Bogdan Balaci devine noul Director General Philips Lighting pentru sud-estul Europei, începând din data de 16 iunie.
Principalele obiective al noului director general Philips Lighting sunt dezvoltarea business-ului, atât la nivel strategic, cât și operațional, și consolidarea poziţiei companiei ca lider în industria soluțiilor de iluminat economice și inovatoare. Bogdan Balaci va dezvolta și implementa strategia Philips Lighting în România și în țările din sud-estul Europei unde compania este operațională.
“Sunt foarte fericit sa devin parte a unei echipei dinamice , lider global in solutiile inovatoare de iluminat. Am increderea ca experienta pe care o detin si angajamentul meu pentru aceasta pozitie vor contribui la consolidarea pozitiei noastre de lider de piata. ” a declarat Bogdan Balaci
Bogdan Balaci are o experienţă de peste 15 ani în industria IT și este specializat în dezvoltarea strategică și operațională a business-ului, precum și în managementul de echipe și proiecte complexe într-o industrie IT extrem de competitivă. A ocupat până în prezent funcţia de CEO al companiei de soluții cloud Ymens şi a fost membru al echipei de management a Teamnet, unul dintre cei mai importanți integratori IT&C din România și grupul din care Ymens face parte.
În calitate de CEO Ymens, Bogdan Balaci a coordonat dezvoltarea și implementarea strategiei de business și a soluțiilor cloud pentru afaceri din portofoliul companiei, având drept realizări creșterea indicatorilor financiari, optimizarea proceselor operaționale și creșterea satisfacţiei clienţilor şi angajaţilor.
Până în octombrie 2012, Bogdan Balaci a fost General Manager în cadrul IBM România, conducând operaţiunile companiei din România și Republica Moldova. De-a lungul carierei, a deţinut diferite funcţii de conducere în cadrul IBM România, precum Country Sales Manager, Global Techonology Services Manager sau Operations Manager, fiind responsabil de coordonarea operațiunilor și activităţilor de vânzări.
„Bogdan Balaci se alătură echipei Philips Lighting pentru a maximiza eficienţa operaţiunilor şi pentru a consolida poziţia noastră de lider pe piaţă, misiuni cruciale pentru organizaţia noastră. Având în vedere parcursul său profesional, sunt încrezător că Bogdan va contribui la dezvoltarea companiei în zona de sud-est a Europei şi la păstrarea produselor noastre în topul preferinţelor consumatorilor din regiune”, afirmă Robin van Rozen, general manager Philips România.
Bogdan Balaci este licenţiat al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti şi deţine un MBA la Henley Business School din Marea Britanie. Pe plan personal, Bogdan Balaci este pasionat de escaladă, muzică şi fotografie.