TravelTrends

Amadeus încurajează industria de turism să facă orice călătorie accesibilă

Un nou studiu evidențiază modul în care o mai mare personalizare, standarde universale în furnizarea de servicii, o comunicare mai eficientă și o colaborare sporită între sectorul public și cel privat pot conduce la o industrie de turism mai accesibilă în viitor

Mai mult de două miliarde de oameni din întreaga lume au nevoi speciale în ceea ce privește călătoriile, datorită dizabilităților sau vârstei. Și totuși, majoritatea nevoilor lor nu sunt pe deplin satisfăcute nici de industria de turism, nici de sectorul public, iar călătoriile nu sunt accesibile pentru milioane de persoane din întreaga lume, arată un nou studiu publicat de Amadeus.

Conform studiului “Voyage of discovery: Acționăm pentru o călătorie accesibilă pentru toți”, unul dintre cele mai mari obstacole în calea călătoriilor accesibile rămâne informarea inexactă sau incompletă, împreună cu lipsa unui personal calificat. Raportul arată, de asemenea, că acești călători cu nevoi speciale de accesibilitate așteaptă din ce în ce mai mult ca acestea să fie îndeplinite fără costuri suplimentare. Rolul tehnologiei în simplificarea călătoriilor devine din ce în ce mai important, iar facilități specifice, cum ar fi recunoașterea vocală, încep să fie larg răspândite.

De asemenea, studiul constată:

  • Experiența generală a călătoriei și modul în care aceasta este adaptată nevoilor diferite este evaluată la doar 6,2 din 10;
  • Călătoria cu avionul este metoda preferată de transport (35,9% din respondenți);
  • Zonele cele mai puțin satisfăcătoare în ceea ce privește accesibilitatea sunt cele legate de stațiile de cale ferată (4,9 din 10), iar zona cea mai satisfăcătoare este cazarea (6,2 din 10).

Studiul evidențiază faptul că trecerea la un mediu accesibil al călătoriilor pentru toți va necesita îmbunătățirea multor aspecte. Acestea includ o comunicare mai eficientă care facilitează accesul la informații relevante privind accesibilitatea și un serviciu mai receptiv cu un personal bine instruit, care știe cum să se adreseze persoanelor cu nevoi diferite de acces.

În plus, conținutul și serviciile standardizate ar spori consecvența în întreaga industrie, asigurând claritatea tipului de servicii pe care orice client le-ar putea aștepta. Există o oportunitate în tandem pentru o experiență de călătorie mai personalizată, astfel încât fiecare segment de călătorie să fie adaptat individual și nevoilor specifice ale acestora, se spune în raport.

În cele din urmă, studiul recomandă o colaborare mai strânsă între sectorul privat și cel public, pentru a răspunde așteptărilor călătorilor cu nevoi speciale.

“Ridicarea barierelor în calea călătoriilor, personalizarea ofertei de călătorie, utilizarea tehnologiei pentru a facilita în continuare experiențele călătorilor și crearea unei infrastructuri mai accesibile, în care oamenii pot naviga în mod autonom, va fi benefică pentru toată lumea.”, a declarat Alex Luzárraga, Vicepreședinte al companiei Amadeus.

Accesibilitatea este unul dintre elementele abordate de strategia Amadeus privind Responsabilitatea Socială Corporativă. Este, de asemenea, un aspect esențial avut în vedere de evaluările externe de mediu, social și guvernamental, cum ar fi indicele de sustenabilitate Dow Jones (DJSI).

“Suntem dedicați sustenabilității în industria călătoriilor”, spune Tomas López Fernebrand, Senior Vice President, General Counsel & Corporate Secretary, Amadeus. “Într-adevăr, suntem mândri că am fost recunoscuți de DJSI ca lideri mondiali ai sectorului nostru. Pentru o industrie durabilă a călătoriilor, accesibilitatea este un element-cheie și un instrument puternic pentru a lărgi accesul populației la călătorii. Tehnologia are un rol esențial de jucat în acest sens. De asemenea, este necesar să lucrăm împreună cu clienții, precum și cu sectorul privat și public pentru a consolida standardele din industrie care să asigure o călătorie accesibilă pentru toți.”

Studiul realizat de ILUNION, o firmă de consultanță deținută de ONCE, Organizația Națională a Nevăzătorilor din Spania, a fost realizat în SUA, UE și India și a inclus aproximativ 800 de interviuri cu călătorii cu nevoi speciale, precum și cu experți din industrie, reprezentanți ai sectorului public-privat și instituții internaționale. Segmentarea călătorilor pentru studiu se baza pe persoanele cu dizabilități vizuale, auditive, cognitive, fizice și călători în vârstă (peste 65 de ani).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button