AppsBusinessCompaniiGadget

Ericsson deschide un laborator de cloud în Germania

Furnizorul de tehnologie și servicii de comunicații Ericsson, una dintre cele mai mari companii de profil din lume, a deschis un nou laborator de cloud în Aachen, Germania, care va sprijini operatorii și clienții industriei din Europa să inoveze în toate etapele procesului de dezvoltare în cloud și virtualizare.

Laboratorul vă găzdui, în premieră, demonstrații de tehnologii de ultimă generație și va oferi soluții de testare, verificare și preambalare, inclusiv implementări de noi servicii.

În procesul de transformare către o economie digitală, soluțiile cloud vor juca un rol important. Multe întreprinderi mari se confruntă în continuare cu provocări, mai ales că încep să folosească din ce în ce mai mult tehnologia cloud. Aceste provocări includ migrația în cloud, modul de administrare al serviciilor în cloud, securitatea și integritatea datelor.

Laboratorul de cloud oferă clienților Ericsson oportunitatea de a aborda aceste probleme, prin demonstrații în direct de noi tehnologii, implementarea și testarea tehnologiilor cheie, inclusiv celor legate de cloud și virtualizare. Laboratorul va fi construit cu tehnologie Ericsson și va beneficia de întreaga experiență în domeniu a companiei. Aceasta va include și produse cum ar fi Ericsson HDS 8000, Ericsson Secure Cloud Storage, Cloud Director, și soluțiile companiei pentru IaaS (Infrastructure as a Service) și PaaS (Platform as a Service), adresându-se atât mediilor IT și celor telecom cloud.

„Prin dezvoltarea acestor soluții, le vom oferi posibilitatea clienții noștri de a-și accelera implementarea tehnologiei cloud”, spune Valter D’Avino, Head of Western & Central Europe, Ericsson. „Acest lucru înseamnă că vor avea acces mai rapid la beneficiile soluțiilor în cloud, cum ar fi timpul mai scurt pentru a lansa pe piață servicii noi dedicate Internetului Tuturor Lucrurilor ca, de exemplu, o infrastructură IT mai agilă.”

Portofoliul soluțiilor cloud de la Ericsson facilitează transformarea digitală, permițând operatoriilor telecom și întreprinderilor să inoveze și să-și gestioneze serviciile mai ușor la nivel global. Modalitățile colaborative de lucru folosite în laboratorul de cloud Ericsson vor accelera această transformare digitală. Industriile de transport și de automatizare sunt doar două exemple concrete care dovedesc că utilizarea tehnologiei cloud avansează rapid. Laboratorul de cloud Ericsson permite o colaborare flexibilă și mai apropiată de clienți pentru a răspunde nevoilor specifice pieței în care aceștia își desfășoară activitatea.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button