Going OutLife&Style

New Trends: Tu cum le spui „noapte bună” celor dragi atunci când nu le ești alături?

FamiliaAproape jumătate dintre europeni folosesc apelurile telefonice pentru a le spune „noapte bună” celor dragi atunci când nu le sunt alături, iar peste un sfert (30%) apelează la SMS-uri.

Video call-ul este una dintre cele mai rar folosite forme de comunicare cu cei dragi, dar a spune „noapte bună” este motivul principal pentru care europenii apelează la acest mijloc de comunicare. Acestea sunt câteva dintre concluziile studiului Techonomic realizat de Samsung, studiu ce arată că tehnologia apropie membrii familiilor și prietenii și îi ajută pe aceștia să mențină legături constante, facilitând comunicarea.

Europenii iau foarte în serios anunțurile importante, având cele mai variate preferințe în privința modului în care fac anunțurile. Astfel, atunci când vor să anunțe venirea pe lume al unui nou membru al familiei, 31% dintre europeni preferă să-i sune pe cei apropiați, 25% preferă să își anunțe prietenii și familia personal, în timp ce 12% fac anunțul cu ajutorul mesajelor scrise de tip SMS. Cei care apelează la platforme sociale sau la tradiționalele scrisori atunci când au de împărtășit o veste atât de importantă sunt mai degrabă excepții.

noapte buna

Atunci când vine vorba despre zile de naștere, aproape jumătate dintre europeni obișnuiesc să le ureze celor dragi „la mulți ani” în convorbirile telefonice și doar 21% dintre ei fac asta prin mesaje scrise.

Pe de altă parte, rețelele sociale sunt cel mai des folosite de sărbători, 19% dintre cei intervievați declarând că le folosesc pentru a trimite urări către cei dragi în astfel de zile. Tot cu aceste ocazii, sunt împărtășite și fotografii tematice prin e-mail, social media sau sunt trimise mesaje pe telefon.

nastere

Cum comunică europenii?

Exceptând partenerii, copiii și bunicii, apelurile telefonice sunt mijlocul cel mai des folosit pentru comunicarea cu părinții, frații, prietenii și alți membrii ai familiei extinse. Peste o treime (37%) dintre părinți comunică cu copiii lor prin mesaje SMS, iar unul din zece respondenți (14%) folosesc video call-ul pentru a comunica cu părinții.

Rețelele sociale sunt cel mai adesea folosite pentru a-i felicita pe cei dragi de ziua lor de naștere sau pentru alte ocazii speciale. Apelurile, SMS-urile și chat-ul sunt frecvent folosite pentru a discuta cu partenerii de viață probleme casnice.

Indicele Samsung Techonomic mai arată că:

  • 55% dintre respondenți au declarat că tehnologia mobilă (telefoane și tablete) îi ajută să păstreze o legătură constantă cu familia apropiată (părinţi, fraţi, copii)
  • 64% dintre respondenți au declarat că tehnologia mobilă îi ajută să se simtă mai conectați
  • 66% dintre cei intervievați sunt de părere că formele de comunicare instantă (SMS, IM, Skype, și alte aplicații de chat) îi ajută să mențină o comunicare constantă cu prietenii și cu familia. Cu toate acestea, aproape un sfert dintre cei intervievați (24%) sunt deranjați de faptul că membrii familiei găsesc mereu o modalitate pentru a intra în contact cu aceștia.

Samsung a lansat Indicele Techonomic pentru a vedea cum se schimbă felul în care interacționează oamenii pe măsură ce crește rata de adopție a tehnologiei. Au fost chestionați online 5.000 de respondenți din categoria de vârstă 18-65, din cinci țări europene (Marea Britanie, Franța, Germania, Spania și Italia), studiul fiind realizat la solicitarea Lifestyle Samsung European Research Lab, în parteneriat cu Ipsos MORI.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button