BusinessInvestitii

Grupul TONELI anunță investiții de 36,5 milioane euro în România

Toneli Holding, unul dintre principalii producători de ouă de pe piața locală, a finalizat, recent, o serie de investiții importante în modernizarea și utilarea facilităților de producție deținute în România. Bugetul direcționat de către companie în perioada 2009-2016 către investiții depășește 36,5 milioane euro, grupul Toneli detinând, în acest moment, cel mai modern centru de sortare și ambalare de produse din zona de sud-est a Europei.

“Grupul Toneli are 15 ferme în toată țara, deservite de centrul nostru de ambalare, care are o capacitate de 1,5 milioane ouă pe zi, iar depozitul poate găzdui aproape 10 milioane de ouă. De aici, toate produsele noastre pleacă cu cod de producător și data de expirare, pentru a oferi consumatorilor garanția calității și a siguranței alimentare – spre deosebire de produsele de import, unde termenul pentru consum este aproape expirat, iar acestea sosesc în România neștampilate. Atragem atenția consumatorilor să verifice proveniența ouălor, atunci când cumpără, și să aleagă produse românești”, spune Toni Khoury, acționar și administrator al Toneli Holding.

Produse românești versus produse de import

În contextul repetatelor alerte alimentare de pe piață, în mod special recenta criză provocată de importurile de ouă din Polonia, care a afectat puternic 7 piețe europene, inclusiv România, ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a vizitat, recent, facilitățile Toneli unde se realizează operațiunile de sortare și ambalare de produse.

toni-khoury-achim-irimescu

“Comisia Europeană a anunțat recent că foarte multe state membre au importat din Polonia ouă cu salmonela și în acel moment am discutat cu autoritățile de control și inspectie din România să verifice foarte atent tot ce intră în România. Dl. Prof Ilie Van, Președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) ne-a semnalat faptul că sunt ouă care vin în România la termen de valabilitate practic depășit și se reștampilează. Trebuie să fim foarte atenți să nu se mai intâmple astfel de lucruri. Trebuie să ne asigurăm că se respectă legislația europeană și națională, pentru că altfel discriminăm, firmele mari dau faliment și vom ajunge să consumăm doar din import. De aceea este foarte important ca tot ce intră în țară să se controleze, inclusiv în ceea ce privește documentele de transport, calitatea produselor. Or, un investitor român care a plătit foarte mult ca să respecte condițiile de bunăstare a animalelor este concurat neloial” a menționat ministrul Achim Irimescu în acest context.

Bine de știut!

Toneli Holding este un grup de companii cu 24 de ani de prezență pe piața din România și aproape 500 de angajați. Activitatea grupului are impact pozitiv în rândul comunităților locale unde deține fabrici, depozite și ferme (județele Argeș, Ialomița, Dâmbovița și Teleorman), centrul de sortare și ambalare de la Titu (Dâmbovița) având peste 200 de angajați din rândul locuitorilor din zonă.

Grupul Toneli are un model de business integrat pe verticală balansat, detinând în prezent o capacitate de producție furaje, mai multe ferme de producție ouă, o fermă de creștere a tineretului de înlocuire, 2 centre de colectare, sortare și ambalare ouă, precum și un sistem de distribuție și logistică. De asemenea,s-a acordat o atenție deosebită metodelor de creștere a păsărilor, ponderea de ouă de consum provenite de la găini crescute în sistem Free Range crescând semnificativ.

toneli-1

Investițiile realizate de către Toneli în perioada 2015-2016 au vizat în mod specific alinierea la legislația europeană în domeniu, care permite companiei să garanteze calitatea produselor și siguranța alimentară a consumatorilor.

Ca dovadă, la sfarșitul anului 2016, după  24 de ani de activitate, produsele furnizate de Grupul Toneli nu au făcut obiectul niciunei retrageri de pe piață din cauze de calitate sau siguranța alimentului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button