InterviuriProfil de business

Interviu Ștefania Fulgu, Project Manager Luxoft România: e o dinamică interesantă între femeile și bărbații din IT

Absolventă a Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, pasionată de programare și IT încă din adolescență, Ștefania Fulgu s-a alăturat echipei Luxoft România, una ditnre cele mai importante companii de software care activează pe piața locală, încă de acum trei ani.

Am discutat cu project managerul Luxoft despre proiectele de viitor, cum este privită o femeie într-un domeniu “stăpânit” mai mult de bărbați și despre cum se împacă viața de familie cu o carieră  construită fix în domeniul visurilor tale.

TheTrends.ro: Povestiți-mi, vă rog, puțin despre experiența dumneavoastră profesională.

Ștefania Fulgu (foto): Am absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare în cadrul Universității Politehnica din București, după care am urmat un program de Master în Sisteme Informatice Complexe la Universitatea Politehnica București și un Master în Business la Academia de Studii Economice București. Încă din timpul facultății am cochetat cu diferite cursuri de comunicare și leadership și am încercat să țin pasul cu tendințele din Project Management. Astfel, am obținut mai multe certificări care m-au ajutat să fiu la curent cu metodologii reprezentative din domeniu:  Agile – Certified Scrum Master (CSM), IT Service – ITIL Foundation si Project Management Professionals (PMP).

În 2006 am început să lucrez în cadrul unei companii IT româno-americane care investea în inovație și în dezvoltarea de soluții competitive pe o piață din ce în ce mai dinamică. Acolo am avut șansa să trec pe o poziție de product management. În scurt timp, am început să primesc task-uri legate de team management, nu doar de product management, ceea ce mi-a lărgit perspectivele de dezvoltare profesională.

TheTrends.ro: De cât timp lucrați pentru Luxoft? Cum ați ajuns în această companie și care a fost evoluția dvs.? Câți oameni coordonați?

Ș.F: M-am alăturat echipei Luxoft România în 2013 și sunt încântată de această decizie. Aici am găsit un mediu profesionist, dinamic, unde consider că m-am integrat perfect și unde am regăsit valori în care cred, cum ar fi prioritizarea beneficiului echipei înaintea beneficiului individual. În prezent, coordonez o echipă de 30 de persoane, pe care am reușit să o cresc de la doar trei programatori.

TheTrends.ro:Cum este văzută, în opinia dumneavoastră, o femeie programator (în contextul în care acest domeniu este “atribuit” mai mult bărbaților)?

Ș.F: În general, nu sunt adepta stereotipurilor și cred cu tărie că fiecare persoană are propriile atuuri care pot fi valorificate. Este adevărat că la început acest domeniu era mai atrăgător pentru băieţi, dar în ultimul timp am observat că tot mai multe candidate aleg să lucreze în IT, ceea ce mă bucură foarte mult. De exemplu, în cadrul Luxoft, aproximativ 35% din totalul angajaților sunt femei, iar procentul continuă să crească. Din punctul meu de vedere, fetele sunt la fel de bine pregătite şi ambiţioase ca şi băieţii în acest sector de activitate, indiferent de specializarea pe care o au.

TheTrends.ro: Câte femei sunt în echipă în acest moment?

Ș.F: În prezent, coordonez trei femei pe partea de dezvoltare Java și un număr de șase femei în zona de BA, Integrare și QA Automation.

TheTrends.ro: Sunt femeile programatori mai buni decât bărbații? De ce da/nu?

Ș.F: Evit să diferențiez în vreun fel performanțele femeilor programator și ale bărbaților programator la locul de muncă și asta din convingerea că fiecare individ poate aduce plus valoare proiectelor la care ia parte. Prin prisma experienței mele ca project manager pot spune că am observat o dinamică interesantă în această ecuație, care dă rezultate excelente. Atât femeile, cât și bărbații programator dețin abilitățile necesare, diferențiate, ce e drept, de a răspunde cu succes cerințelor proiectelor complexe la care lucrează.

TheTrends.ro: De ce angajat și nu antreprenor? Ați cochetat vreodată cu ideea de a porni un business pe cont propriu?

Ș.F: Îmi place foarte mult ideea de a crea și dezvolta echipe aspect care mă motivează foarte mult la locul de muncă, dar și specificul domeniului din care face parte proiectul pe care îl coordonez în prezent. Acestea sunt și motivele pentru care mă simt foarte mulțumită de actualul loc de muncă, în calitate de Project Manager. Am cochetat la un moment dat cu posibilitatea de a porni o afacere din dorința de a pune în practică idei și proiecte proprii. În momentul actual mă simt foarte împlinită să urmez calea dezvoltării profesionale ca membru al unei organizații bine structurate, așa cum este Luxoft.

