Uncategorized

O treime dintre români se informează de pe mobil înainte de a comanda online

Mobilitatea este în continuă creștere în e-commerce-ul autohton. Peste 30% din traficul retailerilor online este generat, în medie, de pe dispozitivele mobile, însă sunt și magazine al căror trafic de pe smartphone-uri sau tablete depășește 50% din total, potrivit datelor Teamshare, una dintre cele mai importante platforme complet integrate de comerț electronic din România.

Tot mai mulți români se informează de pe dispozitivele mobile înainte de a plasa o comandă într-un magazin online. Site-urile cu cel mai mare trafic de pe aceste device-uri se adresează, de regulă, publicului feminin, comercializând produse cu prețuri mici și medii, precum jucării, haine și articole pentru copii, cosmetice sau bijuterii, potrivit specialiștilor Teamshare.

”Traficul de pe smartphone-uri și tablete depășește, în medie, 30% din totalul înregistrat de clienții noștri și se menține în continuare pe un trend ascendent. Avem în portofoliu și site-uri al căror trafic de pe mobil este mult mai ridicat, în special cele care targetează publicul feminin, ceva mai pretențios, atent la detalii, obișnuit să compare, analizeze și abia după să cumpere, mutându-se pe desktop”, declară Marius Panait, Managing Partner Entelion Software, compania ce dezvoltă platforma Teamshare.

Raportat la volumul total, numărul achizițiilor de pe smartphone-uri și tablete este, deocamdată, relativ mic – circa 5% din comenzile înregistrate de clienții Teamshare, însă trendul este în urcare. Cu cât variantele de mobile ale site-urilor se vor optimiza, cu atât vor crește și cumpărăturile de pe device-uri portabile.

”Retailerii care vor să facă performanță în e-commerce trebuie să pună accent și pe optimizarea variantei mobile a site-ului, în contextul în care traficul de pe smartphone-uri și tablete se va menține în continuare pe un trend ascendent. De asemenea, cei care se adresează publicului feminin trebuie să pună în valoare produsele cel mai simplu de comandat, dată fiind creșterea constantă a numărului femeilor care se informează de pe mobil înainte de a face anumite achiziții online”, conchide Marius Panait.

Potrivit Managing Partner-ului Entelion Software, ritmul accelarat de evoluție a procentului vizitatorilor  mobile din ultimul an se va  resimți și la nivelul achizițiilor, iar politica Google, care solicită variante mobile responsive, încurajează acest trend.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button