Opinii

CONCURS: The Trends și QuickMobile te premiază cu un iPhone 6 Plus

Dragii mei,

noi am făcut, deja, primul pas pentru a ne împrietenii mai bine. Suntem fresh, în haine noi, și asta s-a întâmplat chiar înainte de Paște, așa cum spune tradiția. Am ales ceva să fie în trend cu vremurile și care să atragă privirile. Ne-am schimbat numele în TheTrends, dar și logo-ul.

(Sper că vă place și vouă ce a născocit Alina, pentru că echipa este mulțumită și vrea să își arate recunoștința și aici).

Avem rubrici noi, multe articole, dar și colaboratori care ne sunt alături și care își vor lăsa, destul de des, amprenta online prin guest-posturile lor. Nouă ne plac textele scrise, deja, de ei și vrem să îi lăudați și voi un pic la debut.

Ce mai vrem? Păi, acum este rândul vostru să ne sprijiniți. Dacă vă întrebați ce și cum, vă spun simplu. Să stați cât mai mult alături de noi, să ne citiți zi de zi și să fiți mai activi în social media. Să ne spuneți când vă place un anumit material/opinie sau să ne criticați prin comentarii atunci când greșim.

Iar noi ne revanșăm. De data aceasta, în parteneriat cu prietenii de la QuickMobile, punem la bătaie un iPhone 6 Plus. Unul dintre voi îl va câștiga după 10 zile de concurs.

Ce trebuie să faceți? E simplu. Să ne citiți. Să ne spuneți, în zilele de CONCURS, în comentariile voastre la acest text, care este articolul care v-a plăcut și să îl recomandați și prietenilor din social media (Facebook/Twitter/LinkedIn/Google+).

Și nu ne oprim aici. Odată ce aflăm câștigătorul pentru iPhone, deschidem un nou concurs. Avem un alt gadget care să vă bucure: SAMSUNG GALAXY GEAR 2 NEO SMARTWATCH!!!

Concursul se încheie joi, 9 aprilie, iar câștigătorul îl vom afla, vineri, 10 aprilie 2015. Prin tragere la sorți!

UPDATE: Extragerea s-a facut prin random.org! Vezi video…

PS. Echipa noastra a decis sa acorde si un premiu de “popularitate”. El ii revine cititoarei noastre Sofica Mihaela, care a depasit 100 de comentarii la acest concurs!  Ea va primi din partea The Trends si a Sole Luxury Boutique un set Jean Paul Gaultier “Classique”.

Pentru a afla cum puteti intra in posesia premiilor va rugam luati legatura cu echipa nostra pe email, facebook sau telefon!

The Trends va ureaza un Paste fericit si va asteptam saptamana viitoare la un nou concurs unde premiul este un SAMSUNG GALAXY GEAR 2 NEO SMARTWATCH!!!

jean paul gaultier classique (2)

Related Articles

846 Comments

  1. Bravo si felicitarii cu noul logo si si aspectul site-ului! Tineti pasul cu tehnologia .felicitarii inca o data.succes.

    1. Multumim frumos! Am remediat si scaparea din material si am inclus si-un link ;-)

  2. Femei vs bărbați: Cât cheltuiesc româncele pe gadgeturi
    http://www.thetrends.ro/2015/03/24/femei-vs-barbati-cat-cheltuiesc-romancele-pe-gadgeturi/#comment-370214

    In principiu femeile cumpara mai mult decat barbatii, justificarea fiind “pasiunea pentru shopping” sau “terapie prin shopping”. Interesant raportul procentajelor la cumparaturile online. Probabil tot din cauza unei disponibilitati sporite pentru de mersul prin magazine, femeile se situeaza pe locul doi la capitolul “cumparaturi online”. N-as fi pariat insa pe o diferenta atat de mare!

