BusinessCompanii

Endava aşteaptă 150 de studenţi pasionaţi de IT la Open Day Cluj

endavaEndava, una dintre principalele companii de servicii IT din regiune, organizează în data de 13 martie, în centrul din Cluj-Napoca, cea de-a cincea ediție a evenimentului Open Day, dedicat studenților și absolvenților care doresc să urmeze o carieră în domeniul IT.

Pe lângă participarea la prezentările susținute de angajații companiei, în cadrul evenimentului, tinerii vor putea aplica pentru una dintre cele 30 de poziții din programele de internship și graduates organizate de Endava la Cluj în prima parte a acestui an pentru echipele de dezvoltare software (Java, .NET), testare software sau suport IT.

Tinerii interesați de o carieră în domeniul IT vor avea ocazia să asiste la prezentările susținute de lideri ai disciplinelor tehnice din cadrul Endava, precum și de către angajații care au participat în anii trecuți la programele de internship și graduates, care vor vorbi despre experiența lor în cadrul companiei.

Evenimentul va avea loc în sediul Endava din Iulius Business Center (intrarea din zona Food Court și WorldClass) și va include 3 sesiuni de prezentare, susținute începând cu orele 10:00, 14:00, respectiv 17:00. Cei interesați să participe se pot înscrie completând formularul ce poate fi găsit pe site-ul companiei.

„Am ajuns la cea de-a cincea ediție Open Day la Cluj, eveniment la care avem în medie 150 de studenți și absolvenți. Acum ne așteptăm să fie chiar mai mulți participanți, având în vedere numărul persoanelor înscrise până în acest moment la cele 3 sesiuni din ziua evenimentului”, a declarat Diana Bocăneală, Head of Talent Management și Recruitment în centrul Endava din Cluj-Napoca.

30 de oportunități de angajare, chiar în timpul evenimentului

În afară de ocazia de a interacționa cu specialiștii Endava și a cunoaște mai multe detalii despre proiectele desfășurate de aceștia, participanții vor putea să aplice pentru cele 10 poziții deschise în programul de graduates, ce va avea loc începând cu 5 mai 2014, în echipele de testare software.

CLUJ_open_space_145De asemenea, studenții și absolvenții care vor participa la evenimentul Open Day vor avea ocazia să aplice și pentru unul dintre cele 20 de locuri din programul de internship desfășurat de Endava la începutul lunii iulie pentru echipele de dezvoltare software (Java,.NET), testare software și suport IT. Reprezentații Endava menționează că în echipa de suport IT există oportunități de angajare și pentru cei care nu au absolvit o facultate cu profil tehnic, însă au cunoștințe de limba engleză la nivel avansat.

„Studenții sunt interesați de acest tip de evenimente și se poate observa dorința lor de a participa în programe de practică, de a interacționa cu profesioniști în domeniul IT și de a înțelege ce înseamnă activitatea de zi cu zi a unui developer sau a unui tester. Anul trecut, peste 70% dintre participanții la evenimentul Open Day au aplicat pentru programele de graduates și internship, iar în total, anul trecut, am avut peste 400 de aplicanți la aceste programe în cadrul Endava Cluj”, a adăugat Diana Bocăneală.

Potrivit reprezentantei Endava, 75 de persoane în total au participat în unul dintre programele destinate studenților și absolvenților derulate la Cluj, inclusiv în programele de training intensiv susținute de companie, cum ar fi Mobile Development School, Test Automation School sau UI/UX Development School. În medie, 80% dintre participanții în programul de internship sau în trainingurile intensive au continuat cu posturi în cadrul centrului din Cluj-Napoca.

Următoarea ediție Open Day, în a doua jumătate a anului

Având în vedere interesul pentru acest tip de evenimente, compania va mai organiza încă o ediție Open Day @ Endava Cluj, în toamnă, când va pune la dispoziție aproximativ 15 poziții în programele de graduates din echipele de dezvoltare software (Java, .NET) și testare software.

În România, Endava este unul dintre cei mai activi angajatori din domeniul IT, având peste 1.000 de angajați în sediile din Cluj, Iași și București. Recent, Endava a ocupat prima poziție  în „Top 20 cele mai bune companii IT pentru să lucrezi în România”, iar în luna februarie compania a primit locul 1 în cadrul „Work-Life Balance, Gala companiilor implicate în viața echilibrată a angajaților”.

În acest moment, Endava are aproape 500 de angajați la Cluj, care sunt implicați în proiecte de dezvoltare software și suport IT pentru clienți din diferite domenii, cum ar fi cel bancar, asigurări, plăți electronice, retail, telecomunicații, media și publishing. Compania recrutează permanent și specialiști IT cu experiență și planifică o creștere a echipei din Cluj la peste 600 de persoane până la sfârșitul anului 2014.

Endava este o companie privată de servicii IT înfiinţată în anul 2000. Endava are peste 1.500 de angajați în 11 sedii în Marea Britanie, Statele Unite, Germania, România, Republica Moldova și Macedonia, şi o cifră anuală de afaceri de peste 50 de milioane de euro.

Endava livrează soluţii de business şi servicii informatice în special pentru organizaţii mari din domenii cum ar fi bănci, asigurări, plăți electronice, retail, telecomunicații, media și publishing. Endava este specializată în livrarea de servicii de Dezvoltare Software, Digital Media, Testare Software, Management Aplicații Software, Servicii Cloud.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button