Fashion

Noua colecţie de lenjerie intimă La Perla – arcuri, dantelă şi broderii preţioase

La Perla SS 2013Priviri dogoritoare şi dorinţe ascunse pe o bucată de dantelă. Sicilia secolului XIX este scânteia care aprinde şarmul colecţiei de lenjerie intima La Perla pentru sezonul primăvară/vară 2013. Povestea La Perla începe însă în 1954, în Italia, la Bologna, când Ada Masotti și familia ei au deschis un atelier pentru creat corsete. Ada Masotti era denumită „Foarfeca de Aur” pentru abilitatea de a croi și cea mai rafinată lenjerie din oraș. În alegerea numelui brandului pentru propriul atelier, Ada Masotti s-a inspirat din cutia căptușită cu catifea roșie în care își prezenta creațiile ca pe niște adevarate bijuterii. Astfel, a ales numele celei mai feminine și armonioase bijuterii: perla.

Câțiva ani mai târziu, micul atelier a devenit o prosperă companie. Astăzi, La Perla este un lider mondial pe segmentul de lenjerie și articole de plajă, cu peste 220 magazine deschise în lume, dintre care 70 de francize, și venituri de 120 de milioane de euro în 2011. Renumitul brand italian La Perla a intrat în România, în regim de franciză, la sfârșitul lui februarie 2012.

Tema acestui sezon îşi găseşte inspiraţia într-unul din cele mai apreciate romane ale secolului XIX: “Leopardul” de Giuseppe Tomasi di Lampedusa. Luchino Visconti a regizat filmul cu acelaşi nume, apărut în 1963 şi care a câştigat un Palme dÓr la Cannes. Pe marile ecrane, Claudia Cardinale, Alain Delon şi Burt Lancaster au spus povestea pe care Martin Scorsese a apreciat-o ca fiind “ una din cele mai puternice experienţe vizuale”.

La Perla SS 2013 4

Colecţia La Perla transpune forţa acestei experienţe în fiecare piesă ce reconstruieşte peisajul palatelor siciliene în stil baroc şi aminteşte de balurile de societate ale acelor vremuri. Arcurile, inserţiile de dantelă, cârligele, şireturile, pliurile şi broderiile preţioase, oferă secretele seducătoare pe care nobilele siciliene le dezvăluiau suav şi intrigant prin gesturi ce invitau la îndrăzneala unei descoperiri:cochetărie.

Inspirată de o lume îndepartată, care aduce în contemporan un stil vechi, retro dar cu o eleganţă atemporală, noua colectie La Perla este creată pentru femei care posedă graţia unei făpturi fermecate.

La Perla SS 2013 3

Şedinţa foto pentru colecţia La Perla S/S 2013 s-a desfăşurat  la Palatul Biscari reşedinţa principelul Paternò – Castello, cea mai mare şi mai luxoasă reşedinţă privată din Catania. Toate cele  600 de camere, inclusiv un ballroom cu tavan din fresce Rococo vorbesc despre istoria acestui palat Sicilian, spaţiu priviliegiat al iubirilor ascunse.

La Perla SS 2013 2

Colecţia La Perla pentru sezonul primăvară/vară 2013 este disponibilă şi în România, începând cu Februarie 2013, în magazinul La Perla de pe Calea Victoriei 118.

La Perla 1 La Perla 2 La Perla 3

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button