    1. http//www.thetreds.ro/2015/03/31/haideti in delta genius-travel lanseaza programul delta dunarii pt toti

    1. Pai, ce mai astepti? Incearca o schimbare de look, sigur ti-ar sta bine, Diana :-)

    1. Multumim pentru concurs si pentru articolele minunate de unde ai c lua…mi-a facut mare placere sa le citesc.

  3. tare site mi-a placut articolul despre de ce food video si cel mai tare competitia mol -studenti freschhh 2015

  4. Am “vizitat” noul hotel Mercure Bucharest City Center.
    http://www.thetrends.ro/2015/03/27/am-vizitat-noul-hotel-mercure-bucharest-city-center-galerie-foto/

    Total uimit la vederea acestui titlu – “Eu de ce n-am stiut pana acum?!” Si ma mir in continuare :) M-ati facut extrem de curios si ar trebui sa trag o fuga in zona.
    Am avut ocazia sa ma cazez de cateva ori in H. Mercure, in Austria si Germania si am apreciat serviciile oferite.

    Felicitari pentru articolele postate pe site! Am petrecut aici ceva timp fara sa-mi dau seama cum se scurg minutele. Interfata extrem de prietenoasa, o pagina home foarte bine structurata, melanj placut de informatii interesante, un stil curat si fluent al autorilor. Revin si continui!

  5. un site super mi-aplacut http;//thetrends.ro/2015/03/31/grupul mol lanseaza competitia pentru studenti freschhh 2015

  6. Imi place—http://www.thetrends.ro/2015/03/31/haideti-in-delta-genius-travel-lanseaza-programul-delta-dunarii-pentru-toti/

  7. Un articol ce merita citit,nu-i vorbarie chioara-http://www.thetrends.ro/2015/03/17/bitdefender-adobe-amazon-intel-si-totalsoft-la-stagii-pe-bune/

  8. acest articol este unul care pe mine ma intereseaza foarte mult-apasati va rog pe poza si lasati deschis 30 sec.,multumesc mult-http://www.sheinside.com/Pink-Long-Sleeve-Buttons-Flouncing-Coat-p-193933-cat-1735.html?aff_id=1285

  9. Un articol foarte interesant a fost : http://www.thetrends.ro/2015/03/27/chinezii-de-la-oppo-schimba-regulile-jocului-vand-smartphone-ul-cu-camera-rotativa-automatizata/
    Ma bucur ca pe mediul online cineva sta cu ochii pe producătorii din China care încep sa acapareze o parte din ce in ce mai frumoasa de piata cu produse cum un raport calitate / pret de neegalat.

    Felicitări întregii echipe pentu munca depusă. Rezultatul e unul foarte bun ! Mult succes in continuare. Eu o sa va citesc.

  10. Grand Cinema & More aduce în România tehnologia audio Dolby Atmos
    http://www.thetrends.ro/2015/04/01/grand-cinema-more-aduce-in-romania-tehnologia-audio-dolby-atmos/

    Citind articolul, mi-a venit in minte ca de fiecare data cand merg la film, indiferent de cinematograf, inghet de frig (fie vara, fie iarna). Pe langa noutatiile despre tehnologiile in domeniu, va adresez voua rugamintea de a afla carui standard trebuie sa se conformeze temperatura din cinema si de ce nimeni n-o regleaza la o valoare optima/placuta. Chiar daca aspectul este unul subiectiv, am auzit mereu pe cineva plangandu-se de frigul din sala / aerul conditionat prea puternic.

  11. Chiar daca este un advertorial pentru Bitdefender, a fost foarte informativ articolul “Tips and Tricks: Cum să nu iei țeapă când faci cumpărături online” http://www.thetrends.ro/2015/04/01/tips-and-tricks-cum-sa-nu-iei-teapa-cand-faci-cumparaturi-online/ si vine ca o ironia chiar azi, de ziua pacalelilor. Pe de alta parte, ca sa spun o idee in replica articolului, cea mai putin periculoasa metoda de plata pentru shopingul online cred ca ramane tot rambursul. Da, daca nu esti atent de unde cumperi risti sa primesti pietre in loc de telefoane, dar asta va fi singura paguba, nu risti golirea contului.

