BusinessCompanii

Alukönigstahl România estimează afaceri în creștere, de peste 20 de milioane de euro

Alukönigstahl România, sucursala concernului austriac cu același nume, cu o istorie de peste 150 de ani și lider european pe piața sistemelor din aluminiu, PVC și oțel, anunță afaceri în creștere pentru anul 2017, de 18,1 milioane de euro, iar pentru acest an estimează să depășească 20 de milioane de euro.

În prezent, compania livrează soluții de sistem către segmentul de office – 75% din totalul afacerilor, 19% către zona rezidențială, restul către alte tipuri de construcții, spitale, retail și edificii culturale.

”Ne bucurăm de rezultatele anului trecut mai ales că ele vin în contextul unui an plin de investiții: inaugurarea unui nou depozit care a însemnat peste 2 milioane de euro în construcție și stocuri, dar și extinderea echipei, 30% dintre angajați fiind noi. Ne așteptăm ca și anul acesta activitățile companiei să fie în creștere, mai ales pe zona clădirilor de birouri, prin prisma proiectelor aflate deja în lucru sau care urmează să demareze în scurt timp precum: Renault Offices, Day Tower, Isho Office Timișoara, Euronest Sibiu, birourile Bosch Cluj, UBC 3 Timișoara, Coresi Business Park Brașov, The Bridge 2 București. Astfel, ne planificăm creșterea capacității de livrare din noul nostru depozit și dezvoltarea echipei, a declarat Attila Beer, Administrator Alukönigstahl România.

Cea mai mare parte a cifrei de afaceri, aproximativ 15,9 milioane euro, se realizează din livrarea soluțiilor și sistemelor de profile din aluminiu pentru pereți cortină, uși, ferestre, uși glisante urmate de vânzările de sisteme din PVC aflate în creștere în 2017, de peste 1,1 milioane de euro, iar restul din sistemele din oțel, în special construcții rezistente la foc.

Noul depozit al companiei, situat în Sudul Capitalei, are o suprafață totală de 3.650 mp, mai mare cu 35% față de cel anterior, peste 1.000 de articole de stoc, fiind dotat cu trei poduri rulante și sisteme de depozitare moderne. O echipă logistică formată din 12 manipulanți și 5 referenți stă la dispoziția clienților, astfel încât livrarea comenzilor să fie una promptă și eficientă.

Dl. Attila Beer gestionează, începând cu anul 2016, și afacerile Alukönigstahl din Republica Moldova, reprezentanță care a înregistrat în 2017 vânzări de 500.000 euro, iar pentru anul acesta estimează o creștere de 50% a business-ului. Planurile de dezvoltare pentru anul în curs se vor concentra pe inaugurarea unui showroom și    a unui birou la Chișinău, dar și recrutarea de noi angajați, ceea ce va atrage o investiție de aproximativ 60.000 de euro.

Alukönigstahl Romania reușește, ca prin partenerii săi strategici: Schüco International KG – lider mondial pe piața sistemelor din aluminiu pentru ferestre, uși și pereți cortină, și Jansen AG – lider mondial în sisteme din oțel pentru ferestre, uși și pereți cortină, să gândească și să realizeze soluții arhitecturale personalizate pentru toate fazele unui proiect de construcții.

Printre cele mai importante proiecte din 2017 unde compania a oferit consultanță  și soluții se numără: Orhideea Tower, Globalworth Campus 2, Timpuri Noi Square din București, Openville și Vox Timișoara, The Office Cluj, Coresi Business Park Brașov, Bucharest Business Garden, Starnet Office Chișinău, Lidl Offices, Riviera Office Cluj, Hotel Hilton Garden Inn, Hotel IBIS Arad, One Herăstrău Park, Nathex Work & Living Cluj Napoca.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button