Cu Suzuki SX4 SCROSS la AfterHills! Cu Suzuki SX4 SCROSS la AfterHills!
Recunosc din start că nu sunt expert auto, iar test drive-ul oferit de cei de la DAB Auto cu modelul Suzuki SX4 SCROSS a... Cu Suzuki SX4 SCROSS la AfterHills!

Recunosc din start că nu sunt expert auto, iar test drive-ul oferit de cei de la DAB Auto cu modelul Suzuki SX4 SCROSS a fost o încântare pentru mine! Am reușit să scot din această mașină tot ce se putea mai bun într-un timp relativ scurt. Am mers la drum întins, pe dealuri, pe munte și pe teren accidentat. De fiecare dată, am ieșit cu brio din orice situație.

Povestea e simplă. Am fost sunat acum ceva vreme și mi s-a pus întrebarea dacă sunt interesat să conduc un model al celor de la Suzuki. Cum nu este frumos să refuzi, am spus din start un da apăsat, dar am pus și câteva condiții. Să fie o mașină mare și să o pot duce până la Iași în perioada festivalului AfterHills. Ne-am dat acordul verbal, iar când a venit momentul, am mers să ridic bolidul.

Mi-a plăcut din start decizia celor de la Suzuki, care au hotărât să îmi înmâneze cheile unui model SX4 SCROSS pe care scria: Alege-ți destinația! După o scurtă prezentare, m-am urcat la volan și dus am fost. Am încărcat bagajele și… la drum spre Iași cu noul aventurier Suzuki!

Interiorul acestui crossover este unul elegant. Scaunele din faţă sunt reglabile pe înălţime, iar tapițeria este din piele. Ca la orice mașină care se respectă, nu lipsește cotiera (faţă / spate), iar bancheta din spate este ajustabilă pe două poziţii.

Există, bineînțeles, o priză de 12 V în consola centrală inferioară, un port USB în consola centrală, iar kitul de iluminare ambientală interioară este din filmele SF. Nu lipsesc din peisaj, suporturile de pahare și sticle, atât în faţă cât și în spate, în timp ce mânerele interioare sunt cromate, iar ornamentele guri de aerisire sunt gri satinat.

Volanul este reglabil pe înălţime şi adâncime, iar majoritatea comenzilor (cruise control, limitator de viteză, hands-free) vă sunt la îndemână. Există un indicator de presiune a pneurilor, iar ceasul digital afișează, printre altele, temperatura exterioară, consumul de carburant, autonomia, viteza medie, dar și treapta de viteză optimă.

Toate le-am testat pe traseul București – Iași și retur și am rămas încântat de performanță Suzuki pe toate tipurile de teren. Mai întâi am traversat Bucureștiul și, având în vedere că am plecat cu noaptea-n cap, am avut noroc de trafic liniștit. Mașina s-a descurcat excelent (sau mai bine zis eu m-am descurcat excelent la volanul ei), iar consumul mediu indicat a fost de 7 l /100 km.  La drum lung, Suzuki SX4 S-CROSS (Euro 6) promite 5,2 l /100 km, dar asta este în funcție de stilul de condus al fiecărui șofer în parte. Eu nu am reușit să fiu așa econom, dar nici nu mi-am propus asta.

Am fost acolo! Peste 100.000 de festivalieri au petrecut la AfterHills 2018

Pe traseu, am oprit de câteva ori pentru ședințe foto cu bolidul. Am intrat cu mașina în câmp, pe teren accidentat, dar fără a întâmpina vreo problemă. Totul a fost soft, iar bolidul s-a descurcat excelent.

Altfel spus, SX4 S-CROSS de la Suzuki este o provocare pe toate suprafețele, în orice condiții meteorologice, fiind un executant pentru orice îți trece prin minte. Și asta, pentru că îl ajută destul de mult genele legendarului Suzuki SUV. Și eu cred că trebuie să simți încrederea în tine care vine împreună cu plăcerea condusului fără efort. Acest model este, cu adevărat, un camarad perfect de drum lung care vine cu noi niveluri de agilitate și eficiență.

Unde mai pui că Suzuki a dezvoltat tehnologiile sale cu tracțiune integrată la un nou nivel care optimizează stabilitatea pe diverse drumuri și condiții meteorologice. Un sistem ALLGRIP cu tracțiune pe toate roțile care colaborează cu celelalte tehnologii pentru vă oferi control în orice moment – și pentru ați aduce, în același timp, plăcerea condusului la cote maxime.

De la reprezentanții DAB Auto am aflat și eu că, sub liniile fine ale capotei SX4 S-CROSS găsim două motoare cu injecție directa care ne aduc o eficiență maximă de energie. Și, indiferent de condiții, motorul BOOSTERJET ales de voi vă va aduce economie de combustibil și performanță de neegalat.

Noul Suzuki Swift, lansat cu ocazia inaugurări noului showroom DAB Auto

Ce mi-a mai plăcut la acest model? Da, asistenţă la frânare cu radar (RBS-Radar Brake Support). Ce înseamnă? E simplu. Atunci când vă aflaţi în trafic, acest sistem detectează autovehiculul din faţă şi, dacă identifică posibilitatea unei coliziuni, îl avertizează pe şofer printr-un semnal sonor și prin indicarea pe ecranul multi-informaţional. Dacă probabilitatea unei coliziuni creşte, sistemul activează asistenţa la frânare care măreşte forţa de frânare în timpul frânării bruşte. Dacă sistemul determină că o coliziune este iminentă, frânează în mod automat. Astfel, sistemul ajută la evitarea coliziunilor în timp ce autovehiculul este condus cu viteză mică şi ajută la reducerea daunelor în situaţia unei coliziuni.

Bineînțeles că la drum lung am folosit și pilotul automat adaptiv (ACC – Adaptive cruise control). Sistemul ACC al modelului SX4 S-CROSS foloseşte sistemul de control al croazierei împreună cu senzorul de radar RBS (Radar brake support – asistenţă la frânare cu radar). Radarul măsoară distanţa faţă de autovehiculul din faţă. Pentru a menţine o distanţă mare, medie sau mică faţă de autovehiculul din faţă, în funcţie de cum a fost setată de şofer, sistemul accelerează sau decelerează în mod automat autovehiculul, îmbunătăţind, astfel, confortul.

Și uite așa, experiența noastră cu acest bolid a fost excelentă. L-am cărat după noi pe drumuri de vie și ne-am bucurat împreună de câteva din concertele de pe scena AfterHills de la Iași. S-a lăsat pozat peste tot, fără să opună rezistență.

În concluzie, noul Suzuki SX4 S-CROSS reprezintă toate posibilitățile extraordinare pe patru roți. Vă oferă plăcerea de a conduce pe orice tip de teren, dispune de o performanță de ultimă generație și are un nou design cu un aspect îndrăzneț, pe cât poate fi un crossover. Este o mașină pe care nu ai cum să nu ți-o dorești!

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.