BusinessCompanii

Endava livrează, din România, proiecte cu o componentă importantă de inovare prin tehnologia Scala

Endava, una dintre companiile de servicii IT cu o creștere rapidă în regiune, a livrat deja cu succes din România proiecte bazate pe limbajul de programare modern Scala pentru organizații mari, în special din domeniul financiar, și continuă să dezvolte permanent capabilitățile Scala în cadrul organizației. De altfel, la București, Endava are unul dintre centerele de excelență pentru proiecte bazate pe Scala.

Schimbările rapide în dezvoltarea software au făcut posibilă crearea de sisteme robuste, dar adaptabile, care sunt capabile să reacționeze la schimbările dinamice care au loc în comportamentul consumatorilor. Aceste sisteme sunt cheia inovației în business și pietre de temelie care ajută companiile să rămână competitive în contextul de piață actual, în care lucrurile se mișcă  atât de rapid. Una din schimbările cheie în dezvoltarea software a fost apariția Scala, un limbaj de programare modern, care oferă productivitate mai mare și poate sta la baza unor sisteme reactive, scalabile.

„Cu toate că este un limbaj de programare relativ nou, Endava a creat deja un nucleu puternic de specialiști Scala în interiorul organizației și suntem hotărâți să ne dezvoltăm capabilitățile în această zonă. Dezvoltarea la nivel de grup a unui nucleu de peste 50 de programatori specializați în Scala ne permite să livrăm soluții software competitive bazate pe Scala din centrele noastre din Europa Centrală și de Est. Echipa  a acumulatdeja experiență practică semnificativă pe această tehnologie și a livrat o platformă de plăți inovativă bazată pe Scala”, a declarat Eoin Woods, CTO Endava.

Platforma de plăți a fost dezvoltată de centrul Endava din București. Proiectul a constat în livrarea unei arhitecturi de referință orientată pe microservicii în care procesarea informației este comandată de evenimente și a fost realizat pentru un client care dorea să își transforme afacerea prin intermediul unei platforme poziționate pentru a introduce un nou standard în ceea ce privește modul în care sunt livrate serviciile în întreaga industrie financiară.

La București, compania are 25 de angajați specializați pe Scala și investește constant în dezvoltarea echipei.

Pe lângă livrarea de proiecte către clienți, Endava susține dezvoltarea de software bazat pe Scala, astfel încât programatorii specializați în Scala participă la cursuri și programe de training pentru experți în programare funcțională și reactivă, iar compania este membră a Typesafe Partner Programme. Typesafe este o platformă de top care permite dezvoltarea de aplicații reactive.  De asemenea, Endava se implică în comunitatea IT prin participarea la evenimente dedicate, ca sponsori sau cu prezentări susțiunute la conferințele Scala importante.

În luna decembrie, 13 specialiști Endava s-au alăturat unui număr de 750 arhitecți, dezvoltatori și experți în programare functională la conferința Scala eXchange 2015, organizată la Londra. Una dintre prezentările cheie de la Scala eXchange a fost susținută de Bogdan Roman, Senior Development Consultant la Endava.

Adresată specialiștilor IT familiarizați cu Scala, prezentarea „Time Travelling in Distributed Software Systems” analizează nevoia de a renunța la abordările convenționale în dezvoltarea produselor software care răspund unor nevoi exclusiv actuale, în favoarea unor procese alternative cu accent pe conceptul de Event Sourcing și pe principiul Command Query Responsibility Segregation. Prezentarea lui Bogdan Roman a inclus și un ghid pas cu pas privind construcția unui sistem reactiv folosind platforma Typesafe.

„Pentru a ne asigura că specialiștii noștri Scala continuă să își aprofundeze cunoștințele și să își perfecționeze abilitățile, Endava a dezvoltat Scala Practice, o inițiativă internă ce creează un mediu care permite schimbul de cunoștințe și de abilități. Astfel, ne asigurăm că specialiștii noștri Scala sunt aliniați cu tot ce este nou când vine vorba de inovație Scala”, a adăugat Eoin Woods.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button