Parenting

9 studenți talentaţi beneficiază de cazare gratuită timp de un an în cel mai mare campus privat

West Gate Studios sala de studiuWest Gate Studios, cel mai mare campus privat din România, a acordat nouă burse în valoare totală de aproximativ 10.000 de euro, care constau în asigurarea de locuri de cazare gratuită timp de un an calendaristic.

Bursele West Gate Studios (WGS) se acordă studenţilor care contribuie activ şi constant la formarea şi dezvoltarea comunităţii, participă şi obţin premii sau distincţii la diverse evenimente sau competiţii și obţin rezultate bune la învăţătură.

În cadrul primei ediții a Burselor WGS au fost desemnați nouă câștigători, care vor beneficia de cazare gratuită în campusul West Gate Studios în perioada octombrie 2013-octombrie 2014, valoarea totală a burselor cumulând aproximativ 10.000 de euro.

“Prin Bursele West Gate Studios ne propunem să sprijinim tinerii talentați, pasionați și dedicați comunității. În cei patru ani de funcționare, West Gate Studios a demonstrat că este mai mult decât un campus studențesc, cei aproape 2.000 de rezidenți fiind implicați în mod direct atât în administrarea complexului, cât și în organizarea de campionate sportive și workshop-uri de dezvoltare  profesională și personală”, a declarat Liviu Tudor, proprietarul West Gate Studios.

Cei nouă beneficiari ai Burselor WGS sunt: Elena Enache (Universitatea București, Facultatea de Matematică-Informatică), Lidia-Georgiana Cîrje (Universitatea Politehnică, Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor), Cristina Comănici (Academia de Studii Economice, Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori), Andreea Roman (Academia de Studii Economice, Facultatea de Management), Alexandra–Larisa Anghel (Universitatea București, Facultatea de Litere), Maria–Camelia Cepoi (Universitatea Politehnică, Facultatea de Inginerie Aerospațiala), Mihaela Cazacu (Academia de Studii Economice, Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică), Elvira–Ecaterina Ribacu (Universitatea București, Facultatea de Drept) și Alexandru  Căzăcuțu (Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, Facultatea de Marketing).

„Dorim ca acest program de burse să devină o tradiție a campusului și un factor motivațional pentru studenți. Credem în importanța voluntariatului ca prim pas în formarea profesională a tinerilor și de aceea am dezvoltat programul Community Spirit, care constă în implicarea rezidenților atât în activități de responsabilitate socială, cât  și în alte evenimente specifice vieții de student”, a adăugat Liviu Tudor.

Printre activitățile desfășurate de către rezidenții West Gate Studios în cadrul programului Community Spirit, în anul universitar 2012-2013, s-au numărat: evenimente caritabile de Crăciun, campionate sportive și workshop-uri tematice.

Campusul privat West Gate Studios este amplasat în vestul Bucureștiului, în imediata apropiere a stației de metrou Preciziei și cuprinde trei blocuri cu un total de 925 de garsoniere și apartamente cu două camere. Pe lângă unitățile de locuit, West Gate Studios mai include: săli de studiu, teren de tenis, sală de fitness, restaurant, supermarket, cafenea și club, terasă cu grătare, parcare interioară și exterioară și spațiu pentru depozitarea bicicletelor.

Tarifele de cazare în campusul West Gate Studios încep de la 80 de euro/loc/lună, respectiv 105 euro/loc/lună pentru cele două tipuri de garsoniere, cu suprafețe de 25 și 35 mp închiriabili. Toate garsonierele dispun de balcon, baie și bucătărie complet mobilată și utilată.

West Gate Studios este dezvoltat de compania Genesis Development, o companie de dezvoltare imobiliară cu o experiență de peste 15 ani pe piața locală. Compania a dezvoltat, de asemenea, parcurile de afaceri West Gate și Novo Park, care totalizează circa 150.000 de metri pătrați de spații de birouri de clasa A.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button