TheTrends.ro: Ce înseamnă să fii Project Manager într-o companie globală de IT?

Ș.F: Pentru mine, statutul de Project Manager se poate rezuma la a ajuta echipa să performeze în cea mai bună variantă a ei. Responsabilitatea de a coordona o echipă de profesioniști IT reprezintă, într-adevăr, o provocare, dar și răsplata este pe măsură. Reușim să ținem pasul cu cerințele clientului, deloc nepretențios, prin training-urile de specialitate pe care le urmăm, atât tehnice cât și de soft-skills, prin discuții de review a proceselor și procedurilor împreună cu echipa, prin implicarea și ascultarea cât mai activă a dorințelor fiecărui membru al echipei și prin îmbunătațirea continuă a workflow-urilor folosite.

Am convingerea că o echipă performează cel mai bine atunci când fiecare membru al ei se simte confortabil cu task-urile zilnice. De asemenea, urmăresc să realizez o potrivire între specificul sarcinilor de proiect și abilitățile celor pe care îi coordonez pentru a valorifica la maximum potențialul echipei.

TheTrends.ro: Care a fost cel mai greu proiect dezvoltat în acești ani dar și cel care v-a adus cele mai multe motive de mândrie?

Ș.F: Privit din punct de vedere organizațional, un proiect anterior a fost, probabil, cel mai complex datorită faptului că existau foarte multe resurse distribuite, foarte mulți furnizori împlicați în proces și numeroși indicatori de atins. Dacă mă gândesc din punct de vedere al formării echipei, atunci proiectul la care lucrez în prezent este de departe cel mai provocator pentru că am avut și avem cerințe ridicate din partea clientului, atât în ceea ce privește pregătirea membrilor echipei, cât și privitor la atingerea standardelor de calitate a produselor pe care le livrăm.

Proiectul la care lucrez momentan mă face să mă simt foarte mândră de ceea ce fac. În primul rând, sunt foarte mulțumită de echipa formată și de faptul că am reușit să îmbunătățim continuu relația cu clientul, până la un punct în care am câștigat pe deplin încrederea acestuia.

TheTrends.ro: Cum arată o zi obișnuită de muncă?

Ș.F: Sunt câteva sarcini zilnice recurente pe care le realizez cum ar fi verificarea statusului fiecărui proiect ce urmează să fie livrat, comunicarea cu clientul și comunicarea cu membrii cheie din echipă. Dar fiecare zi e diferită, pornind de la sarcinile de livrare, inițializarea de proiecte noi, planificarea proiectelor actuale, alocarea resurselor pentru diferitele proiecte, îndrumarea echipei pentru activitățile specifice de scrum, inclusiv întocmirea și urmărirea planului personal de training al fiecărui membru al echipei. Însă, ce este interesant este faptul că un manager de proiect trebuie să găsească soluții la fiecare situație care iese din normalitate, iar acest lucru mă motivează în fiecare zi să fiu mai bună în ceea ce fac.

TheTrends.ro: Cum se îmbină viața de familie cu job-ul?

Ș.F: Luxoft oferă un mediu de lucru suficient de flexibil pentru a permite echilibrul între viaţa profesională şi cea de familie. Reușesc să duc la îndeplinire sarcinile de la locul de muncă și să dedic timp familiei mele, în special fetiței mele. Pot spune că, în acest moment, viața de familie și cariera se îmbină armonios, și sunt foarte mulțumită de programul meu zilnic.

TheTrends.ro: De unde vine pasiunea pentru zona IT? Când v-ați dat seama că vă doriți o carieră în acest domeniu?

Ș.F: Am dezvoltat o pasiune pentru zona IT încă din adolescență. Este domeniul care mi-a plăcut dintotdeauna, dovadă că am absolvit un liceu de profil, iar apoi am urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare, care m-au adus mai aproape de ceea ce presupune domeniul IT. De asemenea, mi-a plăcut să mă implic în organizarea diferitelor proiecte, inclusiv ca voluntar în facultate, astfel trecerea spre project management a venit într-un mod natural. Azi, după nouă ani de experință în domeniu, pot spune că sunt mulțumită de alegerea pe care am făcut-o, și cred că viitorul îmi va rezerva multe satisfacții de natură profesională.

TheTrends.ro: Dacă ar fi să o luați de la capăt, ce carieră ați alege? De ce?

Ș.F: Aș alege în continuare aceeași carieră pentru că îmi oferă posibilitatea să mă dezvolt și să pot contribui la dezvoltarea altor persoane. Cel mai mult mă motivează rezultatele și faptul că pot să ajut fiecare membru al echipei mele să evolueze prin facilitarea și recomandarea training-urilor necesare. Acesta este și motivul pentru care mă simt foare confortabilă cu actuala carieră, care, de-a lungul timpului, a evoluat într-un mod susținut.

