BusinessCompanii

Entersoft, parteneriat cu timişorenii de la Soft Net Consulting pentru zona de vest

entersoft1Filiala locală a Entersoft, unul dintre cei mai importanţi furnizori de solutii software de business pentru companii mici si mijlocii, şi-a extins reţeaua de parteneri prin semnarea unui contract de colaborare cu firma timișoreană Soft Net Consulting, o companie cu o experienţă de 15 ani pe piaţa locală.

În cadrul parteneriatului, Soft Net Consulting va vinde și implementa în zona de vest a țării, întreg pachetul de soluții Entersoft, care conține: ERP, CRM, Retail, Mobile SFA, eCommerce și Business Intelligence.

Pentru asigurarea calității proiectelor, Entersoft România oferă suport, acces la documentație și resurse de marketing, training și certificari tehnice și de business, sprijin dedicat în procesul pre și post vânzare, cât și beneficii comerciale, în concordanță cu programul de parteneriat pe care compania îl deruleaza la nivel regional. Atât companiile aflate la început de drum, cât și partenerii cu o istorie mai îndelungată în piața locală, beneficiază de același tratament având posibilitatea să își dubleze cifra de afaceri alături de Entersoft România.

„Semnarea contractului de parteneriat cu Soft Net Consulting reprezintă validarea modelului de business, pe care Entersoft îl are la nivel regional, unde deja există peste 80 de parteneri. Obiectivul nostru este să fim cât mai aproape de piață, prin companii locale ce înțeleg valoarea clienților și pot oferi servicii de calitate. Soft Net Consulting are atât o bună înțelegere a economiei din vestul țării, cât și o echipă cu experiență în livrarea soluțiilor de business dovedită în peste 15 ani de activitate, ” consideră Cristi Cozic, Country Manager, Entersoft Romania.

Planul de afaceri al Soft Net Consulting, pentru noua linie de business, prevede alocarea unei echipe dedicate de consultanți, certificarea acestora pe soluțiile Entersoft precum și derularea unor campanii locale de vânzări. Pe baza soluțiilor Entersoft, Soft Net Consulting va oferi prospecților din vestul tarii o platformă tehnologică avansată, ușor parametrizabilă, dezvoltată pe baza celor mai noi inovații ale tehnologiei Microsoft .NET ce oferă un timp scurt de implementare, la costuri avantajoase.

„Prin parteneriatul semnat cu Entersoft, Soft Net Consulting aduce în portofoliu soluții de business performante care răspund exigentelor celor mai mari companii din vestul țării. Intrăm în prima liga profesionistă a furnizorilor de consultanță în soluții informatice și orice client care dorește optimizarea activității și creșterea performanței economice, indiferent de dimensiunea companiei sau de industria in care activează, va gasi acum în oferta Soft Net Consulting soluția potrivită,” afirmă  Dorin Andreica,  Managing Partner  Soft Net Consulting.

Anul trecut, partenerii Entersoft România au implementat în țară soluțiile Entersoft Business Suite și Entersoft Expert la companii din zona de distribuție și servicii.

La nivel regional, Entersoft derulează în mod curent un program complex de parteneriat ce acoperă toate țările în care companie este prezentă (Grecia, România, Bulgaria, Cipru sau Arabia Saudită) și organizează la Atena o conferință anuală cu partenerii.

Cifra de afaceri anuală generată de companiile ce sunt gestionate cu soluţii informatice oferite de Soft Net Consulting depăşeşte 2 miliarde de euro. Firma timişoreană deţine deja o cotă de piaţă de peste 7% în segmentul companiilor mari din Banat şi îşi propune să-şi dubleze prezenţa pe această nişă de piaţă în următorul an.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button