Opinii

Răzvan Andrei Nacea, Seytour:  turismul din România are nevoie de siguranță, infrastructură și servicii

Piața turismului medical din România este în creștere, fiind dominată de serviciile spa și wellness, şi își poate păstra evoluția ascendentă dacă sistemul public și cel privat se vor implica mai mult în dezvoltarea infrastructurii, dar și în promovare.

Atât timp cât înaintea cuvântului medical există și turism, va exista întotdeauna componenta de incoming sau de outgoing. Pacienții străini vin încă în România în ciuda a tot ce se întâmplă, dar ne vizitează pentru turismul dentar, investigații și tratamente oftalmologice și chirurgie estetică. Cei mai mulți sunt atrași de prețurile cu aproximativ 40% mai mici decât în țările de origine, Italia, Germania, Elveția sau Marea Britanie. Dacă prețurile rămân la fel, ei vor continua să vină.

Însă, vorbim de turismul medical, care, până la urmă, îl putem defini ca furnizarea de îngrijiri medicale private, în colaborare cu industria turistică, pentru pacienții care au nevoie de anumite intervenții. În România, avem o dată partea medicală, unde ne putem lăuda cu medici stomatologi extraordinari, oftalmologi, chirurgi esteticieni renumiți, dar avem nevoie și de partea de turism, pe care o putem rezuma la trei componente esenţiale: siguranță, infrastructură și servicii. La acest capitol mai sunt multe de făcut și în urma ultimelor studii internaționale se pare că siguranța și încrederea reprezintă principalele motive pentru care puțini străini ne vizitează.

Revenind la componenta medicală, România are medici foarte buni, poate oferi servicii de calitate, la fel ca în clinicile de renume din întreaga lume, și se poate poziționa cu succes pe această nișă a turismului. Acest fapt este demonstrat de miile de turiști care vin anual să se trateze în clinicile și spitalele private din România. Numărul lor se poate dubla în cursul unui an dacă ar avea posibilitatea accesării pachetelor turistice care să includă și servicii medicale.

Tocmai pentru că noi credem în potențialul turistic medical al României, ne-am hotărât să dezvoltăm un astfel de proiect, pe care îl vom transforma în brand de țară, pentru a dezvolta incomingul. Este vorba despre “Centrul de Excelență în Sănătate și Turism”, care oferă servicii integrate, la cele mai înalte standarde de calitate, de stomatologie pentru adulți și copii, implantologie orală, estetică dentară, chirurgie estetică și plastică, turism medical și consiliere educațională. Practic, în acelaşi centru, pacientul poate beneficia de servicii complete de turism medical, refacere și relaxare.

Proiectul, dezvoltat în parteneriat cu Clinici Dr. Leahu, s-a vrut a fi un exemplu pentru generația tânără de antreprenori că și în România se pot dezvolta proiecte frumoase și inedite, cu o sumă cât mai mică, de aproximativ 200.000 de euro. În turismul medical chiar există șanse, pentru că serviciile medicale de la noi au costurile mult mai reduse decât în străinătate și avem medici foarte bine calificați.

În ceea ce privește antreprenoriatul, acesta trebuie susținut printr-o legislație care să faciliteze investițiile private, în special pe ale tinerilor. Autorităţile trebuie să înțeleagă însă că este nevoie de infrastructură și logistică pentru creşterea standardelor. Şi să contribuie.

Răzvan Andrei Nacea este director general al agenției Seytour, specializată în turism medical și fondator al Centrului de Excelență în Sănătate și Turism (http://healthandtourism.eu/).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button