HR & Jobs

Cum gestionează HR-ul accidentele de muncă din călătorii de afaceri sau din team building-uri?

Pntru un expert în resurse umane, vara este momentul ideal când angajatii pot iesi din rutina zilnică de la birou prin activități în aer liber – team building-uri, picnicuri în parc, activități sportive, turnee de golf.

Pe de altă parte, pentru oamenii de afaceri, vara înseamnă mai mult decât călătorii de plăcere și întâlniri. Apar numeroase conferințe și oportunități de networking, la care se pot înscrie în vederea dobândirii unor noi abilități și pregătirii pentru cel de-al patrulea trimestru al anului.

Accidentările din timpul team building-urilor sunt considerate accidente la locul de muncă, astfel, în cazul în care un angajat se accidentează în timpul unor astfel de acțiuni, costurile de tratament sunt acoperite de angajator. Potrivit unui studiu al Health and Safety Executive (Marea Britanie), aproximativ 30 de cazuri de leziuni apărute în afara orelor de lucru au fost înregistrate în timpul verii. Activitățile extreme, care necesită un efort fizic mărit, precum cățăratul pe stâncă, maratoanele pe bicicletă, caiac, trasee extreme în copaci sau paintball pot reprezenta un pericol pentru angajați, iar tratamentul pentru leziuni minore precum fracturi, dislocări și întinderi poate ajunge la 1,000 de euro. Accidentele mai grave pot depăși costuri de 10,000 de euro.

“Clienții noștri corporate au înțeles filosofia conform căreia un angajat sănătos înseamnă un angajat fericit. În prezent, costurile medicale cresc de două ori cât rata inflației, iar dacă vă doriți ca angajații dumneavoastră să performeze cât mai bine, este esențial să acordați o atenție sporită sănătății acestora. Persoanele care cumpără o asigurare de sănătate personală nu au aceeași putere de cumpărare precum marile companii și ajung să investească mai mult într-o asigurare medicală pentru a acoperi costurile administrative și de risc. De asemenea, companiile beneficiază de o rată de deductibilitate mai mare decât persoanele fizice.”, a declarat Zahal Levy, Președintele MediHelp International.

Călătoriile de afaceri în străinătate pot deveni rapid un efort financiar din partea angajaților, iar în aceste cazuri este recomandată o asigurare medicală internațională. Specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății estimează că 18% – 24% dintre decesele din rândul angajațiilor care călătoresc peste hotare sunt cauzate de leziuni, iar 2% dintre decese au avut loc în urma contractării unor boli infecțioase în timpul călătoriilor. Expunerea la medii nefamiliare, periculoase sau necunoscute reprezintă un alt motiv al deceselor, la care se adaugă dezastrele naturale, accidentele de aviație, actele de terorism, căzăturile, arsurile sau otrăvirile accidentale.

De cele mai multe ori, oamenii consideră că o asigurare de călătorie oferă acoperirea necesară peste hotare, fără a cunoaște limitările acesteia. Acest tip de asigurare poate acoperi costuri de până la 50.000 de euro pentru proceduri medicale de urgență, pentru o perioadă limitată de timp. Mai exact până la stabilizarea pacientului, atunci când acesta poate fi transportat înapoi în țară.

O asigurare de sănătate internațională acoperă tratamentele necesare atât pentru situații urgente, cât și pentru situații medicale care pot apărea în urma unor afecțiuni pre-existente.

Asigurările de sănătate internaționale acoperă spitalizare, control de rutină, afecțiuni pre-existente și oferă posibilitatea de a alege furnizorul de servicii medicale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button