Media

George Vintilă, Fermierul Anului!

George Vintilă este marele câștigător al celui mai tare reality show 100% românesc, Ferma Vedetelor, obținând ieri seară trofeul Fermierul Anului. A fost o finală plină de tensiune, care l-a purtat pe George prin nenumărate stări emoționale, de la presiune la șoc, de la emoție la fericire pură.

A petrecut șase săptămâni în fermă, unde a dovedit prin muncă că este un om capabil, care nu se ferește de nicio sarcină. A îngrijit animalele, a construit, a tăiat lemne și a gătit pentru colegii lui, a dovedit că poate face orice, iar acest lucru l-a purtat până în marea finală fără să treacă prin niciun duel.

Finala Ferma Vedetelor a fost urmărită pe întreaga durată de difuzare, între 20:30 – 23:01, de peste 1,8 milioane de telespectatori, iar în minutul de maximă audiență de la 22:39, peste 2,7 milioane de români au fost cu ochii pe emoțiile finaliștilor aflați în ringul duelului.

Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, emisiunea a înregistrat 10.4 puncte de rating și 30.8% share, în timp ce postul de televiziune clasat pe locul doi a obţinut 4.6 puncte de rating și 13.7% share.

La nivelul publicului din mediul urban, PRO TV a condus detaşat cu 9.1 puncte de rating și 22.4%  share, pe când următorul post clasat a înregistrat o audiență medie de 3.6 puncte de rating și 8.9% share.

Și la nivel național PRO TV și-a menținut poziția de lider cu o audiență medie de 10.1 puncte de rating și 24.7% share, locul secund înregistrând rezultate de trei ori mai mici: 3.5 puncte de rating și 8.6% share.

Ieri seară, în marea finală, George a dat dovadă de concentrare și determinare, câștigând două dueluri consecutive cu Vica.

Ferma Vedetelor Finala - proba 2 (1)

A fost o experiență minunată! Cele rele s-au spălat, cele bune s-au adunat! Dacă și Augustin iese sănătos din acest final de proiect, e cu atât mai bine pentru că în mare măsură câștigarea finalei de către mine i-a fost dedicată lui! Am realizat că am câștigat în momentul în care au bubuit tunurile de confeti, pentru că eram puțin buimac, ca după o baie în piscină! M-am bucurat să văd că toți foștii colegi din fermă s-au bucurat sincer că am câștigat! Cea mai mare bucurie este legată de faptul că jumătate din sumă va merge către MagiCAMP și acolo sunt multe suflete care chiar se vor bucura de acest premiu! Iar, dacă aveam ceva de demonstrat, la singurul duel la care am participat cred că am demonstrat! Am încheiat proiectul cu cheful de muncă cu care am intrat în fermă, cu răbdare și calm! Mă bucur că am învățat o gramadă de lucruri în fermă, că mi-am făcut prieteni și că l-am cunoscut pe nea Rață. Fără energia telespectatorilor, a spectatorilor și a ascultătorilor nu ar fi fost posibil să câștig Ferma Vedetelor!” – a declarat George după câștigarea marelui premiu.

Conform regulamentului, cei trei bandiți care au luat cu asalt ferma la jumătatea competiției, Gina, Roxana și George, au luptat pentru un premiu de 25.000 de euro, diferența fiind donată către o cauză socială pe care ei o susțin. Astfel, George Vintilă a decis să doneze cei 25.000 de euro către MagiCAMP, cei care își propun prin taberele organizate anual să şteargă fie şi un pic urmele lăsate de boală în sufletul copiilor bolnavi de cancer şi să le redea copilăria. În ziua de azi, opt din zece copii afectaţi de cancer sunt supravieţuitori ai acestei cumplite boli. Statisticile vorbesc despre progresul în medicină, însă nu pomenesc nimic despre urmele pe care cancerul le lasă pe trupul şi în sufletul copiilor.

MagiCAMP înseamnă joacă, dar luată în modul cel mai serios cu putinţă, pusă la cale împreună cu medici oncologi, pediatri, psihologi specializați, entertaineri de top, voluntari. Distracţia ajută la creșterea încrederii în propriile forțe, a stimei de sine, a independenței și a interesului copiilor față de construirea de prietenii noi și participarea la diferite activități sociale.

Augustin Viziru s-a accidentat la prima probă

Alegerea dueliștilor pentru semifinale s-a făcut prin proba Rouleta Rusească. Fiecare dintre ei a trebuit să învârtă ruleta, iar echipele semifinaliștilor s-au decis în funcție de tipul de ou pe care l-au nimerit – fiert sau nefiert. Astfel, echipele seminfinaliste au fost formate din George contra Augustin și Vica contra Dan.

Ferma Vedetelor Semifinala 1 (2)Prima semifinală, între George și Augustin, i-a adus în ringul duelului în proba Sparge lemnul și potrivește-l în gaură. Astfel, timp de cinci minute, cei doi au trebuit să spargă cât mai multe lemne, pe care să le introducă în căsuța de lemne. Cel care a reușit să spargă cea mai mare cantitate, 28 de kilograme, a fost Augustin care a fost declarat câștigător al probei.

Adrenalina și dorința de a învinge au fost atât de mari pentru Augustin, încât în tensiunea momentului, el s-a tăiat la mână cu toporul, însă a continuat proba până la final. Echipa de medici a intervenit imediat în platou și i-au acordat asistență de urgență. La recomandarea lor, Augustin a decis să meargă la spital, unde a primit îngrijirile medicale de care avea nevoie.

Mă bucur că am făcut parte din proiectul acesta, care mi se pare că este unul dintre cele mai tari! Regret enorm că m-am accidentat și este o accidentare destul de dură. Din păcate, mi-am retezat toate cele trei tendoane din zona degetului. Am stat patru ore în operație, iar medicii au făcut o treabă extraordinară. Au reușit să îmi tragă tendoanele și să le coasă la loc. Acum va trebui să aștept cam o lună și apoi să încep recuperarea pentru a putea folosi mâna la capacitate maximă. Mă bucur din suflet că George a reușit să câștige! Pe lângă faptul că este un om extraordinar, este și un prieten foarte bun și sper că o dată cu duelul dintre mine și el, cei de acasă au realizat că prietenia nu are nicio legătură cu competiția. Amândoi ne-am dorit să câștigăm și rezultatul este vizibil.”, a declarat Augustin astăzi.

Pentru alegerea celui de-al doilea finalist, Vica și Dan s-au confruntat în proba Comoara ascunsă. Timp de cinci minute, cei doi au trebuit să spargă cărămizi, pentru a găsi cât mai mulți bănuți ascunși în acestea. Cea care a reușit să găsească cei mai mulți bănuți și să treacă mai departe în lupta finală a fost Vica. Confruntarea dintre cei doi prieteni a fost foarte strânsă, diferența dintre ei fiind doar de un bănuț. Vica a reușit să găsescă 14 bănuți, iar Dan 13.

Deoarece Augustin a fost nevoit să părăsească competiția în urma accidentării, George și Dan au trecut printr-o probă de noroc, având drept miză un loc în marea finală alături de Vica, câștigătoarea cele de-a doua semifinale. Pentru ca ei să aibă șanse egale către marele premiu, au mai trecut printr-o rundă de Rouleta Rusească. Cel care a nimerit două ouă fierte a fost George, iar Dan a pierdut șansa către marele premiu.

În marea finală, George și Vica s-au confruntat în probe de îndemânare. Prima probă, Aruncă potcoava, le-a dat celor doi finaliști bătăi de cap, deoarece în prima rundă niciunul dintre ei nu a reușit să arunce pe băț niciuna dintre cele 15 potcoave avute la dispoziție. Astfel, ei au avut șansa să mai ia încă cinci potcoave, care s-au dovedit a fi norocoase pentru George. El a reușit să arunce o potcoavă pe băț și a ieșit învingător, în timp ce Vica nu a nimerit niciuna.

La cea de-a doua probă a finalei, Mărul victoriei, cel care a reușit să recupereze din acvariul cu apă toate merele, cu o viteză uimitoare, și să le pună în coș, fără a se ajuta de mâini a fost George. Astfel, el a fost declarat marele câștigător Ferma Vedetelor, reușind să o învingă pe Vica în două probe consecutive!

Evoluția celor patru finaliști în fermă a fost una vizibilă. Vica Blochina și-a învins dorul de familie și a reușit să fie singura femeie finalistă în această competiție. De-a lungul celor trei luni, ea a învățat să gătească, să mulgă vaca, să aibă grijă de animale și de gospodărie și chiar să construiască un foișor. Toleranța și calmul au fost, de asemenea, lecții importante pe care le-a învățat de-a lungul acestui show.

Dan Helciug a arătat întregii lumi că este un adevărat artist. Cu firea lui boemă, creativitatea și propriul ritm de lucru a adus de multe ori un zâmbet pe chipurile colegilor săi. Astfel, el a fost responsabil cu partea de divertisment de la Ferma Vedetelor, căreia i-a creat și un imn. De asemenea, producția proprie, Ferma Gossip, a avut invitați de seamă și a descrețit de multe ori frunțile fermierilor.

Augustin Viziru a dovedit că poate fi un bărbat muncitor, în ritmul său. Un adevărat strateg, el a reușit, pe lângă muncă și negocierea alimentelor pentru întreaga echipă, să își aducă aportul la dezvoltarea fermei. A învățat să construiască, să planteze, dar cel mai important lucru este că a reușit în cele trei luni petrecute la Ferma Vedetelor să își depășească teama de animale.

Cel mai iubit fermier este Ionuț Iftimoaie!

Ionuț Iftimoaie a primit în aplauzele publicului si ale colegilor săi trofeul pentru Cel mai iubit fermier! În cele trei luni petrecute în fermă, Ionuț și-a pus amprenta în tot ce s-a întâmplat acolo, prin munca și determinarea sa. El a demonstrat că este un caracter puternic, care a îndurat neclintit frigul, stresul și presiunea izolării de cei dragi.

Emoționat, Ionuț Iftimoaie a declarat: “Dragostea și susținerea publicului, de care am beneficiat, nu pot fi prețuite. Susținerea celor de acasă este pentru mine mai presus de premiul cuantificat în cei 50.000 de euro. Pentru mine este foarte important că munca mea și modul în care m-am implicat în acest proiect au fost, mai înainte de toate înțelese și apoi apreciate! Le mulțumesc celor care m-au votat și care mă susțin în continuare!”.

Aventura Ferma Vedetelor a început pe 9 martie, când 12 vedete au pornit împreună să scrie povestea unui reality-show curajos, menit să arate cum se pot descurca vedetele în condiții de trai ca acum 100 de ani. Timp de trei luni, milioane de telespectatori i-au urmărit de luni până joi și sâmbăta. Trei luni în care concurenții au trecut prin probe dificile, prin muncă, prin presiune psihologică, jocuri de culise, strategii îndrăznețe, dar și distracție. Trei luni de dor, de greutăți și de bucurii pentru a ajunge în marea finală!

Pe parcursul celor trei luni, 16 vedete au trecut pragul fermei: Tudorel Filimon, Oana Radu, Ştefan Stan, Mioara Velicu, Corina Drăgulescu, Lucian Viziru, Dima Trofim, Roxana Ionescu, Doiniţa Oancea, Gina Pistol, Cristina Cioran, Ionuț Iftimoaie și cei patru ajunși în marea finală – Dan Helciug, Augustin Viziru, Vica Blochina și George Vintilă.

Toți cei 16 concurenți au trecut prin transformări și au învățat lecții importante iar, în seara marii finale, au fost alături de cei patru finaliști pentru a-i încuraja.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button