BusinessCompanii

New trends: fondatorul La Mama şi Cafepedia, parteneriat cu SEQR pentru introducerea plăţilor mobile

La-MamaCătălin Mahu, omul de afaceri din spatele companiei Trotter Restaurant, operatorul reţelelor de restaurante La Mama şi de cafenele, Cafepedia, a semnat un parteneriat cu Seamless România, compania care dezvoltă aplicaţia SEQR pentru introducerea plăţii cu smartphone-ul în cadrul reţelei.

Primul restaurant în care clienţii vor putea achita nota de plată cu SEQR este La Mama Orhideea, potrivit oficialilor celor două entităţi, toate unităţile din reţea urmând să ofere clienţilor această soluţie de plată. Clienţii La Mama şi Cafepedia vor putea plăti rapid, uşor şi sigur consumaţia fără cash sau carduri ci doar prin simpla scanare a codului QR prezentat împreună cu nota de plată.

“Costurile de tranzacţionare sunt la jumătate faţă de cele aferente plăţii cu cardul iar comerciantul are la îndemână un canal nou de comunicare prin intermediul căruia clienţii pot primi oferte direct în telefon şi prin care se pot dezvolta instrumente de fidelizare. De cealaltă parte clienţii vor putea plăti uşor, rapid şi sigur nota cu SEQR şi vor avea permanent o evidenţă clară a plăţilor direct în telefon”, a declarat Oana Nanulescu, Country Manager Seamless România.

Clienţii La Mama şi Cafepedia care doresc să achite consumaţia cu SEQR urmează doar câţiva paşi simpli. Scanează cu smartphone-ul codul QR pus la dispoziţie de personalul din locaţie, confirmă plata cu ajutorul codului PIN şi primesc chitanţa pe telefon.

”Ne numărăm printre deschizătorii de drum în segmentul HoReCa prin adoptarea SEQR ca instrument de plată cu telefonul mobil. Am încredere că plata cu ajutorul telefonului mobil se va dovedi o surpriză plăcută pentru clienţii noştri şi va deveni o modalitate de plată preferată în piaţă”, a declarat Cătălin Mahu, Director General La Mama.

SEQR poate fi utilizată pentru plăţi într-o reţea naţională care include magazine online, magazine fashion, benzinării, magazine de proximitate, cafenele şi restaurante. Pentru a beneficia de SEQR, utilizatorii trebuie să descarce aplicaţia, disponibilă gratuit de pe App Store, Google Play şi în curând din Windows Store şi să o conecteze la contul bancar. SEQR a fost lansată în octombrie 2013 în România împreună cu Garanti Bank, prima instituţie financiară care pune la dispoziţie această facilitate clienţilor săi.

Dezvoltată de către Seamless, SEQR (se·cure) este cea mai utilizată soluţie “mobile wallet” în magazinele şi în mediul online din Suedia şi din Europa. Soluţia poate fi folosită de clienţi pentru plăţile cu smartphone-ul în magazine, restaurante, cafenele, benzinării și online.

Fondată în 2001 şi activă în 30 de ţări, Seamless operează mai mult de 3,1 mld. de tranzacţii anual, prin intermediul a 525.000 puncte de vânzare active. 5200 de comercianţi au ales deja SEQR, inclusiv cele mai mari lanţuri de magazine, de restaurante fast-food şi reţele naţionale din Suedia. SEQR a fost lansată în România în octombrie 2013 iar în 2014 a devenit activă în Belgia, Finlanda şi Portugalia.

Reţeaua La Mama a fost lansată în februarie 1999, când a fost inaugurat primul restaurant în Bucureşti. Grupul Trotter Restaurant operează 10 restaurante La Mama (8 în Bucureşti şi 2 în staţiunea Mamaia), trei cafenele sub brandul Cafepedia (2 în Bucureşti şi una în Iaşi) precum şi o plajă cu lounge, Marttinez Beach.

În 2012, La Mama a introdus pe piaţă aplicaţia sa pentru smartphone, prin care clienţii pot afla informaţii despre meniu şi promoţii speciale, ultimele noutăţi, pot căuta cea mai apropiată locaţie La Mama şi multe altele. Din 2013, aceasta conţine şi un card de loialitate electronic, prin care clienţii acumulează puncte la fiecare vizită în restaurant printr-o simplă scanare a unui cod QR. În momentul de faţă există peste 20.000 de descărcări ale aplicaţiei La Mama, dintre care 6.000 de clienţi au ales să îşi facă propriul lor card de loialitate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button