Red Angus Steakhouse oferă gratuit masa unui număr de 600 de cadre medicale de la spitalele din Capitală Red Angus Steakhouse oferă gratuit masa unui număr de 600 de cadre medicale de la spitalele din Capitală
Restaurantul bucureștean Red Angus Steakhouse lansează “Împreună, împotriva COVID-19” – inițiativa prin care invită companiile ce activează pe teritoriul României să își unească forțele,... Red Angus Steakhouse oferă gratuit masa unui număr de 600 de cadre medicale de la spitalele din Capitală

Restaurantul bucureștean Red Angus Steakhouse lansează “Împreună, împotriva COVID-19” – inițiativa prin care invită companiile ce activează pe teritoriul României să își unească forțele, pentru a livra prânzul zilnic, timp de o lună, cadrelor medicale implicate în diagnosticarea și tratarea coronavirusului, în cadrul spitalelor din Capitală.

Astfel, localul va asigura, din resurse proprii, masa pentru 600 de persoane, în intervalul 25 martie – 24 aprilie, și le propune partenerilor să i se alăture în acest demers, prin achiziționarea unui număr fix de meniuri zilnice de prânz.

“Există un număr ridicat de cadre medicale ce încearcă să acopere nevoile pacienților și ale comunității, în această perioadă dificilă, în care presiunea, programul solicitant și riscurile la care sunt expuse sunt într-o continuă creștere. La Red Angus Steakhouse, știm că alimentația joacă un rol important în gestionarea stresului și a oboselii și vrem să ne asigurăm că persoanele care ne îngrijesc beneficiază de condiții bune, care să le ajute să se mențină puternice și să facă față fluxului de pacienți. Prin intermediul restaurantului nostru, vom dona zilnic, timp de 30 de zile, 20 de meniuri de prânz cadrelor medicale din unitățile din București. Numărul, însă, este insuficient, comparativ cu nevoile reale înregistrate, așa că ne încurajăm prietenii, clienții și partenerii, să se alăture inițiativei noastre.”, declară Ionuț Ivan, director Red Angus Steakhouse.

Fiecare meniu Red Angus Steakhouse include o supă și un fel principal, și are un preț de 17 Lei (TVA inclus), care acoperă costurile aferente producției și materiei prime. Localul lucrează doar cu ingrediente proaspete, de calitate, iar bucătăria sa și fluxurile operaționale respectă toate standardele sanitare, necesare funcționării în condiții optime, în această perioadă. Capacitatea zilnică de execuție este de până la 700 de meniuri.

Livrarea preparatelor se va face de luni până duminică, la aceleași ore, în intervalele agreate cu reprezentanții instituțiilor medicale, iar partea de transport va fi acoperită, în prima fază, de către flota restaurantului. Pe măsură ce cantitățile vor crește, reprezentanții localului își propun să încheie parteneriate și cu alți livratori certificați.

“În fața acestei pandemii, nicio companie nu este prea mică, niciun buget nu este irelevant. Inițiativa noastră își propune să îi aducă alături pe cei care vor să ajute, dar care nu știu de unde să înceapă. Fiecare dintre noi – reprezentanți ai mediului privat sau persoane fizice – poate face diferența și poate susține masa unei persoane care se află în prima linie, în lupta cu COVID-19.”, declară Ionuț Ivan.

Cei care vor să se implice în campania Red Angus Steakhouse o pot face contactând reprezentanții localului la numărul de telefon 0756.600.000 sau prin email, pe adresa contact@redangus.ro.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: