GadgetTrends

Gadget trends: Will.i.am îşi lansează smartwatch săptămâna aceasta

will-i-am-smartwatchSe pare că celebrul artist a reuşit să soluţioneze problemele care l-au împiedicat să îşi facă cunoscut fanilor propriul ceas inteligent în luna iulie, pentru că tocmai ce a anunţat un mare eveniment de lansare miercurea aceasta, în data de 15 octombrie, la San Francisco, în cadrul Dreamforce.

Cu o zi înainte de marea lansare (a doua, de fapt) a Apple, artistul american va face cunoscut publicului primul smartwatch care îi poartă semnătura. În luna aprilie, Will.i.am declara că a pornit singur compania din spatele acestui device, pe care l-a finanţat din banii săi. (rapper-ul transformat în antreprenor nu este străin de domeniul tech, chiar în primăvara acestui an fiind desemnat de către Intel “Director of Creative Innovation”).

Potrivit artistului, ceasul va putea fi folosit pentru efectuarea apelurilor telefonice fără a fi conectat la un smartphone, va avea Bluetooth, WiFi şi chiar Facebook, Instagram  sau Twitter.

Se pare că Will.i.am a reuşit să convingă casele de discuri să aducă muzică pe acest gadget, promiţându-le un tratament privilegiat comparativ cu alţi dezvoltatori de produs.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button