AsiaTravel

Travel Trends: Cât te costă să faci Revelionul în Maldive

maldives (13)Insulele Maldive situate în Oceanul Indian au o suprafaţă totală de aproximativ 300 kilometri pătraţi, iar populaţia număra puţin peste 300.000 de locuitori. Capitala statului este Male, tot aici aflându-se şi aeroportul principal “Male Internaţional”. De aici pornesc în toate direcţiile bărci rapide şi hidroavioane către principalele atoluri. Cât te costă, touși, să petreci noapte dintre ani în această destinație exotică?

După cum spune şi vechiul proverb românesc “Omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car”, sfârşitul lunii iulie debutează cu lansarea ofertelor de Revelion şi pachetele speciale de early booking. Paralela 45 introduce anul acesta Revelionul în Maldive, o destinaţie asociată până acum cu vacanţa lunii de miere.

„Romanii au început să prindă gustul ţărilor exotice, unde ajung să cheltuie aproximativ 5000 euro de persoană pentru un sejur de 7 zile. Majoritatea ofertelor în Maldive sunt all inclusive, iar pe o insulă activităţile din cadrul resortului sunt incluse” susține Alin Burcea, Preşedinte Paralela 45.

În Insulele Maldive, clima este tropical-musonică, cu două anotimpuri bine definite: cel uscat (se suprapune perioadei de iarnă) şi cel musonic (se suprapune pe lunile de vară). Perioada perfectă de vizitare este între noiembrie şi aprilie, apoi vine musonul, iunie fiind cea mai ploioasă lună.

Tarifele încep de la 3985 euro persoană/ pachet şi ajung până la 5216 euro persoană/ pachet. Până la finalul lunii august se poate beneficia de oferta de early booking de 5% discount. 

Cele peste 70 de insulele au fiecare câte un specific: există insula picnic, insula palat presidential, insula aeroport, industrială, Paradise Island (insula sporturilor acvatice), Anantara Dhigu (staţiunea de lux) şi multe altele. Majoritatea pot fi parcurse de la un cap la altul în doar 20 de minute. La fel se întâmplă şi cu resorturile, fiecare are unicitatea să. Cele mai spectaculoase sunt bungalow-urile plutitoare peste apa de mare limpede, resorturile cu astfel de facilităţi fiind şi cele mai căutate.

Mai trebuie spus că Maldive este un paradis pentru iubitorii de sporturi acvatice. Aici se pot practica jet-ski nautic, windsurfing, surfing, snorkeling, navigare, parasailing.

Paralela 45 oferă turiştilor o selecţie de trei hoteluri de 5 stele, în care sunt incluse transportul cu charter, taxele de aeroport, 6 nopţi de cazare cu masa conform ofertei (mic dejun sau all inclusive în funcţie de hotel), cină festivă de Revelion, transferuri aeroport – hotel – aeroport cu hidroavionul şi asistenta turistică.

Cei interesați pot alege atât varianta de căsuţa pe uscat, cât şi bungalow-uri suspendate deasupra apei. Toate hoteluri includ piscine, mai multe tipuri de restaurante, activităţi recreative, spa, fitness, sporturi acvatice.

maldives (13) maldives (12) maldives (11) maldives (10) maldives (9) maldives (8) maldives (7) maldives (6) maldives (5) maldives (4) maldives (3) maldives (2) maldives (1)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button