BusinessMarketing & Advertising

Cohn&Jansen JWT semnează noua campanie de comunicare Petrom: “Un plin de emotii”

Din luna mai, la fiecare pompă de alimentare din stațiile Petrom, clienții vor descoperi un nou drum sau o nouă destinație încărcate de emoții. Astfel, ei vor alimenta cu “Motorina Standard de emoții la serbare” sau, mai aproape de sufletul românilor: “Motorina Extra de furat mireasa” ori “Benzina Extra de ospețe la bunici”. Campania de comunicare dezvoltată de Cohn&Jansen JWT reconfirmă rolul Petrom de partener de drum al românilor.

“Ne-am propus să arătăm că la Petrom nu alimentezi doar cu motorină sau benzină, ci cu toate lucrurile care contează pentru tine, pe care le trăiești pe drum sau la destinație. Provocarea noastră a fost să facem să se înțeleagă conceptul de comunicare, chiar și dintr-un simplu sticker”, spune Alex Negoescu, Creative Director Cohn&Jansen JWT.

 “Ne-a atras ideea să îi întâmpinăm pe clienți cu ceva nou chiar de la pompele de alimentare, pentru că acolo se întâlnesc cu brandul în primul rând. Pentru noi, era important să traducem cel mai funcțional produs -carburantul- într-unul emoțional, mai relevant. În plus, dimensiunea ludică, pentru toată familia, ne aduce și mai aproape de cei cărora ne adresam”, declară Iulian Ducuță, Brand Manager Petrom.

Campania include materiale instore, executii TV, online și OOH.

“Am încercat să fim cât mai aproape de viața reală, de zi cu zi, cu drumuri spre locul de joacă, dar și la dentist, cu scene mai curajoase, dar atât de cunoscute pentru noi”, a adăugat Miriam Ivănescu, Account Director Cohn&Jansen JWT.

Spotul TV poate fi vizionat aici.

Echipa Petrom:

Bogdan Toacșe, Marketing Manager Petrom OMV

Iulian Ducuță, Brand Manager Petrom

Andreia Tudor, Brand Manager Assistant

Echipa Cohn&Jansen JWT:

Andrei Cohn, Managing Partner & Creative Director

Alex Negoescu, Creative Director

Roxana Cristea, Copywriter

Daniel Moisă, Art Director

Luciana Bodolan, Strategic Planner

Miriam Ivănescu, Account Director

Andreea Mateescu, Account Manager

Adrian Rădulescu, Digital Project Manager

Ilinca Dumitrescu, A/V Production Director

Virgil Ghelmeci, DTP

Echipa Atelieru:

Andreea Mălăescu – Social Media Manager

Casa de productie:

Studioset

Studio foto:

Carioca

Agenția de media:

Blue 449

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button