HealthLife&Style

Incepe sa ne placa BIO, dar e cam scump: 1% din productie este consumata intern

Consumul de produse bio in Romania ajunge la mai putin de 0,5% din vanzarile totale de alimente, in vreme ce in Austria sau Germania procentul este de 7-8%, spun reprezentantii Republica BIO, primul magazin online care comercializeaza in exclusivitate produse bio.

Parintii din tarile vestice au ajuns sa isi hraneasca copiii aproape exclusiv BIO, in urma numeroaselor studii care confirma disfunctii endocrine si neuronale majore la copii, cauzate de pesticide, fertilizanti si organisme modificate genetic. Din observatiile Republica BIO, mentalitatea aceasta este adoptata zilnic de tot mai multi romani.

”Parintele roman are acelasi drept ca orice german, francez sau italian sa isi hraneasca copiii curat, fara chimicale. Iar pentru asta nu trebuie sa plateasca averi. BIO trebuie sa fie accesibil. La noi, mame ce locuiesc in sate din Dolj, Satu Mare, Suceava, isi permit sa le cumpere copiilor alimente, sampoane, creme sau detergenti BIO”, spune Ciprian Stancu, fondatorul Republica BIO.

Romanii sunt interesati in egala masura de alimente si snack-uri BIO, dar si de cosmetice si detergenti, asa cum arata statisticile Republica BIO. Desi piata locala este inca departe de nivelul pietelor dezvoltate, putem vorbi de o evolutie pozitiva si sanatoasa datorata in primul rand cresterii semnificative a numarului de consumatori si a frecventei de cumparare, dar si a cresterii numarului operatorilor din sistemul agriculturii ecologice si a numarului de magazine.

In jur de 1% din productia bio din tara noastra este consumata intern, restul fiind exportata in alte tari din vestul Europei si in SUA, unde este procesata.

”Am plecat de la premisa ca vom vinde la Republica BIO o mare proportie de produse alimentare, insa am ramas surprinsi sa vedem ca se cumpara multe produse cosmetice si detergenti de catre tinerele mame. Obiceiurile de consum se schimba radical la venirea unui nou membru in familie si de abia atunci se incepe constientizarea importantei produselor bio pentru sanatate. Orice mamica isi vrea copilul sanatos. Pe de alta parte, in randul persoanelor de 28-45 de ani se cumpara multe snack-uri bio, batoane proteice sau lapte vegetal. Cosul de cumparaturi ajunge in medie la 150 lei, motivat de limita de la care noi asiguram transport gratuit. Filosofia noastra de pret este sa avem preturi mai mici, sa schimbam mentalitatea ca BIO este scump, sa crestem baza de clienti, iar apoi banii sa ii castigam din cresterea frecventei de cumparare, nu din adaosuri mari”, explica Ciprian Stancu.

Alimentatia copilului

Republica BIO este si producator de fructe si legume bio, dar a preferat sa devina in prima faza un retailer online ce comercializeaza doar produse certificate ecologic pentru a putea vinde, de anul viitor si productia din ferma proprie.

Cine este cumparatorul de produse bio

Daca ne-am fi asteptat ca majoritatea cumparatorilor de produse certificate ecologic sa provina din Bucuresti, dat fiind nivelul de informare crescut, rapoartele Republica BIO arata existenta unei baze foarte sanatoase de clienti din tara.

”Apetit pentru produsele bio exista si acesta creste de la an la an. La inceput de vara am vandut cateva sute de kilograme de cirese in 3 ore. De fiecare data cand stabilim pretul unui produs avem o singura intrebare la care trebuie sa raspundem: Cat si-ar permite sa plateasca o mama cu un salariu mediu daca vrea sa cumpere ceva BIO si sanatos pentru copilul ei? Bio este intr-adevar mai scump decat conventional si e normal sa fie asa. In primul rand pentru ca nu se folosesc ierbicide, buruienile trebuie indepartate manual, iar salariul unui angajat e mai mare decat pretul unor chimicale. In plus productiile sunt mai mici, fiindca nu se folosesc stimulenti de crestere si pierderile din cauza daunatorilor sunt mult mai mari ca in agricultura obisnuita, tocmai pentru ca nu poti folosi pesticide. Insa incercati si veti vedea ca bio nu e asa de scump precum se crede, acest lucru ne dorim sa-l transmitem tuturor clientilor care se feresc de produsele bio de teama pretului”, adauga Ciprian Stancu.

Ca si tendinta, motivatia care genereaza consumul vine din ideea ca aceste produse sunt sanatoase si gustoase si nu contin substante chimice periculoase, ele incepand sa fie cumparate in familie odata cu aparitia unui copil.

Cu toate acestea, un studiu realizat recent de MEDNET Marketing Research Center arata ca doar o treime dintre respondenti au incredere ca aceste produse ar fi mai sanatoase decat cele conventionale, jumatate le considera scumpe, iar un sfert sunt de parere ca totul este o inventie de marketing. Totusi, atunci cand trec peste aceasta bariera, romanii tind sa aleaga marci de import, si nu pe cele locale.

”In momentul de fata numarul consumatorilor creste si va creste si peste 10 si peste 20 de ani. Pentru a ajunge la convergenta cu Germania si Austria (ca procent din valoare pietei de produse agroalimentare), piata bio din Romania trebuie sa ajunga la cateva sute de milioane de Euro anual. Potentialul este urias, in Franta de exemplu se certifica anual 18.000 de operatori bio, iar potentialul suprafetei agricole bio din Romania este mult mai mare decat in Franta. Pe partea de legume-fructe, in urmatorii 10 ani piata se poate dubla in fiecare an. Facilitatile acordate de stat ar putea creste numarul producatorilor romani de produse bio si ar ajuta la scaderea pretului produselor. E foarte simplu: cu cat se produce mai mult, pretul va scadea. Cu cat pretul va scadea, cu atat numarul de consumatori de bio va creste. Echipa si platformele tehnologice pe care le avem acum ne permit sa livram zilnic sute de comenzi ”, adauga Ciprian Stancu.

Ciprian Stancu a inceput sa lucreze la proiectul Republica BIO in februarie 2014 si a deschis magazinul oficial in martie 2015, dupa o indelunga cariera in media, in mediul corporatist. El conduce o echipa de 10 colegi, toti cu experienta in corporatii cunoscute.

Magazinul online comercializa doar produse certificate bio de la mancare, suplimente nutritive sau seminte la cosmetice si detergenti. Platforma online contine si o sectiune foarte bine documentata de continut, contribuindu-se astfel la cresterea nivelului de informare a consumatorului final.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button