6 din 10 români din urban vor călători în afara orașului de Paște 6 din 10 români din urban vor călători în afara orașului de Paște
Majoritatea românilor preferă să părăsească orașul cu ocazia Paștelui, 90% dintre ei alegând să călătorească în țară. Motivele principale pentru luarea acestei decizii sunt... 6 din 10 români din urban vor călători în afara orașului de Paște

Majoritatea românilor preferă să părăsească orașul cu ocazia Paștelui, 90% dintre ei alegând să călătorească în țară. Motivele principale pentru luarea acestei decizii sunt vizitarea familiei (60%) și concediul (24%), numai procente mici urmărind o scurtă călătorie (8%) și vizitarea prietenilor (6%).

De altfel, pentru 9 din 10 români Paștele este despre familie – 65% îl vor petrece cu familia apropiată (partener, copii) și aproximativ jumătate cu familia extinsă (părinți, cumnați, socrii, etc).

Datele aparțin unui studiu online realizat de agenția de media United Media Services în perioada 6-8 aprilie, pe un eșantion de 500 de respondenți din mediul urban, cu vârste între 18 și 55 de ani.

Mai mult de atât, interesant este că 1 din 4 români are unul sau mai mulți membrii de familie în străinătate și care va veni în țară cu această ocazie. Și asta tocmai pentru că pentru români tradițiile sunt în continuare foarte importante în apropierea sărbătorilor de Paște (78%), precum și petrecerea timpului alături de cei dragi (89%). În plus, 66% declară că simt nevoia să fie mai activi cu ocazia Paștelui.

„Este interesant ce mult va crește mobilitatea populației de Paste, și evident, în general românii se vor reîntregi cu familiile lor și vor călători dinspre orașele mari către cele mai mici sau în zonele de provincie. În acest context, publicitatea outdoor (de-a lungul drumurilor naționale, autostrăzi, lângă benzinarii etc) și radio (ascultat în mașină) devin medii extrem de relevante de comunicare pentru branduri. De asemenea, publicitatea în aeroporturi sau pe lângă punctele de intrare în țară are mare potențial din punct de vedere media, pentru că, iată, vedem cât de multe familii se vor reîntregi de Paște cu membri care vin din diaspora,” a spus Anca Băcăianu, Head of Strategy & Research la United Media Services.

În ceea ce privește ce aleg ei să consume din punct de vedere media și entertainment, 1 din 2 români au declarat că se uită cu plăcere la emisiuni și programe TV cu specific de Paste. Mai mult de atât 63% vor urmări conținut video (TV, YouTube, etc) în timpul liber din perioada Paștelui, iar 25% spun că îl vor consuma mai des decât de obicei.

„Va crește mult consumul de conținut TV, și aici programele dedicate Paștelui și tradițiilor vor avea mare trecere, dar si cel de entertainment (filme, muzica) de pe platformele de video streaming, și aici mă refer la Netflix, Youtube, HBO Max etc. Românii vor să se și relaxeze de Paște în fața televizorului, dar și să fie activi și să se distreze – fie să se plimbe, să meargă în vizite sau să facă un grătar cu familia și prietenii,” a declarat Anca Băcăianu.

Șefi la Cuțite – cooking show-ul preferat și Chef Sorin Bontea – influencerul preferat de food & cooking al românilor

La ce emisiuni de cooking preferă să se uite? Cum românii sunt interesați de show-urile de cooking, realizatorii studiului s-au uitat și la aspect, bătălia la vârf ducându-se între Chefi la Cuțite și MasterChef. Top 3 este închis de show-urile de pe TV Paprika.

De asemenea, cel mai apreciat influencer în zona de food & cooking este Chef Sorin Bontea (37%), urmat de Chef Florin Dumitrescu (33%) și Chef Cătălin Scărlătescu (30%). Jamila Cuisine întrunește 23% dintre preferințe, ea fiind urmată de primul străin din top – Jamie Oliver, menționat de 14% din respondenți.

Un aspect foarte important de reținut este însă că 1 din 2 respondenți au declarat că nu urmăresc niciun influencer din această zonă.

Românii preferă mâncarea și băutura de calitate ridicată de Paște

Deși le place să aibă pe masa de Paste alimente și băuturi mai de calitate decât de obicei, 75% dintre respondenți au declarat că vor fi foarte atenți la prețuri atunci când vor face cumpărăturile de Paște (în special cei din categoria 18-24 de ani). De asemenea, 67% dintre respondenți vor plănui și face pregătiri din timp, 33% considerând chiar ca această perioadă devine stresantă din cauza cumpărăturilor necesare.

Mielul și ouăle vor fi prezente pe aproape fiecare masă

Dovada tradiționalității românilor este observată și în ceea ce vor alege să aibă pe masă în ziua de Paște, cu 3 din 4 români declarând că vor avea miel și preparate pe bază de carne de miel/oaie (drob, friptură, supă). În ceea ce privește desertul, 85% dintre respondenți vor avea cozonac și 63% pască.

„Romanii rămân în continuare tradiționaliști cu masa de Paste, preferând feluri specifice pregătite acasă. Însă vedem cum un segment din ce in ce mai mare dintre ei (1 din 3) preferă să cumpere preparate de Paste ready-made de la retailerii clasici, astfel rămânându-le mai mult timp de petrecut cu familia,” a adăugat Anca Băcăianu.

Datele aparțin unui studiu realizat de agenția de media United Media Services în perioada 6-8 aprilie, pe un eșantion de 500 de respondenți din mediul urban, cu vârste între 18 și 55 de ani. Interviurile au avut loc online, iar eșantionarea s-a făcut pe cote, in funcție de sex, vârstă și grad de urbanizare.

Despre United Media Services

United Media Services este o agenție de media full-service, cu focus in zona de digital, cu biroul în București și cu aptitudini de coordonare media regională. Agenția lucrează în prezent pentru mai mult de 70 de clienți și 100 de branduri din cele mai dinamice categorii, precum retail, pharma, telecom, e-comm, FMCG, financiar, etc.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: