New Trends: Românii în 2020! New Trends: Românii în 2020!
Românii în 2020: hiperselectivi în decizii, independenți emoțional, mai toleranți și mai preocupați de mediu.   Un trend nou îl reprezintă independența emoțională; 69% dintre... New Trends: Românii în 2020!

Românii în 2020: hiperselectivi în decizii, independenți emoțional, mai toleranți și mai preocupați de mediu.  

Un trend nou îl reprezintă independența emoțională; 69% dintre români simt din ce în ce mai mult nevoia de spațiu personal și fac eforturi să se atașeze emoțional mai puțin de oameni, branduri, lucruri și locuri de muncă. Printre tendințele recente se constată și că românii devin mai toleranți, cu un discurs europenizat și incluziv (69% au confirmat acest lucru). 66% constată o hiperselectivitate în luarea deciziilor, fie că vorbim de de job sau de parteneri de viață/cuplu.

Diviza de trend-uri  Hunters, a agentiei de cerecetare de piata Unlock, lansează a treia editie a studiului național care măsoară tendințele în stilul de viață al românilor. În 2020, numărul românilor care susțin și adoptă tendințe noi a crescut cu 7%, cea mai consistentă majorare înregistrată în cele trei ediții ale studiului.

Românii nu se grăbesc când trebuie să ia decizii importante în viața lor

Printre trendurile recente se evidențiază hiperselectivitatea în luarea deciziilor, confirmată de 66% dintre respondenți. Ea se manifestă prin alegerea unor locuri de muncă provizorii, în așteptarea unor oportunități mai bune, dar și prin opțiunea pentru parteneri de viață/cuplu de tranziție din teama de asumare și de angajament  pe termen lung a ceva de care nu sunt siguri. Românii amână mai mult luarea unei decizii, acest comportament fiind amplificat de multitudinea de opțiuni la îndemână și de mitul perfecțiunii. Astfel, hiperselectivitatea poate genera un blocaj, un efect de “sală de așteptare” care se răsfrânge asupra tuturor aspectelor vieții.

Românii mai puțin atașați de brand-uri

Un alt trend identificat în ediția acesta este independența emoțională. Acest trend a înregistrat scoruri de confirmare mari (69%), ceea ce indică faptul că fenomenul are potențialul de a căpăta o și mai mare amploare în anii ce urmează. În 2020, românii fac eforturi să se atașeze emoțional mai puțin de oameni, branduri, lucruri și locuri de muncă. Ca exemple de comportament, ei învață că ei sunt propria lor familie, călătoresc și merg la evenimente și în locuri publice singuri pentru că așa se simt mai bine.

Mediul, o preocupare majoră a românilor în 2020

O amploare medie (61%) o are de exemplu preocuparea pentru problemele de mediu, în creștere față de 2019. Asta se traduce nu doar prin faptul că oamenii reciclează mai mult (sticlă, plastic, hârtie) în ciuda percepției generale cum că în România sistemele pentru sustenabilitate nu funcționează, ci și prin recursul la organizații și companii private care se ocupă de reciclare (ulei, electronice, mobilă etc).

Toleranța, teama de dezumanizare și acceptarea vulnerabilității printre tendințele din acest an 

Mai mult, printre tendințele recente se constată și că românii devin mai toleranți, cu un discurs europenizat și incluziv (69% au confirmat acest lucru).

Totodată, continuă creșterea trendurilor care vorbesc despre teama de dezumanizare. 71% dintre români confirmă redescoperirea bucuriei micilor plăceri, fie că e vorba de o vacanță petrecută acasă sau relaxarea pe care le-o dă gătitul. 63% dintre ei constată o tendință de căutare a autenticității, inclusiv prin reinventarea portului popular și apetența pentru produse hand-made.

În plus, 66% dintre romani confirmă trendul vulnerabilității, asta însemnând de la deschiderea pentru couchsurfing și până la programe educaționale care se concentrează asupra dezvoltării inteligenței emoționale.

“Tendința de regăsire de sine și de refacere a conexiunii emoționale reale cu ceilalți se află însă într-un stadiu incipient în România anului 2020. E ca și cum oamenii și-au planificat să o ia pe acest drum și au făcut abia primii pași, destul de timizi. Oscilează mai mult în a investi încredere totală într-un proiect sau într-o relație și au în permanență în minte acel backup plan de a reîncerca și reîncerca până găsesc proiectul ideal, relația ideală, job-ul ideal. Asistăm astfel la conturarea unei perioade de scepticism, neîncredere și chiar cinism care ar putea bloca acest drum spre regăsirea autenticității și a emoției prin simplul fapt că oamenii s-ar putea să nu recunoască ceea ce-și doresc cu adevărat în timp real, tentați fiind de această lume «plină de oportunități»”, a declarat Adina Vlad, Managing Partner Unlock Market Research.

Studiul a fost realizat în decembrie 2019 pe un eșantion de 1000 de persoane cu vârste cuprinse între 16 și 55 ani, și arată cum oamenii și-au regândit atitudinile și modul în care trăiesc, acestea fiind prezentate sub forma a 20 trenduri sociale și profesionale. Studiul în versiune completă este disponibil la cerere la Unlock Market Research.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: