BusinessMarketing & Advertising

DENT ESTET Sibiu: 1.520 de pacienți și 5.700 de vizite la 6 luni de la inaugurare

Cele două clinici DENT ESTET de la Sibiu, inaugurate la finalul anului trecut, au înregistrat după primele șase luni de activitate 1.520 de pacienți și 5.700 de vizite. Clinicile, una pentru adulți și cea de-a doua pentru copii, afișează deja o contribuție importantă la nivelul întregului business, numărul de pacienți depășind cu 100% așteptările inițiale în clinica pentru copii, respectiv cu 50% în clinica pentru adulți.

Totodată, se observă o afluență puternică a numărului de pacienți care caută soluții complexe de estetică și implantologie dentară. În același timp, gradul de informare al pacienților este tot mai ridicat, iar în rândul părinților se constată o preocupare constantă pentru rezolvarea problemelor stomatologice ale copiilor lor încă de la vârste fragede.

„De peste 20 de ani am demonstrat că suntem un reper în stomatologia din România, lucru confirmat și de dinamica ridicată a cazurilor dificile gestionate deja de medicii noștri din Sibiu. Cazurile complexe beneficiază de expertiza mixtă a unor echipe ce au în componență și medici din clinicile noastre din București. Mentoratul rămâne una dintre valorile noastre fundamentale și lucrăm continuu la formarea, dezvoltarea și consolidarea profesională a echipei noastre de specialiști de la Sibiu. Iar faptul că fiecare caz este gestionat de o echipă integrată de specialiști, nu de unul singur, reprezintă o garanție a eficientizării timpului, tratamente sigure și performante”, spune dr. Oana Taban, Fondator & CEO al grupului Dent Estet.  

Peste 600 de pacienți au trecut pragul clinicii DENT ESTET Sibiu pentru adulți de la deschidere și până în prezent. Un procent de aproape 30% din numărul total de pacienți provine din orașele și județele învecinate, precum Alba, Vâlcea, Hunedoara, Mureș și chiar Cluj. Se observă, totodată, un trend crescător în ceea ce privește interesul pentru turismul dentar în Sibiu, numărul de pacienți din afara țării care vin în clinicile DENT ESTET de aici pentru a urma tratamente dentare complexe fiind tot mai mare.

„Ne bucurăm de încrederea medicilor și a pacienților din Sibiu și observăm o tendință de creștere a numărului de pacienți care ne trec pragul din județele vecine. Astfel, prinde tot mai mult contur misiunea noastră de a face din Sibiu o alegere avizată și un reper în materie de tratamente stomatologice de cel mai înalt nivel. Modelul nostru de business responsabil, schimburile permanente de experiență și know-how dintre medicii noștri, dar și investițiile constante în cele mai noi tehnologii ne definesc activitatea, pentru ca principalii beneficiari ai eforturilor noastre să fie pacienții”, spune dr. Oana Taban.  

În ceea ce privește activitatea clinicii DENT ESTET 4 Kids Sibiu, singura clinică din regiune adresată exclusiv copiilor, primele șase luni de la deschidere au înregistrat o dinamică spectaculoasă, ce a depășit așteptările inițiale. Peste 900 de pacienți au fost înregistrați de la inaugurare până în prezent, fapt ce demonstrează că pacienții se preocupă tot mai mult de sănătatea lor dentară.

Valoarea investiției în cele două clinici de la Sibiu se ridică la aproape două milioane de euro. Printre dotările clinicii Dent Estet Sibiu pentru adulți se numără primul centru de radiologie integrat într-o clinică stomatologică, din Sibiu, complet echipat și digitalizat, inclusiv cu CBCT (tomograf computerizat de la KaVo OP 3D™ (Germania).

Suprafața cumulată a celor două clinici DENT ESTET din Sibiu este de aproape 1.000 de metri pătrați (DENT ESTET pentru adulți – 750 mp,  DENT ESTET 4 Kids – 200 mp) și numără împreună 12 unituri dentare (șapte în clinica pentru adulți și cinci în cea pentru copii).

Parte din tehnologiile aduse în premieră în Sibiu: scannerul intra-oral 3Shape Trios Real Color (Danemarca), soft pentru ghid chirurgical, microscopul electronic LEICA M320 F12 (Germania), studio foto digital Future Smile Studio de diagnostic 3D, camere video dentare intraorale, laserul stomatologic EPIC BIOLASE (SUA).

Totodată, clinicile DENT ESTET din Sibiu, București și Timișoara, sunt singurele clinici stomatologice din țară în care este implementată platforma CHARISMA, care printre altele, ajută la personalizarea optimă a serviciilor oferite pacienților.

Din Grupul Dent Estet fac parte DENT ESTET Clinic SA, Green Dental Clinic SRL, Dentist 4 Kids și Aspen Laborator.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button