Aplicația Sony Networks, disponibilă acum pe dispozitivele Xperia XZ3 Aplicația Sony Networks, disponibilă acum pe dispozitivele Xperia XZ3
Sony Pictures Television Europa Centrală, compania care deține posturile AXN în România, și Sony Mobile anunță astăzi lansarea unei soluții unice de divertisment – aplicația Sony... Aplicația Sony Networks, disponibilă acum pe dispozitivele Xperia XZ3

Sony Pictures Television Europa Centrală, compania care deține posturile AXN în România, și Sony Mobile anunță astăzi lansarea unei soluții unice de divertisment – aplicația Sony Networks. Utilizatorii Sony Xperia XZ3 vor putea descărca versiunea premium a aplicației pe dispozitiv din magazinul Google Play și vor avea trei luni de acces nelimitat la mai mult de 340 de ore de conținut.

Aplicația Sony Networks este o soluție unică de divertisment, special creată pentru lansarea în Europa Centrală a flagship-ului Sony Mobile XZ3. Persoanele care achizitionează noul smartphone primesc trei luni de acces nelimitat la o selecție premium de titluri din rețeaua Sony, care include peste 340 de ore de conținut, precum serialele “Absența”, “Carter”, “Pe viață” (Life), “Negociatorii” (Ransom), “Tonuri de albastru” (Shades of blue) sau “Norocul lui Stan Lee” (Stan Lee’s Lucky Man). 

În plus, pe lângă oferta de conținut premium, aplicația include și o secțiune gratuită, care cuprinde conținut video exclusiv, conținut editorial, grilele de programe AXN și multe altele. Utilizatorii Sony Xperia XZ3 au trei luni de acces nelimitat la oferta completă a aplicației Sony Networks, care poate fi descărcată din magazinul Google Play pe smartphone-ul Xperia XZ3, în timp ce versiunea aplicației care oferă acces liber la un conținut selectat poate fi descărcată pe toate dispozitivele mobile cu Android.

Xperia XZ3 oferă o experiență completă de divertisment pentru a vedea mai mult, a auzi mai mult și a simți mai mult cu noua aplicație Sony Networks. Flagship-ul încorporează un ecran QHD + HDR OLED de 6-inci, care integrează tehnologiile premiate BRAVIA® OLED TV, pentru a reda nuanțe de negru mai intense, contraste îmbunătățite, o claritate superioară și culori mai vibrante. Totul pentru a permite utilizatorilor să se bucure de conținutul favorit.

Efectul captivant este amplificat și de experiența Sony în segmentul audio premium. Difuzoarele S-Force Front Surround Sound sunt acum și mai puternice, cu 20% mai mult volum decât modelul precedent. Datorită tehnologiei LDAC, calitatea sunetului este mai bună ca niciodată când sunt conectate căștile wireless.

Sistemul de vibrații dinamice creează o experiență tactilă puternică, care oferă mai mult dramatism serialelor, filmelor și jocurilor; permițând utilizatorilor să simtă acțiunea și dând astfel viață conținutului într-un mod complet unic.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.