Epson a prezentat, ieri, în cadrul evenimentului Print & Sign o imprimantă dedicată antreprenorilor din domeniul vestimentar. Modelul SureColor SC-F2000 printează direct pe îmbrăcăminte („direct-to-garment”)...

mandra chic2Epson a prezentat, ieri, în cadrul evenimentului Print & Sign o imprimantă dedicată antreprenorilor din domeniul vestimentar. Modelul SureColor SC-F2000 printează direct pe îmbrăcăminte („direct-to-garment”) și a fost testat chiar de Alina Zară, creatoarea tricourilor Mândra Chic. Noua imprimantă este concepută pentru printarea pe tricouri şi le permite utilizatorilor să demareze o afacere în domeniul vestimentar cu un minimum de cheltuieli. Ce a ieșit?

Alina susține că SureColor SC-F2000 este ușor de folosit și asigură o viteză mare de printare, imprimând un singur tricou în doar 27 de secunde, ceea ce o face o soluție potrivită pentru proiecte cu volume mari.

„Epson face personalizarea obiectelor din mediul înconjurător mult mai accesibilă prin soluții noi de imprimare cum este și modelul SureColor SC-F2000, concepută pentru antreprenorii care doresc să se implice în procesul de creaţie și văd în industria vestimentară o oportunitate de business. Din acest punct de vedere, consumul redus de cerneală şi calitatea superioară a imprimării comparativ cu alte branduri din această industrie oferă premisele pentru a obţine o rentabilitate mare a investiţiei”

Alina Silvestru, Specialist Marketing pentru Romania & Bulgaria la Epson Europe

SureColor-SC-F2000-(5C)-Picture-3Epson SureColor SC-F2000 imprimă pe o gamă largă de medii de tipărire cu o grosime de până la 25 mm şi pe o varietate de materiale textile, de preferat cu un conţinut cât mai ridicat de bumbac. Cu soft-ul de design Garment Creator, inclus în varianta standard a echipamentului, tricourile personalizate pot fi realizate cu ușurință. Mai mult, software-ul permite şi estimarea costurilor de tipărire pentru fiecare tricou, făcând o analiză a acestora după fiecare imprimare.

Soft-ul permite salvarea setărilor predefinite de gestionare a culorilor şi a aspectului, fără să mai fie  nevoie de calibrare după fiecare tricou imprimat. În plus, SureColor SC-F2000 aduce și un avantaj față de alte soluții din piață prin posibilitatea de imprimare a tricourilor închise la culoare fără a mai fi nevoie de editarea în prealabil a imaginii, deoarece software-ul generează şi imprimă automat un substrat alb.

Imprimanta se bazează pe Precision Core, o tehnologie de imprimare cu jet de cerneală de ultimă generaţie creată pentru a da o nouă dimensiune imprimării. Tehnologia oferă o eficienţă inegalabilă și asigură calitatea imaginilor printate, care pot avea o rezoluție de până la 1.440 x 1.440 dpi. Tehnologia permite formarea şi plasarea exactă a punctelor de cerneală, iar gama sa cromatică bogată produce culori vii, contururi clare şi nuanţe fine.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: