Sezonul 9 din “Vocea României” vine cu schimbări în ceea ce priveste structura formatului!

Sezonul 9 din “Vocea României” vine cu schimbări în ceea ce priveste structura formatului! Noua ediție începe vineri, 6 septembrie, de la 20:30! În numai două săptămâni, cea mai tare competiție a vocilor revine cu noi provocări, concurenți care sunt gata să inunde scena cu energie și să demonstreze că…

AFTERHILLS își deschide porțile pentru zece zile

AFTERHILLS, cel mai tânăr festival de muzică de anvergură din România, își deschide porțile pentru zece zile. Iubitori ai festivalului din peste 15 orașe din România și din mai mult de 20 de țări sunt așteptați cu distracție la dublu, dar și cu multe surprize. Peste 200 de trupe și…

Studiu iAgency: cum pleacă românul în vacanță și care sunt cele mai populare destinații

iAgency, companie specializată în servicii de optimizare SEO și marketing online, a realizat o analiză a tendințelor în turism. Agenția a cercetat care sunt cele mai populare destinații de vacanță, dar și când e mai mare interesul pentru vacanțe exotice, între 1 ianuarie 2018 și 31 iulie 2019. Un an…

Secrete de blogger: Astazi, Cristi Dandes – Food of Bucharest

TheTrends si ParkLake Shopping Center au selectat opt bloggeri care sa raspunda, pe rand, unui lung sir de intrebari. Am pornit la drum cu Laura Antonov, blogger de lifestyle la www.lachicboutique.ro, i-am avut fata in fata pe Alina si Marius Dragne, de la Delicii.com, am fost gurmanzi alaturi de Mihaela Negrescu de la www.fantezieinbucatarie.ro, iar astazi, cel care…

Secrete de blogger: Astazi, Mihaela Negrescu – FantezieInBucatarie.ro

TheTrends si ParkLake Shopping Center au selectat opt bloggeri care sa raspunda, pe rand, unui lung sir de intrebari. Am pornit la drum cu Laura Antonov, blogger de lifestyle la www.lachicboutique.ro, i-am avut fata in fata pe Alina si Marius Dragne, de la Delicii.com, iar astazi, cea care ne va dezvalui cateva secrete din viata…

Secrete de blogger: Astazi, Alina si Marius Dragne – Delicii.com

TheTrends si ParkLake Shopping Center au selectat opt bloggeri care sa raspunda, pe rand, unui lung sir de intrebari. Am pornit la drum cu Laura Antonov, blogger de lifestyle la www.lachicboutique.ro, iar astazi, Alina si Marius Dragne, de la Delicii.com, sunt cei care ne vor dezvalui cateva secrete din viata lor! Pasionata…

De ce recomanda Titi Aur carburantii EVO de la MOL Romania?
Titi Aur, multiplu campion national de raliu şi expert auto, recomandă carburanţii EVO de la MOL Romania pentru 100% grijă pentru maşină, cât şi pentru un stil de condus în totală siguranță. Alegerea făcută de multiplul campion naţional de raliu şi expert auto confirmă calitatea carburanţilor MOL. „Călătoriile cu... Read more
Cuptorul Moldovencei își extinde rețeaua de cofetării și vizează afaceri de 2,5 milioane de euro în 2019
Cuptorul Moldovencei a anunțat inaugurarea unei noi cofetării în Iași, rețeaua ajungând la șase unități, iar pentru acest an vizează afaceri de 2,5 milioane de euro, pe fondul extinderii business-ului. Noua locație poate fi găsită în cartierul Tătărași, pe strada Ion Creangă, nr. 7 și are o suprafață de... Read more
Farmaciile pot vinde de azi medicamente OTC și în mediul online
Anul trecut a fost promulgată legea ce permite farmaciilor să comercializeze medicamente fără prescripție (OTC) și în mediul online, dar începând de astăzi, 24 aprilie, intră în vigoare și normele de aplicare, astfel că farmaciile pot depune actele pentru a primi avizele necesare, anunță ContentSpeed, liderul pieței locale de... Read more
La inițiativa Bergenbier, am plantat brazi alături de alți 150 de voluntari
Weekend-ul trecut am pus și noi umărul, alături de Gabi Balint, Bogdan Stelea și Alex Dima, la inițiativa celor de la Bergenbier și am plantat brazi în zona Bucium din județul Alba. La evenimentul de plantare s-au implicat peste 150 de voluntari, iar fiecare copac plantat a purtat un... Read more
ING inaugurează un nou concept de office, ce pune accent pe experiența clienților
ING Bank România inaugurează astăzi, 22 aprilie 2019, un nou concept de office (situat pe Calea Dorobanți 135-145, București), ce își propune să ofere o reinterpretare a rolului pe care îl are sediul clasic de bancă. „Acasă la ING” aduce un nou concept bazat pe un design modern, într-un... Read more
The Motans, Mihail, Gramofone si Marú sunt primii artisti confirmati la Blaj aLive Festival
Blaj aLive Festival da unda verde noutatilor: The Motans, Mihail, Gramofone si Marú sunt primii artisti confirmati pentru editia cu numarul sapte. Blaj aLive, cel mai accesibil festival multicultural de la noi, va avea loc pe 9 iunie 2019, pe Campia Libertatii. La Marea Adunare de la Blaj aLive,... Read more
Insula iubirii oferă un honeymoon în Thailanda
Cel de-al cincilea sezon Insula iubirii, care va avea premiera în aceastã searã, de la 20:00, la Antena 1, vine cu o nouă surpriză pentru telespectatori. Aceştia pot câştiga din nou un honeymoon în Thailanda, alãturi de jumãtatea lor. Tot ceea ce trebuie sã facã cei care se înscriu... Read more
Herbalife Nutrition România, creștere a cifrei de afaceri cu peste 20%, în 2018
Herbalife Nutrition a înregistrat, în anul 2018, pe piața din România o creștere a cifrei de afaceri anuală netă cu peste 20% comparativ cu anul 2017. Circa 90% din aceste venituri au provenit din comercializarea produselor pentru nutriţie, gestionarea greutăţii, energie şi fitness, precum și a suplimentelor alimentare. Rezultatele... Read more
Timișoreana lansează o ediție limitată de cutii de bere inscripționate cu cele mai populare nume de familie din România
Timișoreana, berea românească cu cea mai îndelungată tradiție din România, omagiază adevărații eroi ai fotbalului, cei care-l joacă cu pasiune, dedicare și fair-play pe stadion sau chiar în spatele blocului. Campania Timișoreana „Pentru Fotbal Adevărat” continuă în acest an prin lansarea unei ediții limitate de cutii de bere personalizate... Read more
Primul episod din sezonul final Game of Thrones a fost urmarit ilegal de 55 de milioane de ori
Cifre recente arată că primul episod din Game of Thrones a fost vizionat ilegal de 55 de milioane de ori în primele 24 de ore după lansare. Dintre acestea, un procent de 12,2 a fost prin intermediul descărcărilor și 11,3% prin intermediul site-urilor de tip torrent. O analiză recentă publicată de... Read more
Temperaturile din zona Arcticului vor crește cu 10° C în următorii 100 de ani!
De Ziua Pământului, oamenii de știință din Groenlanda trag un semnal de alarmă referitor la încălzirea globală. Cu ocazia Zilei Mondiale a Pământului, oamenii de știință din Groenlanda trag un semnal de alarmă referitor la pericolul încălzirii globale pentru zona Arcticului, declarând că temperaturile din zonă vor crește cu... Read more