BusinessHR & JobsMarketing & Advertising

Cum arată biroul ideal în 2019?

Biroul ideal în 2019, căutat de cele mai multe companii se află într-o locație „vibrantă”, cu acces bun la metrou, într-o clădire iconică, tehnologizată, certificată WELL, LEED sau BREEAM și cu spații de networking flexibile, informale, potrivit cererii formulate de clienții actuali din cadrul ESOP Consulting.

1. Se caută mai nou locații nu doar accesibile, ci „vibrante”.

Dacă accesibilitatea a fost dintotdeauna un criteriu fundamental în alegerea biroului, iar în București acest lucru era reprezentat de apropierea de o stație de metrou, în 2019 criteriul „locație, locație, locație” trebuie să facă față unor exigențe mai ridicate din partea noilor generații.

El trebuie, pe lângă accesibilitatea deosebită, să ofere apartenența la un pol de business în oraș, la o zonă „vibrantă” ca lifestyle și facilități. Acesta este motivul pentru care cel mai mare succes îl înregistrează districtele ce au un centru comercial în proximitate.

Majoritatea dezvoltărilor imobiliare cu spații de birouri de clasă A și B+ care vor fi date în folosință în 2019 au certificate internaționale de calitate LEED, BREEAM sau WELL și fac față pretențiilor angajaților oricărei mari companii. Standardele proiectelor de birouri din București au crescut constant în ultimii ani, în 2018 și în 2019 vorbindu-se deja de facilități de wellbeing, de stații de încărcare a mașinilor electrice, de acces pe bază de biometrie, facilități noi și în piețele occidentale. Estimăm că în viitor bătălia între proprietari se va da și în ceea ce privește imaginea pe care o vor crea clădirilor de birouri, ceea ce va determina o grijă a lor pe termen lung privind acestea, ceea ce va fi un real beneficiu pentru chiriași”, estimează Mirela Raicu, Coordonator al diviziei Birouri Corporate la ESOP.

2. Se pune accentul pe branding. În 2019 se vor da în folosință de peste două ori mai multe spații de birouri decât în 2018, iar concurența își va spune cuvântul.

 Vor avea de câștigat clădirile de birouri cu un brand propriu, care aduc un plus de imagine companiilor chiriașe și care promit comunități.  

Acest branding al clădirilor de birouri se dezvoltă în două direcții majore: sunt căutate așa numitele clădiri de birouri landmark, de dimensiuni mari, impunătoare, care știu să se facă remarcate în mulțimea ofertei, care sunt repere într-o zonă sau segment de piață și au facilități și servicii nenumărate (aplicații proprii pe mobil, car sharing, restaurante, cantine, cafenele, curățătorii, stații de încărcare pentru mașinile electrice etc) și deopotrivă clădirile tip boutique, de dimensiune mică, dar care beneficiază de amplasare premium, în zone ultracentrale, lângă ambasade sau instituții de învățământ de prestigiu și au o calitate excelentă a finisajelor.  

3. Dezvoltarea sustenabilă deschide un nou capitol: pe lângă „GREEN”, apare „WELL”. Majoritatea proiectelor nou livrate sunt certificate BREAM (standardul britanic) sau LEED (standardul american) și mai nou, la doar patru ani de la lansarea în plan internațional, România ia startul și pe segmentul certificărilor WELL, prin proiectul Campus 6.

Cum pentru angajații noii generații este foarte importantă sănătatea, companiile și-au pus pe lista de dorințe și acest aspect,  fiind apreciate clădirile cu spații de birouri certificate WELL, LEED sau BREEAM, cu un mediu de lucru sustenabil, care are în prim plan sănătatea angajatului și îmbunătățirea vieții acestuia – lumină naturală din belșug la postul de lucru, grădini suspendate, spații interioare cu plante naturale, pereți verticali înverziți, dar și spații exterioare amenajate, parcări de biciclete, săli de sport, amenajări interioare cu materiale naturale – lemn, piatră etc

Printre proiectele certificate la standarde înalte de clădiri verzi, care vor livra noi spații de birouri în 2019-2020 se numără Timpuri Noi Square, The Bridge, Equilibrium, Business Garden Bucharest, AFI Tech Park.

4. Spațiile de birouri devin mult mai „playful”, mai deschise către joacă și informal. Sălile de meeting și de recepție vor continua să fie reinventate, vor apărea din ce în ce mai multe spații neconvenționale care întăresc spiritul de comunitate în interiorul clădirilor de birouri.

Designerii internaționali pariază în 2019 pe săli de meeting asemănătoare unor cafenele confortabile, cu mobilier în forme, culori și texturi naturale, cu perne mari în loc de scaune, utilate cu mașini de cafea, consumabile pentru ceai etc.

5. Tehnologia conectează din ce în ce mai mult atât spațiile, cât si oamenii ce le ocupă. Tehnologia este aici pentru a rămâne și  intră din ce în ce mai mult în rutina de zi cu zi a mersului la birou, de la accesul în clădire și până la controlul căldurii, aerului condiționat, al luminii și chiar al rezervării spațiului de lucru, al sălii de meeting sau al locului de parcare la subsol.

Accesul la birou va fi din ce în ce mai ușor pentru angajați, folosindu-se din ce in ce mai mult telefonul mobil. 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button