BusinessCompaniiInvestitii

Hercesa a început construcția la a treia fază a proiectului rezidențial Vivenda Residencias

Grupul Hercesa, prezent în România din 2004, anunță demararea lucrărilor la primul bloc din cea de-a treia fază a ansamblului rezidențial Vivenda Residencias. Faza a treia va cuprinde 132 de apartamente, situate în două blocuri și presupune o investiție totală de 14 milioane de euro. Termenul de finalizare al primului bloc, cu un total de 66 de apartamente, este luna aprilie 2017. Construcția celui de-al doilea bloc se intenționează a fi începută, la rândul ei, în cursul anului 2016.

Interesul crescut al cumpărătorilor pentru ansamblul Vivenda Residencias, concretizat prin vânzarea în totalitate a primelor două faze finalizate ale proiectului (420 de apartamente), reiese și din situația vânzărilor la actuala etapa aflată în construcție: 30% dintre locuințele din primul bloc au fost vândute încă din stadiul de proiect, iar compania estimează că în următoarele două luni vânzările vor atinge un procent de 50%.

”Piața rezidențială s-a înscris încă de anul trecut într-o tendință ascendentă, iar interesul cumpărătorilor a crescut. Față de perioada de boom imobiliar, însă, tipologia clienților s-a schimbat semnificativ, în sensul că acum vorbim despre cumpărători pe deplin informati, care știu ce vor de la un apartament și își cunosc foarte bine necesitățile în domeniul imobiliar. De aceea, avantajele pe care proiectul Vivenda Residencias le prezintă în raport cu restul ofertei rezidențiale a zonei au contribuit din plin la succesul nostru în vânzări”, spune Mauricio Mesa Gomez, director general pentru România și Bulgaria în cadrul grupului Hercesa.

În acest sens, serviciile pre și post-vânzare oferite de Hercesa sunt foarte bine văzute de către cumpărători. Astfel, experiența unui client potențial începe în showroom, unde a fost construit un apartament la scară reală, mobilat și decorat, pentru a permite clienților să își dea seama de dimensiunea spațiilor de locuit, să observe calitatea finisajelor și să stabilească modul în care pot amenaja apartamentul. Există trei variante de personalizare, fără costuri suplimentare, a apartamentelor: sunt disponibile trei variante de finisaje la parchet, vopsea lavabilă și uși.

De asemenea, finanțarea este mai ușor de obținut pentru cumpărătorul unui apartament în ansamblul Vivenda Residencias, întrucât este disponibil un sistem prin care clientul poate plăti o parte din avansul locuintei, pe perioada construcției, sub forma unor rate direct la dezvoltator. Prețurile locuințelor din Vivenda Residencias sunt: 57.512 euro plus TVA 5% pentru apartamentele cu două camere, 86.213 euro plus TVA 5% pentru locuințele cu trei camere și 99.948 de euro plus TVA 5% în cazul apartamentelor cu patru camere. Prețurile includ un loc de parcare și o boxă.

În plus, relația cumpărătorilor cu dezvoltatorul nu se încheie în momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare. Hercesa pune la dispoziția locuitorilor din Vivenda Residencias o serie de servicii post-vânzare: garanții pe care compania le oferă clientului că va primi locuința în cele mai bune condiții și remedierea în cel mai scurt timp posibil a eventualelor deficiențe ale apartamentului, precum și sprijin și asistență tehnică după expirarea perioadei de garanție.

Printre avantajele Vivenda Residencias, ansamblu locuit în prezent de 420 de familii cu copii și cupluri tinere (vârsta locatarilor adulți: 25-45 de ani) se numără, de asemenea, accesul facil la mijloace de transport în comun (autobuze, tramvai, metrou), la centre comerciale moderne (MegaMall, Cora, ParkLake), parcuri (Morarilor, Parcul Național), supermarket-uri (Lidl, Mega Image) și unități de învățământ.

Hercesa și-a început activitatea în România în anul 2004, odată cu achiziționarea clădirii Cișmigiu, situată în centrul orașului București. În urma unui complex proces de reabilitate desfășurat de Hercesa, clădirea Cișmigiu și-a reluat activitatea de hotel de lux cu spații comerciale la parter, printre prestigioșii colaboratori care își desfășoară activitatea în acest amplasament numărându-se Institutul Cervantes și Librăria Humanitas.

Alături de proiectul de reabilitare a clădirii Cișmigiu, în România, Hercesa a acordat o atenție deosebită proiectelor rezidențiale. Astfel, dezvoltatorul a finalizat și a dat în folosință 420 de apartamente în proiectul Vivenda Residencias (în zona bulevardului Basarabia) și plănuiește construcția a încă aproximativ 5.100 de locuințe în București în trei proiecte situate în diferite puncte ale capitalei: Vivenda Residencias (în zona bulevardului Basarabia), ansamblul Ghencea (zona Prelungirea Ghencea) și Estellas Residencias (în zona Șoseaua Orhideelor).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button