România mea

Oradea City Hunt, mai-iunie 2024!

Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) în parteneriat cu Spark Communication lansează o nouă inițiativă de promovare și vizitare a destinației: tururile Oradea City Hunt.

Oradea City Hunt este un proiect care se adresează tuturor celor interesați să descopere și să cunoască Oradea mai îndeaproape, să afle lucruri mai puțin cunoscute din arhitectura și istoria obiectivelor turistice, într-o manieră inedită și interactivă.

Astfel, pe lângă posibilitatea de a afla o mulțime de informații noi și interesante despre principalele obiective ale orașului, Oradea City Hunt va cuprinde și o serie de activități interactive pentru participanți, menite să susțină latura informativă a proiectului dar și să asigure buna dispoziție a celor prezenți. Participanții vor fi supuși unor probe la fiecare popas din cadrul turului, în urma cărora vor primi indicii pentru continuarea traseului.

Primul traseu propus în cadrul proiectului Oradea City Hunt durează aproximativ două ore și cuprinde mai multe locații reprezentative pentru Oradea printre care Piața Unirii, Casa Darvas-La Roche, Palatul Moskovits Miksa sau Sinagoga Neologă Sion.

Pentru acest traseu, doritorii se pot înscrie gratuit completând formularul de pe pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/1262196031403762/1262196051403760/.

În formular, participanții pot opta pentru una din datele disponibile: 26 mai, 2 iunie, 9 iunie, 16 iunie, 23 iunie respectiv 30 iunie. Pentru fiecare dată sunt disponibile 40 de locuri iar participarea se poate face exclusiv în baza înscrierii prealabile.

Tururile Oradea City Hunt vor fi realizate în limba română, sau, la cerere, în limba engleză și sunt oferite de către membrii echipei Spark Communication.

Orar Oradea City Hunt pentru perioada mai-iunie 2024:

  • Duminică, 26 mai, ora 10.00, punct de întâlnire și plecare Centrul Comercial Crișul
  • Duminică, 2 iunie, ora 10.00, punct de întâlnire și plecare Centrul Comercial Crișul
  • Duminică, 9 iunie, ora 10.00, punct de întâlnire și plecare Centrul Comercial Crișul
  • Duminică, 16 iunie, ora 10.00, punct de întâlnire și plecare Centrul Comercial Crișul
  • Duminică, 23 iunie, ora 10.00, punct de întâlnire și plecare Centrul Comercial Crișul
  • Duminică, 30 iunie, ora 10.00, punct de întâlnire și plecare Centrul Comercial Crișul

În cadrul acestor tururi, participanții vor descoperi exterioarele Palatelor de pe Calea Republicii – Apollo, Moskovits Miksa și Stern, Casa Darvas-La Roche (exterior), Piața Ferdinand cu Teatrul de Stat, Piața Unirii, Strada Vasile Alecsandri și nu numai.

Proiectul îți propune să ofere o experiență de vizitare inedită, interactivă și dinamică, atât turiștilor, cât și orădenilor care doresc să cunoască mai bine istoria și arhitectura orașului. Această inițiativă Visit Oradea și Spark Communication este un program pilot care se va extinde atât ca și durată, cât și ca și conținut, în funcție de evoluția numărului de participanți.

Totodată, Oradea City Hunt vine în întâmpinarea turiștilor ca un beneficiu în plus, față de campania de gratuități Oradea cu drag, prin care fiecare turist care înnoptează vreme de minim două nopți consecutive în Oradea se poate bucura de gratuitate la muzee, transport public și discount-uri la cafenelele și restaurantele partenere în campanie. Informații suplimentare pot fi găsire pe site-ul visitoradea.com sau pot fi solicitate la adresa de email office@visitoradea.com sau telefonic la +4 0359 807 907.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button