  12. Articolul despre Rynair minsa parut foarte interesant. Si deasemenea despre shopul Orange desi din pacate este la cluj iar eu stau in Bucuresti. Mult succes cu noul format

  13. Imi place ce citesc pe site-ul vostru, ma bucur ca de fiecare data aflu lucruri noi si interesante si pentru ca ma declar o fana a seriei Fast and Furious (astept partea a 7 a cu mare interes), articolul care mi-a atras atentia azi este http://www.thetrends.ro/2015/04/01/ce-masini-gonesc-in-furios-si-iute-7/, chiar vroiam sa citesc ce masini au fost prezente in filmul asta. Va felicit pentru noul look si schimbarea se vede zilnic sunteti din ce in ce mai buni.

  14. articolul de astazi-http://www.thetrends.ro/2015/04/01/philips-lighting-vrea-sa-lumineze-romania-cu-led-uri/

  15. Bravo! Un site interesant. Chiar si mie imi place, care nu sunt ata de interesat de moda si trenduri. Am gasit aici unele subiecte chiar pertinente si cu incarcatura informationala adevarata. Inca o data BRAVO!

  16. http://www.thetrends.ro/2015/04/01/htc-one-m9-ajunge-in-magazine-din-3-aprilie/

    Eu, de cand ma stiu, am fost si inca sunt foarte interesat de noutati, de ce este nou pe piata, cum ar fi masinile, electronicele (telefoane, PC-uri, laptop-uri), moda si altele.
    HTC-ul are un design aparte, a fost primul telefon pe care l-am vazut diferit, doar la design, ca la functii e similar cu ce mai e pe piata, dar la capitolul sunet bate orice telefon fara drept de apel.

  17. Imi place rubrica TRAVEL-http://www.thetrends.ro/2015/03/24/sua-asia-si-tarile-arabe-unde-calatorim-on-a-budget-in-2015/

  18. Mult succes cu noua imagine! :-) Eu votez pt articolul cu pustoaica cu debutul la Formula 4. Si asta doar pentru concurs :-)

  19. Votez pentru articolul cu pustoiaca cu debutul la Formula 4. Si mult succes cu noile hainute :-)

  20. Votez pentru articolul cu pustoiaca ce debuteza in Formula 4. Mult succes cu noua haina! :-)

  21. Vreau sa va spun in primul rand felicitari pentru noul nume si pentru logo-ul foarte trendy :* Apreciez foarte mult acest concurs…si da imi plac foarte mul retetele video! :* <3 :* <3 :* Va iubesc pentru ca ne incantati in fiecare zi cu aceste minunate concursuri!Fie ca cel mai bun sa castige!!!! :* <3 :*

  22. Imi place foarte mult acest articol!Felicitari pentru noul nume si pentru logo-ul minunat!

  23. Felicitari pentru noul nume si pentru toate surprizele fumoase cu care ne incantati! :* Fie ca cel mai bun sa castige! :* <3 :* <3 :* <3

  24. Foarte buna ideea si foarte interesant noul site. Ce mi-a placut cel mai mult este acest articol http://www.thetrends.ro/2015/04/01/o-romanca-de-15-ani-debuteaza-in-formula-4-weekendul-acesta/ , deoarece aceasta fata demonstreaza tututor ca nu conteaza varsta sau sexul pentru a merge cu o masina si a avea succes,chiar m-a inspirat si o admir !
    In legatura cu telefonul,chiar mi-as dori sa il castig , mi-ar fi de mare folos din 2 motive,eu nu am telefon performant sau Android, ceea ce nu imi permite sa vorbesc cu familia mea,care sunt plecati in Spania … !

  25. Foarte buna ideea cu concursul si site-ul The Trends te inspira.
    Ce site mi-a placut este acesta http://www.thetrends.ro/2015/04/01/o-romanca-de-15-ani-debuteaza-in-formula-4-weekendul-acesta/ , deoarece aceasta fata desi are doar 15 ani demonstreaza tuturor de la mic la mare , ca nu conteaza varsta sau sexul sa conduci,sa ai succes si cel mai important sa faci ceea ce iti doresti.
    Si in legatura cu telefonul chiar mi-as dori sa il castig deoarece eu nu am telefon performant sau cu Android,ceea ce nu imi permite sa vorbesc si sa imi vad familia la camera ca sunt plecati in afara.

  26. In primul rind vreau sa va multumesc pentru site toata echipa e super tare apreciez efortul depus sinteti tari cu stima si respect va salut si particip si eu Marius Rostas

  27. articolul meu de astazi-http://www.thetrends.ro/2015/04/03/cat-de-greu-poate-fi-sa-alegi-mobilierul-pentru-noua-locuinta/

  28. Wow! Am gasit site-ul asta intamplator, dand de concursul asta :) Subiectele abordate sunt destul de captivante, iar look-ul, in special home page-ul, atragator. Daca tot cereti feedback va sugerez sa mutati optiunea “ADD A COMMENT” deasupra comentariilor deja postate fiindca in acest fel, articolele devin mai accesibil de comentat. Ca sa nu zic ca n-am facut-o si pe asta iata unul din articolele mele favorite de pe site: http://www.thetrends.ro/2015/03/26/unde-ne-petrecem-sarbatorile-pascale-ce-destinatii-de-vacanta-aleg-romanii/

  29. Acesta este articolul care mi-a placut!Nu am fost niciodata si mi-ar place sa ajung!

  30. Doamne ar fi o minune sa cistig, un telefon, al meu sa stricat si am mare nevoie, eu sunt operata de infarct miocardic, cu proteza mecanica, si trebuie sa tin legatura du doctorii, cum imi iau tratamentul. Cu mii de multumirii!

  31. Imi place articolul http://www.thetrends.ro/2015/03/31/haideti-in-delta-genius-travel-lanseaza-programul-delta-dunarii-pentru-toti/. Vreau sa vizitez Delta. Am vazut foarte multe locuri frumoase din tara, avem o tara superba. A ramas Delta Dunarii pe care imi doresc sa o vizitez. Anul trecut am vizitat toata zona de sasi – Viscri, Saschiz, Malancrav, Valea Viilor, Prejmer, Apold, Rupea-recent renovata si inaugurata, Bod, Rotbav, Dealu Frumos, Agnita, Mosna – in renovare,Cincu, Soars, Seica,… Medias, Biertan. Totul e la superlativ, spectaculoase atat prin organizare cat si prin arhitectura. Sunt biserici fortificate la care o sa mai merg. Avem o tara superba, de la Baia Mare, Suceava, Neamt, Sibiu, Brasov, Alba Iulia, la Severin, Ranca, totul e superb. Romania e superba. De asemenea, manastirile din Bucovina si Moldova sunt rupte din rai. Manastirea Voronet, Moldovita, Sucevita, Putna, Arbore, Gura Humorului, Dragomirna, Sf Ioan ce Nou, dar in mod special manastirea Rasca si Slatina impodobesc Bucovina. Sa nu le uitam pe cele din Neamt, in mod special manastirea Bistrita, Pangarati, Neamt,Agapia cu dulceturile dumnezeiesti, Varatecul cu siropurile imbietoare, Secu Sihastrie, Durau. Sunt si alte obiective, cum ar fi cetatea de scaun a Sucevei, Neamt, dar si casele memoriale ale lui Creanga, Calistrat Hogas, Sadoveanu, Ciprian Porumbescu, Labis, si muzeele adapostite de aceste judete, in mod special am remarcat muzeul de etnografie din Suceava, peisajele oferite de lacul Izvorul Muntelui, barajul Bicaz, Cheile Bicazului, dar si multe alte peisaje superbe. Mare parte dintre aceste frumuseti le-am vizitat in delegatii. In ceea ce priveste telefonul, imi caut unul de ceva vreme. Din motive financiare aman de 4 ani sa imi cumpar un telefon cu ecran tactil, sa imi pun net pe el desi am nevoie de internet la purtator si de o camera foto buna. Ma tot uit prin magazine. O sa tin cont de aceasta recomandare. Multumesc.

