GadgetTrends

Ce aplicații utile pentru festivaluri și concerte ai la îndemână?

 

Good for FestivalsFie că urmează să participați la marile festivaluri din Germania, Franța sau Croația ori plănuiți să ajungeți la concertele din țară, pentru a avea parte de o experiență cât mai plăcută în cadrul unor astfel de evenimente, specialiștii ThePhoneGeeks ai EuroGsm vin cu o serie de recomandări de aplicații utile, astfel încât distracția să nu fie întreruptă de surprize neplăcute.

După cumpărarea biletului, participanții se pot organiza cu ajutorul unor aplicații precum Wunderlist sau Clear, unde pot întocmi liste de task-uri ce pot fi partajate online, care să includă activitățile la care doresc să participe, dar și ce artiști nu trebuie să rateze.

„În ceea ce privește transportul, dacă doriți să evitați mijloacele de transport în comun și nu dispuneți de o mașină personală, vă puteți găsi parteneri de călătorie cu ajutorul aplicației 4inmasina, varianta modernă a autostopului, prin care puteți economisi bani și puteți întâlni oameni noi”, a spus Ioana Trifu – ThePhoneGeeks.

Celor care totuși merg cu mașina către evenimente, specialiștii le recomandă aplicația MyCar Locator, cu diverse funcții ce permit întoarcerea la mașină printr-un ghidaj simplu, chiar și în lipsa punctelor de reper. Utilizatorii de iPhone au la dispoziție o aplicație similară, Find My Car Smarter, care în plus are și o funcție de partajare a locației prin Dropbox cu prietenii.

În timpul evenimentului propriu-zis, separarea de grup poate fi evitată cu ajutorul aplicației Festival Buddy, ce include o funcție GPS cu ajutorul căreia pot fi localizate diverse puncte de interes, sau GroupMe, prin intermediul căreia se poate ține legătura cu prietenii prin mesaje trimise în grup și se poate stabili un punct de întâlnire în funcție de locația fiecăruia.

„O altă aplicație utilă în cadrul acestor evenimente este Change4Life drinks tracker, care monitorizează numărul băuturilor consumate și ține cont de banii cheltuiți pe acestea. Similar, WaterIn este o aplicație pe cât de simplă, pe atât de folositoare, deoarece le reamintește utilizatorilor să bea apă pentru a se mentine hidratați și pentru evita efectele mai puțin plăcute ale consumului de alcool”, a mai precizat Ioana Trifu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button