TheTrends.ro: Ce planuri de viitor aveți în carieră? Ce noi proiecte dezvoltă Luxoft?

Ș.F: Voi continua să mă perfecționez și să urmez cursurile de metodologii specifice Prince2. De asemenea, vreau să urmez și o serie cursuri interne specifice Luxoft cum ar fi HPC.

Life&Style

  1. Care este destinația preferată?

Orice loc cu temperatură caldă și plajă fină.

  1. Descrieți în câteva cuvinte cea mai recentă vacanță.

Iubesc să călătoresc, iar cea mai recentă vacanță am petrecut-o în Barcelona unde am descoperit un oraș superb cu ieșire la mare.

  1. Cum arată o zi perfectă?

Ziua perfectă ar fi cea în care pot merge la mare cu fetița mea.

  1. Ce vă inspiră?

Găsesc inspirație în multe aspecte ale vieții mele. Cel mai mult, însă, mă inspiră familia mea și oamenii care evoluează în jurul meu.

  1. Restaurantul preferat.

Nu am un restaurant preferat, în schimb am câteva mâncăruri preferate.

  1. Brandul de fashion preferat.

Nu am un brand de fashion preferat.

  1. Care este gadget-ul fără de care nu puteți trăi?

Smartphone-ul J

  1. Android/iOS (iPhone)/Blackberry/Windows Phone?

iOS (iPhone)

  1. Ce personalități de business admirați?

Oprah Winfrey, Richard Brandson, Tony Robbins.

  1. Autorul/cartea preferată.

Succesul si Atitudinea – Napoleon Hill

  1. Ultima carte citită.

Money Master the Game – Tony Robbins

  1. Motto-ul dvs.

„Whatever your mind can conceive you can achieve.”

Related Articles

6 Comments

  1. Stefania e unul din managerii cu care am plcerea sa lucrez. Cu siguranta poate fi un exemplu pentru multi manageri din IT in Romania.

  2. Sper sincer ca este un articol contra cost, fiindca, calitativ vorbind de la intrebari la raspunsuri este incredibil de slab. Chiar si asa nu pot sa nu gasesc atat de ironica maniera in care este abordat subiectul cu evidente aere de a combate stereotipurile vis-a-vis de sexe. Autoarea articolului, desi am convingerea ca din ignoranta, nu face decat sa confirme ca ea insasi are prejudecati in ceea ce priveste femeile ce aleg domenii tehnice. Nu s-a abtinut sa nu intrebe de viata de familie trantita asa pe la mijlocul articolului, cat si intrebarea despre brand-ul preferat de fashion. Face palm.

  3. “imbina viata profesionala cu cea familiala…” clar articol platit. complexul “ei” proiect anterior, daca e havabet chiar a fost mult self management in el, datorat unor programatori capabili, daca e cel dinainte de havabet, adica azure, nu a fost realmente al ei, dar si-l asuma precum fac si altii (mai era o tipa Ofelia ce spunea acelasi lucru, sau un altul George). sa nu intelegeti ca Stefania e vreo tantaloaica ca intelegeti gresit, ea chiar este o persoana capabila. singura problema e ca si ea ca si altii isi asuma merite pe anumite proiecte la care au participat, dar la care aportul a fost mai mult legat de comms, decat de implicatii directe in proiect.

  4. haha… “câte femei sunt în echipă?” … “coordonez x femei”… scuze, dar așa ego umflat în pene nu vezi decât la începători… luați și voi interviuri de la oameni maturi, pentru care pm-ul nu înseamnă beția puterii

  5. Stefania Fulgu nu are niciun cuvant de spus in schimbarile care au loc acum in mult laudatul “ei” proiect. Ei doar i se comunica si executa docil. Pozitia ei favorita e statul drepti si datul aprobator din cap. Prezenta ei e inutila, traieste doar betia puterii. Asa zisul management e scena ei de circ, se machiaza strident si repeta ce spun sefii si clientii.
    Stefania Fulgu este o piatra de moara, o impostoare care joaca rolul de manager fara sa aiba nimic in creier. “Imbina viata profesionala cu cea familiala” ca o inculta cu mintea opaca. Nu a avut nici o contributie reala in proiect. E o marioneta, au dus-o in spate altii care erau chiar calificati. Si din ce se scrie aici, asa a fost si in alte proiecte.
    Stefania Fulgu e o catastrofa si o nulitate. Daca nu ar exista aceste interviuri pe care trebuie sa le dea periodic, nu ar mai avea nimic de facut, ar sta doar ca un parazit. Sunt semnificative comentariile de mai sus, e semnificativ ca la inteviurile ulterioare au fost blocate comentariile de la bun inceput – sa nu se faca iar de ras.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button