Punct de vedere: Strategii de optimizare a echipamentelor HVAC în clădiri Punct de vedere: Strategii de optimizare a echipamentelor HVAC în clădiri
Când planificați o înlocuire a echipamentului HVAC aveți la dispoziție trei strategii pentru a vă asigura că noul echipament funcționează cât mai eficient. Până... Punct de vedere: Strategii de optimizare a echipamentelor HVAC în clădiri

Când planificați o înlocuire a echipamentului HVAC aveți la dispoziție trei strategii pentru a vă asigura că noul echipament funcționează cât mai eficient.

Până la momentul în care majoritatea proprietarilor clădirilor comerciale decid să modernizeze sistemele HVAC, echipamente de răcire și boilerele, echipamentul existent este în funcțiune de obicei de peste 20 de ani. Din punct de vedere tehnologic în două decenii se schimbă multe când vine vorba de sisteme de eficiență ridicată, bazate pe o tehnologie modernă de automatizare a clădirilor. De aceea este bine ca proprietarii de clădiri să cunoască câteva strategii care să le permită optimizarea echipamentelor HVAC pe toată durata lor de funcționare.

Majoritatea statelor au adoptat un Cod Energetic – fie Codul internațional de conservare a energiei (IECC), fie ASHRAE 90.1 – care prevede obligativitatea implementării unor strategii de monitorizare și de conservare a energiei în cazul instalațiilor HVAC.

Măsurile de control cu costuri reduse și impact ridicat, necesare pentru optimizarea echipamentelor HVAC includ:

  1. Optimizarea prin controlere a ciclurilor de pornire-oprire a echipamentelor HVAC

Obiectivul este acela de a economisi energie prin crearea unor cicluri start-stop ale echipamentelor de climatizare pentru perioadele când spațiile din clădire nu sunt folosite (de exemplu: spațiile de birouri în timpul nopții). Deoarece nu este deloc ușor să determini momentul potrivit pentru a schimba set point-urile (temperatura de referință) echipamentelor, și de multe ori nu există garanția cât de cald sau rece va fi în fiecare spațiu în perioada respectivă, este indicat ca pornirea și o oprirea optimă să fie calculate pentru CTA-uri (Centralele de Tratare Aer) și să fie controlate automat de controlere (DDC).

Acest calcul are la bază diferența dintre temperatura aerului din interior și cea din exterior. Sistemele sofisticate de automatizare a clădirilor, tip BMS , pot „învăța” care este nevoia termică a unei clădiri pentru a oferi o programare și mai exactă pentru resetarea set point-urilor de temperatură, menținând temperaturile optime în timpul perioadei de ocupare.

  1. Resetarea temperaturii apei (rece/caldă)

Prin modificarea set point-ului apei răcite din chillere, sau a valorii de temperatură a apei calde din cazane, o clădire este capabilă să economisească câteva procente din totalul consumului de energie. Cu cât este mai ridicat gradul de aport de aer proaspăt din CTA, cu atât este mai mare cererea în clădire pentru răcire sau încălzire. Dacă toți voleții sunt parțial închiși, există posibilitatea de a modifica set point-ul instalației chillerului sau al centralei, respectiv a face temperatura mai mare sau mai mică, în sensul economisirii de energie.

Dacă modificarea temperaturii este semnificativă, centrala termică sau chillerul vor consuma mai puțin, dar poate necesita o creștere semnificativă a consumului pompei de reciculare pentru a menține parametrii climatici interiori. În general, chillerele și cazanele sunt cei mai mari consumatori de energie dintr-o clădire comercială. Solicitați-i proiectantului să evalueze cantitatea de energie pe care o consumă cazanul la diferite temperaturi de alimentare cu apă caldă, în raport cu consumul de energie pentru pompe.

  1. Modificarea temperaturii și a presiunii

CTA-urile moderne cu volum variabil prin controlere DDC, sunt adesea solicitate atât pentru modificarea temperaturii aerului, cât și pentru modificarea presiunii. Modificarea presiunii, dar și a temperaturii pot fi realizate detectând cât de „deschise” suntclapetele, traducându-se direct în câtă răcire/presiune cere o anumităzonă. Obiectivul modificării presiunii este acela de a reduce viteza ventilatorului în CTA, în timp ce modificarea temperaturii reduce cererea de la chillere sau de la cazane, pentru a economisi energie.

Atunci când clapetele sunt mai mult de 65% deschise, se vor produce modificări semnificative de presiuneși de temperatură. Determinați ce sistem consumă cea mai mare cantitate de energie și care modificare asigură cele mai mari economii, astfel încât controlerele să poată gestiona cele două modificări în mod corespunzător.

Întrucât prescripțiile energetice sunt actualizate la fiecare câțiva ani, este bine să rugați inginerii proiectanți să ia în considerare modul în care cele mai noi cerințe din codurile energetice pot îmbunătăți eficiențaechipamentelor HVAC. Mulți ingineri proiectanți folosesc un ROI calculat pe o perioadă mai mică de cinci ani, în timp ce furnizorii de infrastructură HVAC sunt siguri că vor funcționa timp de 20 de ani.

Autor: Lucian Anghel, Fondator și CEO, Timepal Romania și Facilities Management Services

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: