BusinessHealthInvestitii

Alevia a investit 1.000.000 de euro pentru extinderea fabricii de suplimente alimentare si ceaiuri

Alevia, compania romaneasca specializata in productia de suplimente alimentare si ceaiuri, anunta finalizarea extinderii fabricii din Falticeni, judetul Suceava. Extinderea cladirii de productie si birouri, inclusiv achizitia utilajelor performante, s-a ridicat la 1.000.000 de euro. Aceasta noua investitie aduce valoarea intregului complex Alevia la 2.000.000 de euro.

Unitatea Alevia, in care lucreaza 160 de angajati, atat in zona de productie, cat si in departamentul de vanzari, are o suprafata de 2.000 mp si o capacitate anuala de productie de 4.000.000 de unitati, care cuprinde suplimente alimentare si ceaiuri.

“Extinderea centrului de productie a fost o etapa necesara in dezvoltarea brandului Alevia. Este important sa investim in tehnologii de fabricatie performante, pentru a crea produse eficiente, bazandu-ne doar pe ingrediente de inalta calitate, optim dozate si prelucrate”, spune doctorul Florin Mitocaru, directorul general al companiei Alevia.

Linia de productie cuprinde utilaje precum: omogenizatoare, un granulator, masini de comprimat, masini si linii de numarat comprimate si etichetat flacoane, masini de ambalat, masini de baxat flacoane si cutii, masini cu inductie pentru sigilarea capacelor.

In prezent, Alevia produce 120 de tipuri de suplimente nutritive si 50 de sortimente de ceaiuri, disponibile in peste 4.000 de farmacii si magazine din Romania. Compania romaneasca vinde lunar 180.000 de cutii de suplimente alimentare si 150.000 de cutii de ceaiuri.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button