Life&StyleMedia

Copii cu voci extraordinare au venit la preselecțiile Vocea României Junior la Brașov!

Preselecțiile Vocea României Junior au început la Brașov, unde copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, însoțiți de părinți, au venit să demonstreze că au calități vocale remarcabile. Micuții au ales să cânte melodii în limba română, dar și piese internaționale, și, chiar dacă au avut foarte mari emoții, au arătat că sunt pregătiți să urce pe scenă și să devină adevărați artiști.

Unii dintre ei au început să cânte din joacă, pentru alții totul a început acum ani buni, iar alții deja studiază muzica, însă toți au în comun visul de a ajunge celebri și de a-i cuceri pe toți românii cu melodiile cântate de ei.

Pe cât de mici sunt concurenții primului sezon Vocea României Junior, pe atât de talentați sunt, având dorințe mărețe, care nu sunt departe de a deveni realitate. Copiii care au venit ieri la audiții, din Brașov sau localități limitrofe, au arătat că au carismă, că sunt dezinvolți și pregătiți să își facă vocile cunoscute de o țară întreagă.

Preselecțiile Vocea României Junior continuă sâmbăta viitoare la Timișoara, la hotel Continental, începând cu ora 09:00, unde copiii sunt așteptați să demonstreze că muzica este marea lor pasiune și că vocile lor pot întoarce scaunele antrenorilor.

Arată-le tuturor că vocea este cel mai important atu al tău, înscrie-te pe vocearomaniei.protv.ro și vino la audiții, impresionează și fii cel care ajunge pe scena vocilor în primul sezon Vocea României Junior!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button