Life&StyleMovies

Movies trends: „The Finest Hours: Furtună extremă”, la cinema din 29 ianuarie. VIDEO

„The Finest Hours: Furtună extremă” este un thriller de acţiune eroic, bazat pe o extraordinară poveste adevărată. Cea mai grozavă acţiune de salvare întreprinsă de o ambarcaţiune mică, din istoria Pazei de Coastă din SUA, este prezentată într-un film care transportă publicul chiar în mijlocul acţiunii, creând o experienţă cinematografică complet captivantă, de proporţii epice.

Filmul „The Finest Hours: Furtună extremă” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 29 ianuarie 2016, fiind distribuit în format 3D, IMAX 3D și 4DX.

„The Finest Hours: Furtună extremă” este un film plin de acţiune, la limita imposibilului, cu ample scene ce redau natura dezlănţuită în luptă cu voinţa umană – două forţe disproporţionate. În esenţă, e o poveste despre puterea spiritului uman şi despre voinţă. „Este, la o adică, o poveste reconfortantă despre oameni care reuşesc să învingă datorită intenţiilor lor nobile”, spune producătorul Jiim Whitaker. „Eu cred în filme despre speranţă, iar acesta este un astfel de film”, mai spune el.

Producătoarea Dorothy Aufiero completează: „Tinerii aceia ştiau exact în ce se bagă în clipa în care s-au urcat la bordul ambarcaţiunii de salvare. Au avut curajul să iasă în larg şi să pună pe locul al doilea propria siguranţă pentru a face ceva incredibil şi inspiraţional”.

Operaţiunea de salvare de pe SS Pendleton, din 1952, a fost ştire de prima pagină, dar foarte puţini îşi mai aduc astăzi aminte de furtuna devastatoare şi de supravieţuirea miraculoasă. Singurul mod în care povestea putea fi spusă publicului de astăzi într-un mod credibil era montarea ei pe marele ecran. Echipa de producţie a rămas întru totul fidelă şirului de evenimente din acea zi fatidică de februarie a anului 1952.

Regizorul Craig Gillespie afirmă: „Am vrut să fim foarte precişi şi corecţi în toate detaliile tehnice ale evenimentului, aşa că am implicat oameni reali în poveste. Iar faptul că am putut surprinde toate nuanţele momentului face filmul mult mai interesant şi ne permite să prezentăm eroi unici şi autentici”.

Dintre toţi cei implicaţi în operaţiunea de salvare a ambarcaţiunii, doar doi oameni mai trăiesc astăzi. E vorba de inginerii Andy Fitzgerald şi Mel “Gus” Gouthro, amândoi angajaţi ai Pazei de Coastă. Fitzgerald, care era subalternul lui Gouthro, a intervenit în seara accidentului în locul lui.

Gouthro era bolnav şi a rămas la staţie. Cei doi prieteni au fost antamaţi de echipa de producţie pentru a se asigura că faptele redate în film sunt conforme cu realitatea. Niciunul dintre ei nu a uitat noaptea de 18 februarie 1952.

„Unii oameni încă mai cred că respectiva misiune de salvare a fost, de fapt, una sinucigaşă, dar eu niciodată nu m-am raportat aşa la ea”, spune Andy Fitzgerald, acum în vârstă de 84 de ani, care locuieşte în Colorado cu soţia lui. „Ştiţi cum spuneam noi atunci? Că trebuie să ieşi în larg, dar că nu trebuie să te şi întorci. Rolul nostru era să salvăm oameni şi exact asta făceam şi eram foarte mândri de noi”.

„Când lumea mă întreabă de Pendleton încerc să îi fac să înţeleagă că în zilele acelea n-a fost mare lucru. Cei patru oameni şi-au făcut datoria. Nu e ca şi cum se distrau pe barca de salvare, dar asta trebuiau să facă şi asta făceau”, adaugă Gouthro.

„The Finest Hours: Furtună extremă” pune accentul pe voinţa omului drept cea mai importantă armă a sa. Aceşti tineri, cu diferite niveluri de experienţă, îşi înfrâng propriile frici şi dau piept cu forţa imaginabilă a naturii, pentru a reuşi, în final, lucruri pe care le credeau imposibile. „Este o poveste reală despre oameni reali şi despre ce sunt aceştia capabili să facă, şi cum salvarea vieţilor lor şi ale altora îi ajută să-şi înţeleagă propriile forţe”, spune Casey Affleck, care joacă rolul Ray Sybert,  tânărul inginer care se mobilizează pentru a-i salva pe ceilalţi.

Afis_The Finest Hours (websize)

Sinopsis

Pe 18 februarie 1952, o furtună masivă a lovit New England, distrugând orașe de-a lungul Coastei de Est, cu consecințe dezastruoase asupra navelor, inclusiv SS Pendleton, un petrolier pornit spre Boston, care a fost literalmente rupt în două, cu peste 30 de marinari prinşi în interiorul pupei ce s-a scufundat rapid.

În calitate de ofițer superior la bord, primul inginer asistent Ray Sybert (Casey Affleck) își dă seama repede că trebuie să preia comanda echipajului speriat și să-i inspire pe oamenii să lase deoparte diferențele dintre ei și să lucreze împreună pentru a supravieţui uneia dintre cele mai mari furtuni care a lovit vreodată Coasta de Est.

Din distribuţia filmului „The Finest Hours: Furtună extremă” fac parte: Chris Pine, Cassey Affleck, Ben Foster, Holliday Grainger, John Ortiz, Eric Bana. Filmul este regizat de Craig Gillespie şi produs de Jim Whitaker şi Dorothy Aufiero, după un scenariu de Scott Silver şi Paul Tamasy & Eric Johnson, fiind bazat pe cartea de non-ficţiune cu acelaşi nume scrisă de Michael J. Tougias şi Casey Sherman.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button