GadgetTrends

HP vine la DreamHack Bucharest 2016 cu cea mai nouă gamă de echipamente de gaming

HP Inc. România aduce în premieră la DreamHack Bucharest 2016 cea mai nouă gamă de echipamente de gaming, OMEN by HP. Cel mai mare festival de gaming din România va avea loc la Sala Polivalentă, între 16-18 septembrie, iar participanții vor avea  ocazia de a testa în premieră în România ultraperformantul desktop OMEN X by HP, un produs cu un design revoluţionar, dar şi noua gamă de accesorii de gaming HP with Steelseries, lansate luna trecută la Gamescon.

La DreamHack Bucharest 2016, HP este partenerul turneului internaţional de Hearthstone PGL Bucharest Tavern Tales 2016, la care vor ajunge 16 dintre cei mai buni jucători profesionişti din lume. Concurenţii se vor întrece pentru premiile de 25.000 de dolari pe laptopurile OMEN by HP de ultimă generaţie şi vor folosi accesoriile HP with Steelseries. Participanţii de la Dreamhack Bucharest vor putea urmări turneul de Hearthstone în zona de viewing HP, pe un ecran seamless HD de 5 x 2,3 metri. Turneul va fi transmis şi online pe canalul twitch.tv/pgl_hs.

De asemenea, la standul HP, pasionaţii de gaming vor putea participa la o competiție de Hearthstone, la care vor avea şansa să joace 1v1 cu Radu „RDU” Dima, unul dintre cei mai buni jucători de Hearthstone din lume.

O altă competiţie cu premii atractive, ce se va desfășura la standul HP pe perioada celor trei zile ale evenimentului, este cea de Overwatch, care se va juca pe desktop-urile ultraperformante OMEN X by HP.

Dispozitivele de gaming OMEN by HP prezentate în festivalul DreamHack Bucharest 2016 sunt ultraperformante, cu plăci grafice de ultima generaţie NVIDIA® GeForce® GTX 1060, 1070 și 1080, a 6-a generaţie de procesoare Intel® Core™ şi un control al temperaturii interne superior, care le oferă gamerilor posibilitatea să îşi păstreze PC-ul la o temperatură optimă şi să se bucure de cea mai ridicată performanţă posibilă şi de întregul potenţial al hardware-ului.

„Ne-am dorit să oferim pasionaţilor de gaming posibilitatea de a testa cele mai avansate produse de gaming de pe piaţă”, afirmă Mugur Pantaia, Managing Director al HP Inc. România. „Pentru că tot mai mulţi gameri îşi doresc produse personalizate, prin participarea la DreamHack Bucharest 2016 punem la dispoziţia adevăraţilor pasionaţi cele mai aşteptate produse de gaming de la HP. Designul unic al produselor OMEN by HP maximizează controlul temperaturii, astfel încât gamerii  să se bucure de cele mai performante sisteme hardware care să-i ajute să domine în competiţii”, continuă Mugur Pantaia.

Dreamhack Bucharest 2016 are loc în perioada 16-18 septembrie, la Sala Polivalentă, fiind cel mai mare festival digital şi de gaming din România.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button