BusinessCompanii

Predicţii despre România în 2014 (1) – Ion Sturza: se va încheia criza economică

ion sturza_predictiiTreisprezece specialişti din 11 industrii au făcut previziuni în privinţa evoluţiilor marcante din România pentru 2014, în cadrul evenimentului Pro-Gnosis, organizat de DC Communication. 

Cele 44 de predicţii vizând domenii dintre cele mai diverse, de la macroeconomie la antreprenoriat social, de la consultanţă la bancar, pieţe de capital, social media, muzică, gastronomie sau domeniul legal schiţează, în perspectivă, repere şi tendinţe care merită urmărite în România anului 2014.

Gândită ca preambul al nopţii Sfântului Andrei când, conform tradiţiei, viitorul se lasă citit de muritorul de rând, noaptea predicţiilor a reunit clienţi şi colaboratori ai DC Communication într-un demers menit să revalorizeze tradiţia într-o cheie nouă, dedicată informaţiei.

Astfel, Ion Sturza, reprezentantul Fribourg Investments susține că în 2014 se va încheia criza economică, dar și că Guvernul va reuşi două privatizări de anvergură şi va debloca două investiţii private strategice. În plus, Sturza este de părere că oamenii de afaceri români nu vor mai folosi insolvenţa ca strategie de business, iar alegerile vor aduce populism exagerat cu impact pe termen mediu.

Vom continua cu predictiile schitate de alti 12 specialisti pentru anul 2014 din diverse arii precum: macroeconomie, antreprenoriat social, consultanta, bancar, piete de capital, social media, muzica, gastronomie sau domeniul legal. Printre cei care au conturat tendintele si evolutiile anului 2014 se mai numara: Gabriel Sincu – EY România, Magda Săndulescu – Raiffeisen Bank, Roxana Vitan, The Romanian-American Foundation, Dragoş Pîslaru – GEA Consulting, Elena Badea – EY România, Mădălin Niculeasa – Niculeasa Litigators, Tax, Regulatory, Ivan Patzaichin, David Contant, gastronom – 100% Românesc, Constantin Măgdălina – EY România, Vintilă Mihăilescu – Antropolog, Mihai Pop – EY România, Cristian Ştefănescu (Electric Brother) – muzician.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button