BusinessMarketing & Advertising

Manifestul de sustenabilitate al Nespresso ia forma unor instalații de artă amplasate în două magazine-concept

Două dintre cele mai exclusiviste locații Nespresso din București, Nespresso Boutique Dorobanți și Nespresso Boutique Băneasa Shopping City, vor găzdui, în perioada 22 februarie – 21 martie câte o instalație de artă realizată de Vlad Țenu, cunoscut pentru lucrările sale care îmbină arhitectura, designul, moda și tehnologia.

Proiectul este curatoriat de Galeria Galateca, la inițiativa Nespresso România şi este menit să le reamintească iubitorilor cafelei Nespresso să recicleze capsulele de cafea utilizate, folosind infrastructura de colectare şi reciclare pe care Nespresso le-o pune la dispoziție gratuit, în cele șase magazine şi puncte de vânzare Nespresso din Bucureşti și Cluj sau prin intermediul curierului, oriunde în ţară.

Lucrările au fost inspirate de manifestul de sustenabilitate al Nespresso, „Fapte înainte de toate”, care reflectă ambiția brandului de a le oferi iubitorilor de cafea unele dintre cele mai bune cafele din lume, obţinute cu cea mai mare grijă faţă de mediul înconjurător și faţă de comunitățile de fermieri deopotrivă. Sub îndemnul „Fapte înainte de toate”, Nespresso reunește angajamentele pe care și le-a luat în ceea ce privește bunăstarea fermierilor de cafea, reducerea deșeurilor, reciclarea și refolosirea resurselor și, cel mai important, angajamentul că de anul viitor orice ceașcă de cafea Nespresso va avea o amprentă de carbon neutră.

„Am acceptat cu mult entuziasm invitația pe care mi-a înaintat-o Nespresso pentru a crea aceste instalații de artă. Sustenabilitatea este un principiu de bază în lucrările mele, așa că tema m-a inspirat încă de la început. Conceptul pe care l-am dezvoltat pentru acest proiect a plecat de la studiul unor pattern-uri din natură, care au căpătat forme organice tridimensionale și care au fost realizate din materiale reciclate, cu evitarea risipei în procesul de fabricație”, a declarat artistul Vlad Țenu cu privire la lucrările sale. Acestea au fost realizate din mai multe tipuri de materiale reciclate, printre care se numără lemnul, cartonul, hârtia, pluta, alături de capsule de cafea Nespresso utilizate.

Vlad Țenu este un arhitect român stabilit la Londra. A studiat arhitectura la Iași, Lisabona și Londra – la Bartlett, unde a obținut o diplomă de Master în Arhitectură adaptivă și computație și un certificat de cercetare avansată în arhitectură. Vlad activează și în domeniul academic, ca asistent universitar la Bartlett în cadrul Masterului de Arhitectură și computație și a susținut prezentări la diferite școli de profil precum Architectural Association, G.D. Hines College of Architecture din Houston sau Aarhus School of Architecture.

„Sistemul cafelei porționate le oferă iubitorilor de cafea posibilitatea de a prepara băutura preferată utilizând exact cantitatea de resurse necesare – cafea, apă, energie electrică – fără nicio risipă. Este însă important ca fiecare porţie de cafea să fie ambalată în aşa fel încât aceasta să-și păstreze prospețimea și calitățile intacte, dar este încă şi mai importantă modalitatea prin care gestionăm aceste ambalaje şi le asigurăm circularitatea – reducând risipa, refolosind și reciclând. Ca fiecare ceașcă de cafea Nespresso să aibă o amprentă de carbon neutră este foarte important ca iubitorii de cafea să recicleze capsulele utilizate. Din acest motiv avem propria infrastructură de colectare şi reciclare a capsulelor de cafea utilizate şi derulăm periodic campanii de promovare pentru un comportament responsabil”, a declarat Sonia Năstase, Business Executive Officer Nespresso România.

Capsulele de cafea utilizate colectate de Nespresso sunt transferate către un partener local, specializat în reciclare, pentru separarea învelişului din aluminiu de zaţul de cafea. Învelişul din aluminiu este reciclat pentru a fi transformat în alte obiecte, iar zaţul de cafea este utilizat de o companie specializată în realizarea de biogaz şi fertilizatori.

Lucrările expuse în vitrinele celor două magazine pot fi admirate până pe 21 martie, iar toți iubitorii de cafea de calitate și de artă sunt invitaţi să viziteze ambele locaţii și să aducă capsulele de cafea utilizate pentru a fi reciclate.

Nespresso a patentat ambalarea cafelei în porţii individuale şi sistemul de espressoare cu capsule pentru a le oferi tuturor iubitorilor de cafea o experienţă la cel mai înalt nivel printr-o simplă atingere de buton.

Nespresso este un brand de referinţă pentru cafeaua de cea mai înaltă calitate, colaborând cu peste 110.000 de fermieri, în 15 țări producătoare de cafea, prin intermediul Programului AAA Sustainable Quality™. Lansat în 2003, în colaborare cu Rainforest Alliance, Programul contribuie la îmbunătățirea randamentului și calității plantațiilor de cafea, asigurând aprovizionarea cu cafea de cea mai înaltă calitate doar în moduri sustenabile și contribuind la bunăstarea fermierilor și a comunităților locale.

Compania și-a atins obiectivul de a neutraliza amprenta de carbon generată de toate procesele operaționale (categoriile 1 şi 2) încă din 2017, iar în prezent își îndreaptă eforturile către neutralizarea emisiilor de carbon care apar ca urmare a operațiunilor logistice și în ciclul de viață al produselor (categoria 3). Pentru a neutraliza integral emisiile de carbon până în 2022, Nespresso va accelera iniţiative precum: continuarea reducerii emisiilor de carbon, reîmpădurirea unor zone extinse în cadrul plantaţiilor de cafea și în împrejurimile acestora și finanțarea unor proiecte de înaltă calitate în ceea ce priveşte compensarea emisiilor de carbon rămase.

În România, Nespresso este prezent din 2015 cu ambele linii de business – produsele pentru acasă și produsele pentru companii și HoReCa. Gama pentru acasă este disponibilă în 6 magazine și puncte de vânzare Nespresso, în București și Cluj-Napoca, în magazinul online www.nespresso.com precum şi prin telefon, la numărul 0 800 008 300.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button