Going OutLife&Style

John Newman se reîntoarce pe scena festivalului UNTOLD!

Artistul britanic, John Newman se reîntoarce pe scena principală a festivalului UNTOLD. După ce a fost prezent la prima ediție a festivalului, John Newman s-a declarat încântat și nerăbdător să facă parte din line-up-ul UNTOLD 2017.

Colaborările cu Calvin Harris și Rudimental i-au adus melodiile pe primele locuri în topurile internaționale. La doar 27 de ani, artistul are deja numeroase melodii ce s-au clasat pe primul loc în topurile din UK. “Love me again”, “Blame”, “Give me your love” și multe alte hituri se vor auzi live pe Dragon’s Nest în doar două săptămâni.

Și pentru că se arată o perioada muzicală incredibilă în viitorul apropiat, de pe scena principală a festivalului UNTOLD nu puteau să lipsească cei doi componenți ai trupei G.T.A sau Good Times Ahead. Julio Mejia și Matt Toth sunt doi DJ și producători de muzică house, electro house și hip hop din SUA și vin pentru prima dată în România. Cei doi au participat la turneele mondiale ale unor artiști precum Rihanna, Calvin Harris și Tiesto.

Cei doi artiști, John Newman și G.T.A se alatură celor peste 200 artiști din line-up-ul anunțat deja, printre care îi amintim pe: Afrojack, Armin van Buuren, Axwell&Ingrosso, Dimitri Vegas&Like Mike, Hardwell, Martin Garrix, Steve Aoki, Marshmello, Alan Walker, Don Diablo, Lost Frequencies, Ellie Goulding, Hurts, Jasmine Thompson, MO, Tinie Tempah și mulți alții.

Programul final al festivalului UNTOLD pe zile, ore și scene, poate fi consultat pe site-ul festivalului, untold.com dar și în aplicația UNTOLD disponibilă în Appstore și Google Play. Programul poate suferi modificări ulterioare.

 ULTIMELE 3000 DE ABONAMENTE UNTOLD 2017!

Mai sunt doar 3000 de abonamente General Acces și VIP pentru a treia ediție a festivalului UNTOLD. Fanii festivalului mai pot găsi și bilete de o zi care, începând de luni, 24 iulie, ora 14.00, vor fi disponibile la prețul de 250 de ron plus taxe.

CAZARE UNTOLD

Mai sunt doar două săptămâni până la cel mai așteptat eveniment muzical al anului, iar tinerii care încă nu au găsit un loc de cazare trebuie să știe că mai există locuri disponibile în căminele studențești din Cluj-Napoca dar și în campingul UNTOLD, aflat la doar câteva minute distanță de zona festivalului.

Mai multe informații despre facilitățile fiecărei opțiuni de cazare găsiți pe http://untold.com/accommodation.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button