  32. Va multumim pentru interesul acordat concursului si siteului nostru. Sunt, deja, persoane care au comentat de peste 70 de ori, dar si concurenti cu un singur post in concurs. Va asiguram ca toti pornesc cu sanse egale la tragerea la sorti de vineri!

    Succes!!!

    1. http/www.thetend.ro/2015/04/06/manu-chao-la-ventura-pe cimpia libertatii-megusta-blaj-alive

  33. Articolul care m-a încântat este Penthouse-ul din turnul cu ceas N.Y. cu galeria foto. Este casa de vis pe care mi-o doresc!

  34. atricolul de azi-http://www.thetrends.ro/2015/04/06/travel-trends-bienvenido-a-habana/

  35. interesant articol -http://www.thetrends.ro/2015/03/31/oana-grecea-retetetv-ro-de-ce-food-video/

  36. Acest smartphone este un telefon care pur si simplu se infatiseaza ca imbinand utilul cu placutul!!!Il ador!!!

  37. Vreau sa castig acest telefon pentru ca eu nu am avut niciodata un astfel de telefon si chir vreau sa il castig.Ma numesc Irimia Oana Violeta am 18 ani sunt in clasa a XI-a c si mi-as dori din tot sufletul acest telefon frumos.Va MULTUMESC DIN SUFLET

  38. Acest articol este cel mai bun pe care l-am citit intro lunga perioada de timp iar tema abordata si informatile precise fac acest articol unul de prima clasa.

  39. Un articol de interes :Steen Jakobsen: “Noul Drum al Mătăsii” va extinde influența geopolitică a Chinei

  40. ttp://www.thetrends.ro/2015/03/30/dolce-sport-va-transmite-euro-2016/
    A fost prima sursa din care am aflat unde se va televiza europeanul.
    Felicitari

  41. sunt o serie de articole care au fost chiar interesante … acum nu stiu daca le pot pune pe toate … o zi buna si Paste Fericit !

  42. https://twitter.com/Anca_loredana/status/586081529501220864
    Nu este un articol care ma bucura, dar am apreciat interesant ca GFK a facut un astfel de studiu. Suntem codasi la ingrijirea pielii si la cumpararea cremelor. Romancele oscileaza intre munca, copii si ingrijirea pielii, aceasta din urma fiind pe ultimul loc. Sunt pasionata de ingrijirea pielii si mi-as dori mai multe campanii pentru constientizarea nevoii de folosire a cremelor ( macar a celor pentru protectie solara, pe care le consider absolut necesare).
    http://www.thetrends.ro/2015/04/09/studiu-gfk-romancele-pe-ultimul-loc-la-ingrijirea-pielii-in-tarile-din-regiune/
    Numai bine!

  43. multumim…nu neaparat pentru concurs,ci pentru noile stiri(cel putin pentru mine)…daca nu era acest concurs,nu dadeam peste site ul vostru si altfel nu ajungeam sa mi petrec 30 minute minunate(in loc sa stau sa vad a alta “diva”care plange dupa fat-frumos)….tineti o tot asa!

  44. imi plce si mie vopsitul oualelor de paste.este o sarbatoare frumoasa.imi place sa ma uit la filme.imi plac reclamele de la telefoanele mobile.cele mai periculoase sunt radiatile de la telefonul mobil. radiatile te imbolnavesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button