWelt(c)StefanEisend (c) Tirol Werbung_Martina Wiedenhofer (5) (c) Tirol Werbung_Guenter Kresser (4) (c) Tirol Werbung_Bernd Ritschel (c) Tirol Werbung_Advent in Tirol Rattenberg (c) Tirol Werbung_Advent in Tirol Christoph Lackner oetz_skigebiet_hochoetz_01

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button